Friday, May 15, 2009

Linia verde pentru victimele torturii - AMNESTY

Linia verde 83-58-08 activă în continuare pentru victimele torturii şi maltratărilor
AMNESTY INTERNATIONAL MOLDOVA
14 mai 2009

Pentru toate persoanele din Republica Moldova care au avut de suferit în urma acţiunilor forţelor de ordine în legătură cu protestele de la începutul lunii aprilie 2009, în special cei care au fost supuşi maltratărilor şi torturii: în cadrul oficiului organizaţiei internaţionale de apărare a drepturilor omului Amnesty International Moldova a fost creată şi continuă să funcţioneze o linie verde de colectare şi documentare a acestor cazuri - 83-58-08.

Mai multe organizaţii non-guvernamentale de apărare a drepturilor omului, inclusiv organisme internaţionale au înregistrat multiple încălcări ale drepturilor omului în Republica Moldova pe parcursul şi după protestele de la începutul lunii aprilie.

Pentru societatea civilă din Republica Moldova a devenit evidentă necesitatea unei asistenţe complexe pentru victimele abuzurilor comise de organele de ordine din RM. În acest sens, noi îi îndemnăm pe toţi să ne contacteze şi să beneficieze de ajutor şi servicii ale profesioniştilor în domeniu.

Vă îndemnăm să ne contactaţi la oficiul organizaţiei internaţionale de apărare a drepturilor omului Amnesty International Moldova, la numărul de telefon 83-58-08 şi să ne comunicaţi despre cazul Dumneavoastră.

Noi vă vom face legătura cu profesionişti care vă vor acorda ajutorul necesar, cum ar fi un avocat care să vă reprezinte în instanţă, medici care vă vor acorda asistenţa medicală şi de reabilitare.
Noi îndemnăm persoanele din Republica Moldova să fie activi în apărarea propriilor drepturi. Să ştiţi că puteţi conta pe ajutorul şi asistenţa profesioniştilor în domeniu - avocaţi, apărători ai drepturilor omului, medici şi alţii, aşa ca abuzurile şi încălcările să nu rămînă nepedepsite:

Lipsa de răspundere în faţa legii (impunitatea) naşte fărădelege.

Transmiteţi acest mesaj tuturor celor care au nevoie de sprijin şi ajutor profesionist, cunoscuţilor şi prietenilor Dumneavoastră. Este foarte important ca acei care au comis fărădelegi să fie traşi la răspundere, cei care au avut de suferit să fie restabiliţi în drepturi, iar daunele care le-au fost aduse să fie reparate.

No comments:

Post a Comment