Thursday, May 10, 2012

Republica Moldova îşi extinde relaţiile diplomatice

Pe data de 4 mai si respectiv 8 mai 2012, Republica Moldova şi-a îmbogăţit spectrul partenerilor externi prin stabilirea la New York, a relaţiilor diplomatice cu Insulele Solomon şi, respectiv, cu Tuvalu. 

În mod principal, voi menţiona că stabilirea relaţiilor cu aceste ţări îi permit Republicii Moldova, dar şi statelor respective să ne asigurăm de susţinerea unor proiecte în cadrul ONU, organizaţia care din punct de vedere a reformelor pro-europene şi asistenţei finaniciare este donatorul numărul unu pentru Republica Moldova, dar şi pentru cele două state insulare. În acest context contează susţinerea reciprocă pe care statele mici şi le oferă în cadrul organizaţiilor internaţionale majore, acest forum fiind adiţional şi unicul unde participă majoritatea statelor din lume.

Astfel, conform comunicării Misiunii Permanente a Republicii Moldova pe lângă ONU, la 4 mai 2012, la New York, s-a desfăşurat ceremonia de stabilire a relaţiilor diplomatice dintre Republica Moldova şi Insulele Solomon, Protocolul în acest sens fiind semnat de către reprezentanţii permanenţi ai celor două state pe lângă Naţiunile Unite - ambasadorii Vlad Lupan şi Collin Beck. Concomitent, cei doi reprezentanţi au adresat o scrisoare comună Secretarului General ONU în scopul informării statelor membre ONU cu privire la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre cele două țări.


Respectiv, la 8 mai 2012 Reprezentantul Permanent al Republicii Moldova pe lângă ONU, împreună cu omologul său din Tuvalu, Ambasadorul Afelee Pita, au semnat la New York Comunicatul Agreat în Comun cu privire la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre cele două state.

Pe lângă subiecte privind ultimele evoluţii politice din Republica Moldova, Insulele Solomon, Tuvalu, au fost discutate, după cum este menţionat mai sus şi problematica ONU, precum şi subiecte ce ţin de schimbări climatice care afectează ambele state, situaţii ce ţin de respectarea dreptului internaţional, inclusiv la capitolul suveranitatea şi integritatatea teritorială a statelor.

Încă doi paşi mici, dar relevanţi, ai Republicii Moldova pe arena internaţională.

Vlad Lupan
10 mai 2012

(P.S. Susţinerea se adună picătură cu picătură...)

No comments:

Post a Comment