Wednesday, May 28, 2008
Moldova - un nou acord cu UE
De o importanta deosebita este ca UE ii ofera Republicii Moldova un "credit" politic, o doza de inceredere si o noua sansa de a se demonstra pe calea integrarii europene - posibilitatea de a reflecta asupra negocieri unui nou acord document. In termeni simpli acest fapt inseamna ca UE va incepe negocieri cu Moldova asupra unui nou acord, care sa ne aduca si mai aproape de Europa. Este o promisiune politica cu un impcat care se va resimti in viitor, dar care ne da speranta, in primul rand pentru ca este o promisiune conditionata. Nimic nu se face de dragul ochilor dulci.
Vom atrage, astfel, atentia cititorului ca asemenea negocieri nu culmineaza automat cu semnarea unui Acord nou, care ne duce in Uniunea Europeana, dar presupun ca va urma o procedura anevoiasa de consultari si negocieri privind continutul si statutul viitoarei noastre intelegeri, privind progesul Moldovei pe calea europenizari sale. Dupa cum s-a mentionat mai sus, Republica Moldova a primit un, destul de mare, "credit de incredere", iar unele progrese concrete si semnificative sunt, de fapt, cele oferite Moldovei chiar de catre Uniunea Europeana, adica mai putin cele infaptuite de Moldova. Progresele noastre sunt mentionate doar in plan general, drept progrese bune in implementarea Planului de actiuni cu UE. Dar nu ete uitat nici faptul ca Republica Moldova este restantiera la mai multe capitole de reforme pentru europenizare. Acestea sunt indicate chiar si in Comunicatul de Presa, deci este un avertisment ca restantele in domeniul "democratiei, statului de drept, drepturile omului, libertatea mass-media, lupta impotriva coruptiei si imbunatatirea climatului de afaceri si cel investitional" nu au disparut. Nu au disparut nici ingrijorarile privind algerile din 2009 - si la acest capitol Comunicatul vine cu avertizari la adresa guvernarii actuale, asupra carora urmeaza sa reflecteze Republica Moldova si cei care o conduc.
Iata ca nici subiectul transnistrean nu a disparut de pe agenda, asa cum s-a intamplat cu aceasta tema importanta la Chisinau. Totusi, chiar daca a fost discutat in cadrul unui pranz de lucru si nu tocmai la masa tratativelor, UE a continuat sa sustina ideea de a negocia in format 5+2, dar si masurile de incredere a Preseditelui Voronin. In pprimul rand mesajul pe care il distingem noi este ca negocierile trebuie sa treaca din coridoarele de la Moscova, o capitala importanta, dar nu tocmai europeana, intr-un format unde UE si SUA ne pot sustine. Trebuie sa fie inteles ca UE va sustine diverse initiative de sporire a increderii transnistrenilor, care sunt indreptate spre solutionarea unui conflict, nu toate inititivele. Respectiv, UE va veni cu declaratii diplomatice de sprijin in acest sens, la nivel oficial, dar va actiona si altfel. La nivel de lucru, insa, orice inititiva este discutata si analizata, astfel incat este foarte probabil ca UE saluta unele dar nu accepta sau modifica unele idei si initiative, dar care raman, din nou, in afara cunostintei societatii civile din Moldova si ridica semne de intebare privind transparaneta acstui proces nu numai privind Chisinaul oficial. Chiar daca masurile acestea nu sunt cunsocute publicului larg, iar UE cunoaste mai mult decat populatia Moldovei, vom observa ca UE incurajeaza guvernantii sa demonstreze rabdare si generozitate in implementarea acestor initiative, despre care putemn numai ghici. Acestea, deci, nu trebuie sa compromita principiile cheie a solutionarii viitoare si sa nu incetineasca procesul de reforme din Moldova.
Acest mesaj din urma, la subictul transnistrean si incetinirea reformelor din Moldova, il vom interpreta astfel incat, in intelegerea noastra, exista ingrijorari in cadrul UE, ca oficialii de la Chisinau nu inregistreaza progrese pozitive in solutionarea conflictului transnistrean si intr-un an pre-electoral europenii ii previn pe guvernanti din Moldova sa nu sa se grabeasca sa accepte orice vine de la Moscova in schimbul unei sustineri pre-electorale, sa evite un stat disfunctional dincolo de alegeri, o quazi-tara pe care unii analisti deja au categorisit-o drept o posibila Moldova transnistrizata. Aparitia acestei preintampinari in Comunicatul Consiliului este semnificaiva si pentru ca avertizeaza guvernarea sa nu incetineasca sau sa uite de reforme din cauza pregatirilor electorale sau de dragul crearii unei imaginii pozitive a Moldovei la Moscova, prin indepartarea temporara de europeni si apropiere pe toate planurile de Rusia. Se pare ca vizita Presedintelui Voronin trebuia sa reduca din aceste temeri, dar vedem ca acesta au aparut, totusi, in Comunicat, chiar dupa intrevdere.
Actiunile de viitor ale guvernantilor, mersul activ sau simulat al reformelor, precum si alegerile din 2009 vor fi acel test, care va determina daca noul doucment va fi semnat inainte de aceste alegeri sau dupa, sau poate si mai tarziu, cu multe conditii si o atitudine mult mai critica decat in Raportul Comisiei Europene. Vom aminti inca o data, ca acest Raport european din aprilie a fost unul de incurajare pentru implementarea continua a reformelor democratice din tara, adica un mesaj menit sa evite critica, indreptat spre stimularea reformelor si care sa incurajeze elitele politice de la Chisinau sa urmeze calea europeana asupra careia au cazut de acord cu alte partide.
Speram ca acel credit al oficialilor europeni sa fie cheltuit cu talc, mai putin pentru efecte politice, asa cum incearca sa sugereze si UE, dar pentru binele poporului acestei tari. Mesajul actual european nu este doar unul de sustinere, asa cum se incearca sa fie prezentat, dar si unul critic, chiar daca ne este comunicat in limbaj diplomatic, moale si mai putin direct. Indiferent de limbaj, mesajul este important si, astfel, viitorul nostru ar putea avea sanse mai bune daca vom fi pe cat de critici, pe atat de democratici si constructivi. Faptele vor spune totul.
---------------------------------------
Apasati pe "read more" si cititi si Comunicatul (in engleza), care, dupa cum ati vazut, are multe mesaje interesante pentru cei care inteleg sa citeasca intre randuri, eu le voi mai sublinia inca o data...:).
EU-Republic of Moldova Cooperation Council
Tenth meeting
Brussels, 27 May 2008
EU Press release
The Cooperation Council between the European Union (EU) and the Republic of Moldova
held its tenth meeting on Tuesday, 27 May 2008. The meeting was chaired by Dr Dimitrij Rupel, Minister of Foreign Affairs of Slovenia, who also led the EU delegation. The Moldovan delegation was led by Mr Vladimir Voronin, President of the Republic of Moldova. The EU Special Representative for the Republic of Moldova, Dr Kalman Mizsei, also took part in the meeting. The European Commission was represented by Mr Hugues Mingarelli, Deputy Director General of External Relations Directorate General.
The Cooperation Council welcomed the progress made and the significant concrete achievements reached in the EU-Republic of Moldova relations since the last Cooperation Council of June 2007, including the entry into force of the Visa Facilitation and Readmission Agreements as of 1 January 2008, and the Autonomous Trade Preferences granted to the Republic of Moldova as of 1 March 2008. The EU welcomed good progress made by the Republic of Moldova in most areas of the ENP Action Plan, as reflected in the April Progress Report by the Commission.
On this basis, the EU confirmed its readiness to start reflections on a new Agreement with the Republic of Moldova, going beyond the current Partnership and Cooperation Agreement. At the same time, the EU underlined the need for further reform efforts, in particular as regards the strengthening of democracy, the rule of law, respect for human rights, media freedom, the fight against corruption, and the business and investment climate. The EU urged the Republic of Moldova to ensure that the 2009 parliamentary elections would be prepared and conducted in a fully democratic manner.
The meeting was followed by a working lunch, during which the Transnistrian issue was discussed. The EU highlighted its strong engagement in the efforts to resume the 5+2 settlement talks in order to reach a viable solution to the Transnistria conflict. The EU also reiterated its support to the confidence building measures initiated by President Voronin, referring to effective engagement of the EUSR for the Republic of Moldova and the Commission in the process. The EU encouraged the Republic of Moldova to be patient and generous in the implementation of the confidence building measures, while not compromising on the key principles of a future settlement or slowing down the reform process.
Comunicatul pe web (PDF)
Monday, May 19, 2008
Moldova - consumatorul propriei insecuritati
Pe parcursul lunii mai a avut loc un eveniment extrem de important in domeniul securitatii nationale, in conexiune si cu relatia Republicii Moldova cu NATO, dar si indirect cu UE. Se are in vedere votarea in prima lectura a noii Conceptii de securitate nationala. Cateodata pare dificil sa recunoastem, in tara noastra motivata de actori externi si de jocurile geopolitice la care suntem spectatori, de parca n-am fi noi chiar actorii, de ce un astfel de document conceptual este important in primul rand pentru Republica Moldova.
Vom mentiona doar ca aparitia acestui document este prevazuta de catre Planul Individual RM-NATO (IPAP). Conceptia a fost rodul a cateva consultari cu experti occidentali si prezenta un document de importanta majora pentru tara, nu doar pentru ca expertiza venea din cadrul NATO, dar si pornind de la intelegerea ca, fara o reforma a sectorului de securitate, integrarea europena va fi incompleta. Versiunea Conceptiei care a fost votata, insa, nu este cea coordonata cu expertii occidentali.
Am fost invitat, la 15 mai 2008, sa vorbesc la o emisiune a lui Iulian Fruntasu, care este gazduita de catre Vocea Basarabiei si am vorbit despre Conceptia in cauza. In linii generale merita de mentionat ca:
1. Versiunea initiala publicata inca in 2007 pentru uz public pe situl internet al MAEIE si cea propusa pentru examinare in Parlament sunt documente care difera si diferentele se observa nu doar din perspectiva faptului ca documentul MAEIE contine informatii si recomandari pe 27 de pagini, iar cel nou este redus la 11 pagini.
2. Documentele in cauza pornesc diferit. Cel diplomatic, coordonat cu expertii occidentali, porneste cu o pledoarie pentru dezvoltare democratica a tarii si integrare europeana, ceea ar fi scopul dorit al unui asemenea document in Republica Moldova. Cel votat in prima lectura, insa pune primo subiectul neutralitatii permanente, care presupune ca cineva stie cum sa faca prognoze stiintitfice despre ce va fi in Moldova peste, spre exemplu, 20-30 sau chiar si 100 de ani - totusi, motivul aparitiei notiunii de neutralitate in primele pagini ale conceptiei votate de cateva partide, nu este unul stiintific, dar corespunde intelegerilor cu Rusia, privind neutralitatea Moldovei si racirea relatiilor cu NATO, insa fara sa stim ce foera Rusia in schimb.
3. Subiectul neutralitatii permanente nu este pur si simplu o prerogativa a majoritati parlamentare, pentru ca este un concept de importanta primordiala pentru tara, ceea ce presupune ca pana la aprobare acest document va fi consultat cu exprtii nationali, societatea civila din Republica Moldova, toti reprezentantii poporului. Viitorul statutului de neutralitate este prea serios pentru ca sa fie decis imediat printr-o Conceptie, fara o asemenea consultare prealabila a publicului. Este de inteles ca publicul din Reppublica Moldova poate sa-si schimbe opiniile vizavi de acesta idee, daca publicul din Moldova va fi informat in mod diferit despre ideile din acest document. Deci, un consens politic nu exista in Republica Moldova, atata timp cat nu extsita o discutie serioasa la tema, care sa dureze mai mult timp, nu doar cateva zile si nici macar saptamanai. Orice partid care declara ca reprezinta tot sau majoritatea poporului, nu tine cont de aceste realitati si pune la indoiala nivelul de democratie in tara.
4. In contextul de mai sus, este evident ca rezultatele Barometrului de Opinie Publica (BOP) orgnizat recent de IPP sustin ideea ca neutralitatea este agreata de populatia tarii si, astfel, un partid aflat la guvernare ar putea crede ca e liber sa disconsidere orice alta pozitie sau optiune, pentru ca aceasta nu ar fi relevanta din punct de veder electoral si politic pana la alegerile din 2009, si ar contrazice opiniei populatiei. In acelasi timp, partidele care pun la indoiala neutralitatea atat de promovata actualmente, vor fi privite cu o anumita doza de enincredere si neintelegere de acea parte a populatiei care sustine ideea neutralitatii, adica de anti-razboi.
5. Ideea de anti-razboi inca mai este relevanta pentru Moldova acum. Conceptia neutralitatii nu este doar o "gaselnita" care aparent convine Moscovei, dar si una politico-electorala in Republica Moldova. Asa cum mentionam mai sus, BOP demonstreaza ca neutralitatea este "populara" in Moldova. Aceasta idee este inoculata populatiei de catre presa pro-guvernamentala, in calitate de idee pacifista anti-razboi si este identificata cu pozitia impotriva repetarii razboiului transnistrean. Asftel, este o idee care ar putea, prezumtiv vorbind, sa fie indreptata impotriva opozitiei care este acuzata ca a "declansat" acest razboi la insistenta sau in urma presiunilor Bucurstiului, ceea ce este departe de adevar. Este, insa, adevarat, ca ar fi greu pentru o serie de partide politice sa mearga impotriva ideii neutralitatii fara sa ridice semne de intrebare la o buna parte din electorat. Este o situatie creata in urma manipularii opiniei publice, o actiune care ar trebui evitata in cadrul unui stat in cadrul caruia sunt organizate dezbateri publice deschise la subiecte fierbinti, inclusiv acum inainte de alegerile din 2009.
6. Am mentionat mai sus ca exista o problema in ce priveste informarea publicului privind subiectele de securitate nationala - o astfel de informare este unilaterala, ciopartita. Publicul nostru este informat in primul rand de catre mediile pro-guvernamentale si, respectiv, nu cunoaste ce inseamna, de fapt, implicatiile neutralitatii si nici nu stie adevarul despre relatiile noastre cu NATO, o alianta care ne asista in drumul spre europa, inclusiv financiar.
7. Deoarece au fost mentionate implicarile neutralitatii, vom mentiona doar un singur aspect - al responsabilitatii internationale. Statele neutre au responsabilitati mari fata de mentinerea pacii si securitatii, ele cheltuie sume mai mari pentru apararea lor decat statele care impart intre ele, ca oamenii la o claca, responsabilitatile de aparare. Neutralitate nu inseamna demilitarizare, ori Austria si Finalda sunt enutre, dar in acelasi timp sunt cei mai mari contribuitori la operatiunile de pace chiar sub egida NATO, dar si a UE. Nu am vrea sa comparam statele care fug de o asemenea responsabilitate cu elevii care fug de la lectii, dar pentru ca sa evitam asemenea incomodare, ar fi bine sa se revina la un dialog civilizat si informat asupra subiectului.
8. Si nu in ultimul rand suntem nevoiti sa constatam lipsa crasa de expertiza internationala si diplomatie elementara in cadrul unor partide politice, ceea ce aduce prejudicii statului. Am fost martori cand unele miscari poilitice, in exces de zel fata de anumite scopuri de moment si coalitii internationale, vorbind popular, scuipa in fantana din care beau, cu alte cuvinte strica relatile cu tarile si orgnizatiile care ajuta tocmai aceste partide sa curate tara noastra de pesticide, armamente periculoase si alte napaste, care ajuta oamenii nostri de stiinta,care ne curata apele raurilor si in loc de multumita primesc declaratii de urmatorul continut "considerind blocurile militare drept niste anacronisme ce contravin valorilor civilizatiei moderne, drept un instrument folosit pentru reprimarea libertatii, dar nu pentru afirmarea democratiei si securitatii". Amintim - aceste blocuri militare sunt create in majoritatea sa din... STATELE MEMBRE ALE UE (Uniunii Europene). Aceste state reprezinta spatiul cel mai democratic cunoscut noua si declarand NATO drept anti-democratic, unii "ganditori" politici ofenseaza STATELE MEMBRE ALE UE. Cum credeti ca reactioneaza democratiile cele mai dezvoltate din Europa, membri ai NATO si UE, la asemenea declaratii a unui stat (partid de guvernamant), care cere ajutorul lor sa intre in Europa lor? Si, fara indoiala, noi uitam ca NATO are consultari cu Uniunea Europeana privind integrarea europana a tarii noastre si privind modalitatile prin care ei ar putea sa ne ajute, doar daca...
Iata doar cateva considerente privind implicatiile pe care le aduce votarea unui astfel de document cum este actuala versiune a Conceptiei Securitatii Nationale. Am putea continua sa gasim carente acestui document si inconsitente, nu pentru ca dorim sa le gasim, dar pentru ca sunt enorm de multe si sunt chiar la suprafata. Dar de dragul viitorului vom spera la mai bine si vom crede ca totul inca poate fi reparat, daca exista bunavointa, daca inca mai exista interes national.
----------
Tot uitandu-ma la acele doua doucmente imi treceau ganduri ca as fi vrut sa fac o analiza comparativa a acestor doua documente, dar iata ca voi lasa alti doritori sa o faca, mai cu seama ca deobicei exista. Ii indemn sa priveasca in esenta problemei, nu doar in continutul documentelor (desi, iata Proiectul Conceptiei MAEIE este downloadable AICI, iar Proiecul Conceptului din Parlament este downloadable AICI). As mai fi vrut sa fac si o analiza comparativa dintre Conceptia moldoveneasca si a catorva state europene, inclusiv "neutre" (adica a celor care contribuie atat de activ la operatiunile de mentoinere a pacii fie NATO, fie UE). Poate va mai exista o asemenea ocazie si interesul, de altfel, destul de scazut fata de aceste subiecte va creste. Pana la urma vorbim despre viitorul tarii, inclusiv despre directia de politica externa si solutionare a conflictului transnistrean, chiar daca nu toata lumea intelege ca de fapt anume o Conceptie a Securitatii Nationale este acel indicator al evolutiilor transnistrene, este acel document conceptual care va servi drept sursa de inspiratie pentru elaborarea multor altor documente, inclusiv Conceptia Politicii Externe.
Sugerez celor care ar trebuisa fie interesati si nu sunt deloc interesati, sa mai gandeasca odata si sa intrebe de experti, ce este de facut.
Publicului larg, ii recomand sa downloadeze inregistrarea emisiunii de la Vocea Basarbiei, unde incerc sa vorbesc intr-o maniera mai simpla, mai populara, despre ce s-a intamplat odata cu votarea in prima lectura a Conceptiei, inclusiv cu tot felul de intriga anecdotica prin coridoarele parlamentare. Iata linkul care ar trebui sa va duca la inregistrarea emisiunii in cauza - am permisiunea autorlui Dictionar Euro-atlantic.
Wednesday, April 23, 2008
1m2 al opiniei publice sau Barometrul opiniei publice
Vroiam sa scriu zilele astea niste vesti privind UE si mas-media, dar iata ca azi a avut loc lansarea Baro--metrului:)) de opinie publica iar maine va avea loc o prezntare a uni Ministru lituanian, asa ca ma tem ca aceste evenimente vor fura atentia de la informaia pe care vroiam sa v-o impartasesc. Mai stau pa ganduri, pana atunci, iata ceva despre BOP.
Deci, azi am fost la prezentarea Barometrului de opinie publica de catre IPP. Am inteles de la IPP ca versiunea finala soft va fi plasata in curand pe websit-ul lor. Cred ca a scris si mas-media deja, au comentat toti liderii politici, acum, dupa ce toti cei grei si-au spus cuvantul, iata apar si eu cu o postarica pa blog. Ei, dar deoarece i-am scris unui amic de peste mari si tari despre lansare, pur si simpllu copii din mesajul pe care i l-am trimis si aduc acea parte a mesajului si pe acest blog, asa pentru curiozitati, incepand cu subiectele "externe":
- 71,7 % ar vota intr-un referendum "duminica viitoare" sa intram in UE
- 40,6 ar vota contra NATO (22,7 pentru)
et
- 56% considera neutralitatea drept optiunea c.m. buna de securitate
- 3,6% cred ca prob transnistreana trebuie solutionata in primul rand (6,4% in al 2 rand si 11,5% in 3 rand - desi nu chiar clar ce inseamna procentele astea definitiv)
iar politic-
- 52% vor sa micsoreze nr de partide, 36,6% vor mai putine partide si 25,7% vor sa fie fortificate partidlee de opozitie, iar 17,1% ca opozitia sa obtina mai multe... iar - 58,5% cred ca partidle de opozitie cu aceleasi obiective si programe politice tebuie sa se uneasca. interesant ca 59,6% cred ca directia in care merge tara e gresita (critica si domeniile), mai pe urma 63,5% cred ca majorarea pensiilor si salariilor nu se potriveste deloc cu cresterea preturilor (ca ulterior sa declare cresterea drept succesul nr,1 al actualei guvernari - prin 26,1%), dar in acelasi timp 59,7% cred ca RM nu este guvernata de vointa poporului, ca 44,8% nu cred ca algerile in RM sunt libere si corecte, ca pe urma sa dea incredere in ordine descrescatoare de 36,9% in Biserica, 8,2% primariei, 7,6% Presedintelui tarii, 7,4% mas-mediei, 6,8% armatei, 4,3% bancilor, 4,1% guvernului si 3,9% parlamentului, etc, iar Voronin sa ia 13,6% la increderea populatiei si Lupu 6,3%, ca ulterior sa-si mai schimbe parerile cu procentajul fata de Voroni, lupu etc si sa de acea mai mare incredere partidului comunistillor (13,1%), sa le de acredit de 26,7% pentru imbunatarirea situatiei din tara si sa declare ca vor vota "duminica vitoare" PCRM (cu acel 26,7%). In acelasi timp, din cei care ar vota 46,0% ar vota comunistii, restul primind sub 12% din cei care ar vota (AMN-11,3%, PD 10,8%, PL 7,8%, PLD6,3 si... PPCD 4,6%). Iar daca in 2009 ar alege presedinte 12,6% ar vota pt Tarlev, 11,7% pt Lupu si urmatorii sunt Urechean cu 2,7%, Chirtoca 2,5%, Greceanii 2,2%, etc.
- prob principale - de intarit ordinea in tara (28,7% in 1 rand),ridica nivel de trai (25,3% in 1 rand), dezvolta economia 21% si multe altele.
Respondentii au mai afirmat ca doctrina politia a partidului conteaza pt ei (4,7% - foarte mult, 13,2% f.mult, 26,4% nici mult nici putin) - este un subiect care ma face sa zambesc, fara suparare, pentru ca foarte putin probabil ca respondentii sa stie ce-i cu "doctrina", chiar daca 35,1% considera doctrina democrata aproape viziunilor sale, 8,4% pe cea liberala, iar 20,1% comunista si 3% socilaista, iar 3,3 social-democrata. Mai mult, tot respondentii au afirmat ca 60,9% pentru ei la decizia privind votul depinde de... programul patidului si planul lui de actiuni si doar 35,2% de imaginea liderului. Ma tem ca in opinia mea acest lucru pare neverosimil in conditiile RM.
Oricum asa cum s-a exprimat Directorul IPP, Arcadie Barbarosie, se poate observa ca eletoratul nemultumit nu penalizeaza guvernantii care-i nemutumesc, ci invers. Un electorat traditional interesant.
P.S. Am intrebat si despre subiectul transnistrean prezentat in BOP - in lista generala a problemelor - 3,6% cred ca prob transnistreana trebuie solutionata in primul rand. Mai e o pagina pe care DOAR ACEASTA PROBLEMA este considerata de 63,5% de respondenti drept foarte importanta de a fi rezolvata. Am intrebat (nu era asta tocmai o intrebare, dar...:)) daca problematica transnistreana nu face parte din marketingul politic al partidului de guvernamant inaintea alegerilor din 2009. Nu prezint raspunsul, cei care au fost prezenti acolo vor intelege de ce, dar indemn cei care mai citsc acest blog sa se intrebe si de ce, totusi, guvernarea tot mai pedaleaza insistent pe acest subiect? Credeti ca un partid inainte de alegeri face asemenea miscari fara motive eletorale. Eu cred ca sunt miscari pur electorale si NU din considerentul ca se va vota pe ambele maluri ale Nistrului (desi e foarte posibil sa fie organizat vot prin transportarea votantilor pe celalalt mal, dar de aceasta data fara ca autoritatile transnistrene sa impiedice autocarele, fara sa blocheze acest proces). Si daca nu vor fi alegeri in regiunea transnistreana, sau va fi vot prin "transfer/transport" si procentajul votantilor ar fi mic comaprativ cu nivelul national, atunci de ce continua pedalarea pe acest subiect - se vrea sustinerea mediatico-politica a Moscovei sau poate chiar un sprijin financiar? Sa ne gandim impreuna. O zi buna
Friday, April 18, 2008
Despre comentarii si viitoare postari
Anonim spunea...
salut nu te supara:)
mie foarte mia placut ca pe blogul acesta in primul rind se vede activizatie, si ca dm-ta poti scrie posturi fara ascunzisuri.
um moment as dori sa vedem texte pai detalitate. caci si in stinga Nistrului se intereseaza cu opinia de profesionalisti:) respect man!
04 aprilie 2008 13:00
Raspund pe blog, dar voi da si ceva informatie despre UE, mass-media si altele pentru toata lumea.
Multumesc pentru comentarii:
In primul rand multumesc frumos pentru comentarii. Nu am adus toate comentarile, pentru ca ar fi luat spatiu, dar au fost si va multumesc foarte mult. Ma bucur de interes si simt ca nu scriu degeaba – acest fapt ma incurajeaza si va sunt recunoscator, deci nu pot sa ma supar, invers, ma bucur. Nu ma voi supara nici la critica, pentru ca si din unele critici poti invata ceva bun, din altele poate ca nu, dar cred ca e important ca toti sa se bucure de dreptul la o parere – cred ca putem si trebuie sa avem opinii proprii, chiar daca diferite.
Voi incerca sa scriu mai detaliat cand pot, dar deoarece este blog, e greu sa scrii texte mai extinse. Exista si pareri diferite – ca nu trebuie sa scriu atat de detaliat – cati oameni atatea pareri. Totusi, stiu ca foarte multa lume parcurge internetul in stil rapid, deci scurt – asa ca voi veni cu un compromise cunoscut bloggerilor cu experienta – voi modifica blogul meu astfel incat voi incerca sa vin cu introduceri mai scurte, care sa fie urmate de un link - "read more" – acesta va deschide tot textul, daca cineva va fi interesat.
DAR, iata un detaliu tehnic neplacut - vreau sa va avertizez ca de acum incolo acest link “Read More” va aparea si la sfaristul textelor mele mai vechi (chiar daca ele vor fi afisate complet). Deci textul va fi afisat complet, nu doar capitolul introductiv – indifferent de aceasta, dupa tot textul complet va urma, totusi, si Read More – din pacate aceasta este o deficienta a Blogger-ului. Nu este ce sa citesti mai mult pe psturile vechi, dar moddificarile la template introduc oricum acest Read More si astfel iese contrariul. Oricum, nu va faceti griji, pentru ca aceasta eroare va fi valabila doar pentru postarile mai vechi.
Despre comentariile privind MD-NATO – vedeti interviul meu la BBC (link-ul mai jos):
Privind comentariile la subiectul Summitului (CPEA/NATO) de la Bucuresti, nu am reusit sa scriu, dar dar am facut altceva – din pacate nu ma postat la timp pe blog, dar am fost intervievat pe data de 7 aprilie 2008 de Liliana Vitu de la BBC. Vreau sa multumesc BBC-ului si Lilianei Vitu pentru interviu, dar si profesionalism. De altfel, asemenea interviuri pot fi ascultate si direct pe Internet (fara nevoia de a te afla in raza statiilor orasenesti FM).
Interviul cu mine poate fi gasit la adresa:
http://www.bbc.co.uk/romanian/moldova/story/2008/04/080407_interviu_lupan.shtml
- dar dupa ce se deschide pagina introductiva, va fi nevoie sa-l deschideti in format audio, ca sa–l auziti (vedeti inca un link in josul paginii introductive). Daca nu gresesc, in afara de conexiune la internet, veti avea nevoie de Windows Media Player (care e deja pe Windows) sau de RealPlayer. In acest comentariu am explicat, desi (NB) tot pe scurt si evident fara sa acopar mai multe subiecte, ce cred despre aparitia Moldovei oficiale la
Voi scrie si despre UE, conflictul transnistrean. drepturile omului, mass-media:
Voi scrie nu doar depsre NATO. Am absolvit facultatea de RI si Integrare Europeana si am fost in permanenta interesat de subiectul integrarii europene, l-am urmarit, atat cat am reusit, evident.
In alta ordine de idei, am fost si negociator in formatul official, pe atunci pentagonal, de solutionare a conflictului transnistrean. Deci, va urma…
Am fost anterior referent si Director general adjunct pe OSCE, CFE/FACE (si NATO). Deci, nu numai ca m-am implicat plenar in subiectele ce tin de retragerea trupelor ruse, dar si in cele general OSCE-iste, inclusiv subiectele drepturilor omului, in particular al minoritatilor nationale si libertatii mass-media – nu numai in
Acum ma voi implica si mai activ pe toate temele de mai sus, primele pe lista fiind, pentru moment, UE si mass-media – vedeti saptamana care vine (21-25 aprilie 2008), poate ca vin cu ceva nou.
…Dar, din pacate, voi scrie mai rar:
Mai este si factorul implicare vs timp. Din pacate toate aceste activtati ale mele ma limiteaza in timpul dedicat pentru blog. Deci voi fi ocupat in urmatoarea perioada, tocmai cu subiectele pe care le-am mentionat mai sus. Si totusi, cred ca vom reusi sa ne intalnim destul de des in blogosfera. Inainte!
Thursday, April 3, 2008
Speech Voronin NATO - doar partea cu neutralitatea
Deci, dupa cum urmeaza:
"... Doresc să reconfirm şi cu ocazia acestui eveniment deosebit de important pentru dezbaterea subiectelor de securitate poziţia oficială a Moldovei: noi dorim să identificăm o soluţie viabilă pentru problema transnistreană, care trebuie să se axeze pe demilitarizarea şi interzicerea staţionării trupelor şi obiectivelor militare străine pe teritoriul nostru naţional, în conformitate cu statutul recunoscut de neutralitate al Republicii Moldova, precum şi acordarea unui statut echitabil regiunii transnistrene în componenţa unei Moldove suverane, indivizibile şi integre din punct de vedere teritorial.
Noi ţinem să reiterăm faptul că, după 17 ani de la proclamarea independenţei sale, Moldova îşi doreşte sprijinul comunităţii internaţionale pentru evitarea polemicilor distructive privind identitatea noastră naţională şi frontierele actuale spre a se putea concentra asupra realizării aspiraţiilor sale pro-europene, precum şi implicarea cît mai activă a tuturor părţilor pentru recunoaşterea neutralităţii constituţionale a Republicii Moldova şi promovarea reintegrării ţării în baza dreptului internaţional..."
Summitul NATO – aproape victorie pentru Moldova, dar fara moldoveni
Titlul acestui post descrie situatia in care s-a aflat Republica Moldova la Summitul NATO de la Bucuresti.
Neutralitate, пожалуйста.
Ziceam in postarea de ieri ca Presedintele Voronin nu va putea realmente cere garantarea neutralitatii RM. Am mentionat in Post Post Scriptum ca evenimentul la care participa el, Summitul CPEA, care are loc in paralel cu cel al NATO, poate si chiar va avea loc in forma unui pranz de lucru. Evident nu putea vorbi mult si argumenta intr-un asemnea cadru. Tot ce putea era sa discute subiectul ulterior cu SUA si poate inca 2-3 delegati importante, daca aceastia ar fi acceptat sa se intalneasca cu Presedintele. Nu am inteles sa fi vrut cineva din cei importanti sa discute cu el. Oare este aceasta un semnal despre atitudinea lor fata de ultimele evolutii in relatia RM cu Rusia si cat de seriosi ne cred in incercarile noastre de a-i multumi pe rusi?
Am inteles ca Vladimir Voronin a mentionat ceva despre neutralitate in cadrul pranzului de lucru. Din pacate nu am textul interventiei si din acest motiv voi veni cu doar cateva speculatii scurte – deci, imi vine greu sa cred ca intr-adevar a CERUT GARANTAREA neutralitatii. Da, evident, a vorbit despre neutralitate, dar nu sunt deloc sigur ca a cerut-o, poate a vorbit depsre neutralitate ca unul din obiectivele lui pentru solutionarea conflictului transnistrean, deci a testat terenul, sau poate s-a referit la neutralitatea deja stipulata in Constitutia RM, ceea ce nu este deloc exclus. As sugera sa vedem textul interventiei inainte sa facem concluzii. Si daca, totusi, din cauza unei “proaste alinieri ale astrelor” Presedintele Republicii Moldova, reprezentantul a toata populatia tarii, a facut aluzii prin care ar cere recunoasterea sau chiar garantarea neutralitatii, atunci acest lucru ar demonstra cat de mult s-a rupt de realitatea internationala, ca si cei care-l sfatuiesc sa faca asemenea declaratii, in afara Rusiei. Oricum, nimeni nu va asculta serios asemenea declaratii.
Victoria RM adusa de Ucraina – aceasta totusi ne va separa de Rusia
Ceea ce s-a intamplat azi la aceasta reuniune de varf confirma o discutie pe care am avut-o ieri cu un fost coleg. Spuneam in mesajul meu catre el, ca Ucraina si Georgia probabil nu vor obtine un plan de actiuni pentru aderare (MAP), dar vor obtine un fel de pre-MAP, desi Ucraina avea deja unul. Si totusi, primele impresii sunt mult mai pozitive decat negative. Am vazut ca Germania si Franta au fost ghidate, totusi, de intersele lor, eventual energetice, in relatia cu Rusia, dar oarecum si de dorinta de a se contrapune SUA. Totusi, intersele lor au prevalat si trebuie sa tinem cont pe viitor de acest fapt, atat Ucraina si Georgia, cat si Republica Moldova. Ma tem sa vorbesc despre o tradare a intereselor europene de securitate, a proiectului Nabucco si a stabilitatii regiunii in favoarea unor aranjamente economice suplinite de sentimentalism istoric. Ar fi un pacat sa credem ca nu au existat si alte considerente serioase (nuacelea ca Ucraina si Georgia nu este gata si ca Germania cu Franta nu vorbesc in numel Rusiei...), dar am fi vrut sa stim de acele argumente strategice, cel putin in timp. Pe de alta parte, paharul este totusi mult mai plin. Mesajul este ca Ucraina si Georgia vor intra in NATO si ca nu este nevoie de un alt Summit pentru aceasta. Tousi, nu sunt sigur ca li se va oferi un MAP pana la Summitul din Berlin. Deci mai avem de asteptat, iar pana aunci Rusia stie ca nu are timp sa astepte – aici apare pericolul de la Kremlin, care trebuie evitat de Ucraina si oarecum si de Georgia.
Daca se reuseste confirmarea deplina a unui MAP pentru Ucraina in curand si SUA va depune eforturi sa-l sustina, atunci Republica Moldova poate rasufla nitel mai usurat, in particular in chestiunea conflictului transnsitrean. Fara indoiala in termenul cel mai scurt – incepand cu azi si terminind cu summmitul SUA-Rusia, ramaine valabil pericolul unor rezultate negative pentru Moldova in negocierile ruso-americane pe marginea Tratatului FACE. Totusi, trebuie sa ramanem fermi, iar pe de alta parte rezultatele cu Ucraina ne fac parca un pic mai optimisti, pentru ca acum lucrurile parca inca mai merg spre bine. De aceea, voi repeta ca nu trebuie sa ne grabim sa negociem cu Federatia Rusa neutralitatea sau alte cedari unilaterale (ori in asemenea caz, acestea nu-s negocieri).
Deci, asa cum sugeram in titlul postarii moldovenii nu au contribuit la acest succes pentru Moldova, ei, din pacate, au pierdut vagonul in care trebuiau sa intre, dar se pare ca Ucraina si Georgia ne vor lua cu ele pana la tren, fie el European, fie chiar NATO. Este o mica victorie pentru Moldova, dar, din pacate fara nici un aport, ba chiar in ciuda miscarii noastre spre Rusia.
Ori altfel, fara acest progres modest, dar foarte promitator al Ucrainei, putem sa ne trezim a cata oara singuri in fata ursului, pe marginea unui drum in sens unic, mergand in contrasens. Lucoarea nu mai vine de la rasarit...
Tuesday, April 1, 2008
Ce vom spune la Summitul de la Bucuresti? sau jocul geopolitic al tarilor mici
Ieri jurnalistii discutau despre faptul ca Presdintele Voronin merge la summitul NATO sa ceara garantarea neutralitatii. Am fost intrebat daca va primi o asemenea promisiune. Este absolut evident ca nu si printre altele am incercat sa spun ca unul idn motivue este chiar prozaic – daca e vorba doar de NATO, atunci aceasta alianta nu poate da garantii de neutralitate „prin definitie”. Ea este o alianta de aparare, prin tratatul de la Washington si nu de garantare a neutralitatii, care nu este stipulata de vre-un document. Si atunci ce mesaj va avea delegatia oficiala a Republicii Moldova la Bucuresti si de ce ar exista motive pentru impacienta?
Intr-adevar, este de inteles o asemena reactie a presei, daca ascultam doar ce a spus Presedintele tarii in interviul sau recent de la sfarsitul lunii martie, cum ca Moldova s-ar afla in mijlocul unui joc geopolitic intre marile puteri. Interviul vine tocmai inaintea Sumitului si face conexiune cu acesta. Un alt lucru important pentru retragerea trupelor ruse din Moldova, insa, nu a fost mentionat de cei care au ascultat interviul – Presedintele vorbind inaitea Summitului despre negocierile privind Tratatul FACE. De aceea, vom reveni la rapoartele anterioare ale presei si expertiilor pentru ca sa punem lurcurile intr-un context mai larg.
No gurantees sau o schimbare de curs?
Credem ca in realitate Vladimir Voronin stie foarte bine ca NATO nu poate garanta neutralitatea tarii si astfel de afirmatii s-ar putea sa fie semnal de schimbari de curs:
1. No guarantees – neutralitatea este evident solicitata de Rusia si ar trebui sa fie oferita, conform spuselor sefului statului si a membrilor guvernului acetuia in ultimele sale interviuri si conferinte, de catre actorii internationali din formatul transnistrean 5+2, adica SUA, UE, OSCE, Ucraina si Rusia, deci nu si NATO. Din aceleasi motive institutionale pe care le-am descris mai sus, o presupusa garantare a neutralitatii Moldovei nu o pot oferi nici UE si nici OSCE.
Dar, ceea ce este astazi si mai important decat formalismul, logica organizationala si jurisprudenta, este faptul ca din Occident vin semnale politice clare ca o astfel de garantare nu este posibila de catre asemenea actori importanti ai vietii internationale cum este SUA.
Credem ca reprezentantii de la Chisinau, totusi au solicitat intrevederi cu oficialii americani si alte delegatii importante, pentru, cel putin, a discuta subiectul conflictului transnistrean si problemelor (nu garantarii) privind neutralitatea. Asa cum spuneam, credem ca Occidentul/SUA va respinge garantarea neutralitatii ceruta insistent de catre Federatia Rusa si promovata, iata, de Chisinau. SUA nu va accepta o neutralitate impusa Moldovei de catre Kremlin, care, probabil, isi doreste o neutralitate a RM fara o solutionare a conflictului. Un trade-off partial, de moment, pentru ca sa lase alte parghii pe mai tarziu.
SUA vor reaminti ca astfel de decizii sunt dreptul suveran al unui stat. Aici, vom mentiona inca o data ca ca neutralitatea Moldovei este deja inscrisa in constitutie, precum si faptul ca nu toate statele neutre, inclusiv occidentale, au un garant al neutralitatii acestora. Deci argumentul Moscovei nu va tine.
2. Schimbare de curs? – Daca privim din perspectiva afirmatiei Presedintele RM ca tara noastra sta sa priveasca evolutiile geopolitice de la o parte, atunci vom mentiona ca, din pacate, asemenea afirmatii sunt usor interpretabile ca recunoasterea incapacitatii de a utiliza situatia internationala in favoarea sa, o slabiciune de ordin intern, institutional. Pe de alta parte, asa cum mentionam mai sus, este posibil ca asemenea afirmatii sa fie un semnal de deschidere pentru o noua (si a cata) turnura spre vest a actualei guvernari, care dezamagita de faptul ca solutionarea transnistreana nu va avea loc in 2008 sau 2009, va incerca o revenire atenta spre, cum se zice la Chisinau, “vectorul” european. Experienta de pana acum a occidentalilor era ca declratiile de acest gen urmeaza a fi intelese asa cum sunt, fara sa se incerce sa fie gasita o perspeciva.
Ceea ce urmeaza da vazut, totusi, este daca RM va avea capacitatile necesare sa intervina in jocul geopolitic, tot atat de indraznet cum a pornit dialogul bilateral cu Moscova.
Tratatul FACE si graba de a negocia neutralitatea
Un lucru la care nu a reactionat presa a fost declaratia Presedintelui Voronin, in acelasi interviu, ca situatia geopolitica dinanitea Summitului de la Bucuresti tine si de negocierile privind Tratatul FACE (Tratatul privind Fortele Armate Conventionale din Europa). FACE a fost adoptat in 1990 si interzicea stationarea trupelor straine (citeste rusesti) pe teritoriul altui stat (citeste Republica Moldova), fara acordul acestuia. Conform documentelor semnate in urma negocierii Acordului de adpatarea a FACE la Summitul de la Istanbul din 1999, toate trupele ruse urmau sa paraseasca Republica Moldova, iar principiul acordului statului gazda continua sa fie prezent si in versiunea noua a Tratatului. Rusia a initiat negocieri care au culminat in 1999, pentru ca era interesata sa schimbe retragerea din Moldova si Georgia pentru posibilitatea de a obtine cantitai mai mari de armamente grele in zona sa europeana, in special in Caucazul de nord, dar si pentru a obtine intrarea statelor baltice in acest tratat inoit. Odata cu stabilirea unui control relativ asupra Ceceniei, atitudinea Rusiei s-a schimbat. In acelasi timp Federatia Rusa continua sa perceapa expansiunea NATO la est tot mai ostil si incepe sa-si realizeze tot mai mult interesele sale energetice si necesitatea de a controla din aceasta perspectiva zona Marii Negre, care acum poate deveni coridor americano-european de alternativa energetica, sub protectia NATO, de altfel. Deci, ea nu isi mai doreste acele schimburi pe Moldova, etc. in cadrul FACE, dar unul si mai favorabil, cu un control mai mare in zona europeana. Astfel, Moscova declara moratoriu asupra participarii la Tratatul din 1990 si elimina unul din argumentele serioase pentru retragerea trupelor sale din Republica Moldova.
Pentru a solutiona problemele de securitate de pe continentul european, actualemnte SUA negociaza cu Rusia, cu blagoslovul NATO, pe o serie de documente de securitate internationala, unul din care este chiar o noua versiune a Tratatulului FACE. Deoarece moratoriul Rusiei expira in curand, este de asteptat ca una din etapele importante pentru acest Tratat sa fie pregatite pentru Summitul de la Bucuresti. Credem ca Presedintele Republicii Moldova a vorbit depsre negocierile privind FACE anume din perspectiva ingrijorarii ca acestea pot avea si rezultate relaiv negative pentru Republica Moldova si chiar o eventuala cedare a pozitiilor privind Moldova din partea SUA si unor membri NATO, care sunt si membri ai UE. De aici si graba de a negocia neutralitatea, prin care Chisinaul vede retragerea rusiei de la noi (iar Rusia vede altceva). O astfel de ingrijorare este de inteles, dar, totusi, vom aminti ca Tratatul FACE nu este unicul argument privind retragerea trupelor ruse, iar pentru intrarea lui in vigoare este nevoie si de acordul unei Moldove mici. E o situatie dificila, dar credem ca in unele momente ale istoriei trebuie sa fim fermi in apararea interselor nationale si, daca sa vorbim despre actiuni practice, sa dam semnale din timp ca o solutie proasta nu va fi o solutie pentru Moldova.
Problema nu este atat conflictul transnistrean, dar optiunea europeana si, respectiv, neutralitatea
De fapt toata discutia despre viitorul Republicii Moldova, relatiilor sale cu Rusia, UE si in fine NATO, nu este o discutie despre solutionarea conflictului transnistrean. Insistenta Rusiei de a ne impune neutralitatea demonstreaza ca aceasta tara este mult mai interesata de neutralitatea noastra in zona coridoarelor energetice din Marea Neagra decat de solutionarea conflictului. Evident putem vorbi de un joc geopolitic, de care noi singuri ne distantam, intr-un mod neprofesionist, dar consecintele lui sunt importante pentru viitor. Rusia deja influenteaza RM prin intermediul conflictului transnistrean si nu credem ca se va dezice de o asemene parghie. Asa cum ziceam mai sus, ea acum incearca sa obtina neutralitatea Moldovei fara sa solutioneze acest conflict. Credem ca un astfel de comportament este concludent pentru optiunile pe care va trebui sa le faca Republica Moldova. Din pacate, acest repetat comportament „pendulant” in politica internationala nu este serios.
IPAP, Planul de parteneriat cu Alianta – un plan uitat la noi, nu si la NATO
Vorbind despre optiunea europeana, vom reveni la un subiect care nici macar nu este in vizorul presei acum, dar care cu siguranta va fi discutat la Summit – implementarea Planului Individual de Actiuni a Parteneriatului (IPAP) cu NATO, atat de neplacut pentru Rusia. Presupunem ca Moscova crede, neoficial, ca tocmai IPAP-ul este acel plan de apropiere „periculoasa” de NATO, a eventualei deziceri a RM de neutralitate. Evident, o asemenea perceptie este denaturata, dar credem ca Rusia ramane ferma in convingerea sa. Deci IPAP este pentru Kremlin „anti-neutralitatea” si poate ca tocmai asa se intampla ca acest plan este discutat de catre presa, opinia publica, partidele politice, dar si guvernare, mult mai putin decat, de exemplu, Planul de Actiuni RM-UE. Fara IPAP, insa, europenizarea tarii noastre nu va fi completa (asa cum am scris in articolul din suplimentul Integrare Europeana, Pas cu Pas al ziarului Timpul – vezi: Transnistria, NATO si alegerile)
Cu siguranta putem afirma ca acest subiect va fi abordat in mod prioritar, imreuna cu cel transnistrean, de catre Secretarul General NATO, Jaap de Hoop Scheffer intr-o conversatie de a sa pe marginea Summitului cu Presedintele Voronin. Sa vedem daca aceasta va ajuta Moldovei sa invete jocul geopolitic al tarilor mici.
--------------------------------------------------------
P.S. Dupa cum am vazut, nu este nevoie de comentat despre lipsa unei solicitari de intrevedere cu Presedintele Basescu, pentru o posibila normalizare a relatiilor cu unul din vecinii RM (in terminologie UE - good neighborly relations...), indiferent de relatie istorica sau pragmatica de integrare europeana, etc.
P.P.S. Summitul la care va participa Presedintele Vornin nu este Summitul NATO (pentru ca RM nu este membru al NATO), dar Summitul Consiliului Parteneriatului Euro-Atlantic, care va avea loc paralel cu Summitul NATO si, da, un Summit, cum este, de exemplu, cel al CPEA, poate avea loc si in forma unui pranz de lucru:) Pana la urma la pranz trebuie de vorbit oficial, iar dupa sa te intalnesti bilteral cu actorii importanti, cum ar fi SUA, desi nu stiu daca o asemenea intreedere a fost solicitata - stiti voi?