Cu doar cateva zile inaintea comemorarii inceputului razboilui de pe Nistru, Vladimir Voronin isi reitereaza propunerea sa anihilam armata. Si dupa asta ce, anihilam statul?
--------------------------
Scris pentru Oastea Moldovei
01 martie 2011
Voi încerca să comentez succint și ne-exhaustiv declarațiile unor figuri politice ce țin de Armata Națională. Actualul lider al PCRM continuă să ponegrească una din instituțiile de bază a propriului stat. Astfel, în 25 februarie a venit cu o serie de afirmații, prin care critică Armata Națională – a numit-o inutilă, că nu are greutate politică, este doar un simbol, scumpă și poate nu degeaba în rusă, deși a spus că-i moldovenește, a poreclit-o ”razrdajitel” pentru transnistria, afirmat că Armata Națională e de 8 ori mai slabă decât forțele transnistrene și dacă vrem să reunificăm țara trebuie să trecem la pași ”hotărâtori”, iar eu conchid– unilateral, să o dizolvăm.
Să analizăm aceste afirmații în complexitatea lor, pe cât posibil.
Armata Națională este în primul rând o școală de viața pentru cetățenii Republicii Moldova. Este o școală dificilă în vremuri dificile, dar așa a fost și pe timpul URSS, când nici Vladimir Voronin nu și/ar fi permis să spună așa ceva despre Armată.
Armata Națională a fost acel organism care i-a unit pe toți care au luptat pentru independența Republicii Moldova. De asta și este un spin în ochii regimului neconstituțional separatist al lui Igor Smirnov – însăși existența sau inexistența armatei nu face ca regimul Smirnov să devină legal, nici să ne dicteze dacă avem sau nu nevoie de o Armată, pe care Smirnov ar fi vrut-o să o vadă defunctă. Această idee a și fost susținută de către Vladimir Voronin încă în toamna anului 2007, după înfrângerea PCRM în alegerilor locale și când a devenit clar că PCRM nu are altă cale decât să se alinieze la răsărit. De dragul acestei alinieri PCRM a fost și încă mai este gata să ne dezicem de suveranitatea noastră. Dacă cineva pune la îndoială necesitatea armatei, oare nu face jocul lui Smirnov?
Eliminarea armatei ar fi, fără îndoială, pe placul lui Smirnov și șefilor săi. Ea este necesară pentru a stăvili separatismul prin însăși existența sa. Smirnov are o armată a sa pe teritoriul Republicii Moldova, nu există o alternativă decât cea de a avea o armată Națională pe teritoriul nostru.
Armata Națională servește drept un unic mijloc de a împiedica acțiuni mai îndrăznețe a separatiștilor în Zona de Securitate. Situația din această zonă, unde practic nu trece o zi fără ca transnistrenii să încerce să/și extindă prezenta militară, îi este cunoscută dlui Voronin. Astfel, afirmația sa are conotația politică și nu profesională, de securitate. Este clar, pentru mine, că mesajul Domniei sale este îndreptat în afara Republicii Moldova, spre cei care ar dori ca țara noastră să nu posede capacități de apărare, deci un atu important în negocierile transnistrene.
Pe lângă acest fapt, ne vom aminti și de practica internațională - existența armatei este un atribut al unui stat independent. În alte state unde nu există armată, funcțiile acesteia sunt preluate de către un alt stat, care practic exercită protectorat asupra statului fără armată. Așa este când Franța apără Monaco, sau Puerto Rico este garantată de armata SUA. Armate nu au statele-insule, iar Republica Moldova nu este o insulă, în special cu transnistria pe teritoriul său. Într-un caz, cel al Islandei, aceasta are forțe speciale, dar este apărată de NATO, fiind membru fondator al Alianței nord-atlantice. Deci nu există state fără armată, în realitate sau dacă existe sunt protectorate – al cui protectorat ne îndeamnă să fim dl Voronin, al celor care ne-au ocupat?
Armata Națională are încă o funcție – cea de pacificator, dar nu este logic să ai pacificatori în Republica Moldova, la Chișinău sau Bălți, pentru că nu luptăm împotriva propriului popor. Funcția în cauză, de pacificare se mai numește face parte componentă din diplomația militară. Participarea Republicii Moldova în operațiuni de menținere a păcii aduce dividende politice și financiare pentru statul nostru. Anume această forță politică a Armatei Naționale a fost utilizată de chiar guvernarea PCRM, atunci când a detașat geniștii din Republica Moldova pentru Misiunea umanitară de deminare în Iraq. Interesele Republicii Moldova nu se mai află doar pe teritoriul țării noastre, ele se află acolo unde sunt afectate sănătatea și bunăstarea fiecărui cetățean al acestui stat. Lupta împotriva drogurilor și sărăciei, urmate de migrație, inclusiv deja și în Moldova îi revine armatei naționale, care și este drapelul Republicii Moldova acasă și peste hotare.
P.S. Citit ce a scirs si Dumitru Manzarari la subiect, fara a ne contacta unul pe altul:
http://politicaexternalab.wordpress.com/2011/02/26/voronin-armata-nationala-si-tragedia-clasei-politice-autohtone/#comment-158
8 comments:
Aiureala. Armata atribut? Atribut la ce? Daca ar fi fost declarata Moldova stat demilitarizat, demult am fi profitat de aparare de la fortele ONU. Si smirnov era demult era sa stee intr-o inchisoare de la Haga cu toti tovarasii lui.
Nu stiu ce a spus voronin, insa tu folosesti procedeul demagogist numit "reductio ad Hitlerum". Intr-un cuvant, "tu nu ai dreptate fiindca Hitler a spus acelasi lucru care-l spui tu".
Afirmatii totalmente nefondate si prostesti:
1. Armata e scoala de viata... Asta singur ai ajuns la asa concluzii aplicand vre-o logica, sau ai citit undeva?
2. Armata e atribut al statului... Serios?
3. Armata are functie de pacificator... mdeaaa, logica pana-n barba.
4. smirnov se teme de armata noastra.... Cu armata ruseasca la spatele lui se teme armata moldoveneasca, care in dotare nu are nici macar un avion sau un helicopter de lupta? Mai mari aiureli nu am auzit in viata mea.
Serios, domnule autor, te-i gandit inainte de a scrie? Sau ai insirat asa pur si simplu?
pt Moldovei o armata mai mare ca cea a Norvegiei,Emiratele Arabe, Belgia, Georgia, Lituania, Irlanda, Uruguai, Slovacia, Macedonia... samd ;) sintem tare bogati.
"Armata e scoala de viata" citi soldati au studii de 12 clase? cu ce oameni vre-ti sa dezvoltam statul? cu analfabeti?
(nu prea)Stimati ANONIMI,
Da, serios, ma ocup de problemele armatei din 1997. Voi, ANONIMISTILOR?
E scoala pentru multi din cei care au 12 clase. Vreti armata din membri ai academiei de stiinte?
Armata pacificator - alt pacificator nu exista. Daca nu stii ce e lupta nu stii cum sa lupti pentru pace. Stiti ce e pacificari sau pur si simplu nu place ce sriu impotriva aberatiilor lui Vornin? Marilor specialisti in pacificare le transmit - eu am fost in misiuni internationale si am lucrat cu operatiunile de pacificare, cu militari, apropos, da voi in baza carei experiente personale conforme standardelor internationale va umflati in pene?
Armata noastra e mai mica de 6.000 de persoane, pai nu voi aberati?!
Si chiar si de o armata atat de mica il incomodeaza pe Smirnov - asta o spuneau chiar transnistrenii, la sedintele Comisiei Unificate de Control, la care voi erati absenti, mari experti!
ONU nu garanteaza nimic si nu are armata, eu cel putin am fost in Kosovo, nu stiu ce si unde ati vazut, da armate ONU eu nu am vazut.
Pai cine face demagogie, comunistilor de la Lenin! Cainii latra da caravanul merge. Oricum, la turbinka cu voi!
Anonim spunea..."Armata e atribut al statului... Serios?"
Merita de studiat care sunt atributele statului(chiar si pe timpul sovietic la disciplina scolara "Bazele statului" la Istorie se studiau elementele si atributele statului).
"Armata are functie de pacificator... mdeaaa, logica pana-n barba." Fortele armate in anumite circumstante, situatii sunt factor de retinere,acu in limbaj contemporan se zice pacificator.
De fapt,observ ca pentru anonimi nu este importanta dezbaterea problemei propriu-zise ci un banal atac , atac deschis la persoana Dlui Lupan.
Mde, daca sa folosesc procedeul "anonimului" ar trebui sa spun la cele patru puncte ale lui: serious? in baza la ce? aiureli! De fapt, el nu a adus nici un argument in suportul negarilor sale, ce e normal pentru o persoana incompetenta: nu este de acord caci nu se conforma cu imaginea despre lume pe care o are, dar nu stie de ce nu se conforma, si nu stie exact care imagine reflecta realitatea mai corect.
Cu ONU a trintit aiureli intradevar mari de tot: ONU nu are armata, ONU poate doar solicita altor state sa contribuie cu forte armate pentru operatiuni de tip capitol 6, sau 7, care trebuie sa fie acceptate de Consiliul de Securitate al ONU, unde Rusia are drept de veto, si deci ar fi blocat o asa decizie. Si apoi, chiar daca am fi avut o astfel de decizie, ar insemna sa avem trupe straine pe teritoriul nostru, care de fapt nu fac nimic decit sa stea intre combatanti, caci contra rusilor nu ar fi merc o operatiune de tip Ch7. Asa e domnule anonim.. .nu e chiar atit de simplu.. daca cunoasteti o abreviatura (ONU) nu inseamna ca o puteti utiliza si parea destept, doar nu sunteti cu cei ce de obicei va inconjoara si accepta cu gura cascata orice referinta la tema si nu la tema de tip "comunitatea internationala", ONU, etc.
De obicei comunistii (mai putin si membri ai altor partide) fac asa referinte, caci cunosc problema superficial, si aplica acesti termeni cu logica si fara. Am observat acest lucru de nenumarate ori, in special ma umfla risul de referinta la "dreptul international" cu urmatoare tacere completa, cind solicitam sa concretizeze la ce prevedere a dretpului international s-a referit exact si ce ea presupune. In fine, fa scoala, si totul va fi bine :) - e abstract desigur, dar e mai usor de argumentat ca "aiurelile" tale, dle anonim.
mda... cind un fost sef de stat face afirmatia asta intrebarea mare e ce a facut in mandatele sale pt a rezolva acest fapt; fiind constient de el (asa cum ne spune cu propriile vorbe).
nici nu se pune discutia ca lumea sa se inflameze la tipul asta de discurs ca nu are sens, marea dezbatere acum incepe cind capul opozitiei tocmai a declarat ca a fost incapabil de o adevrata reforma in cadrul aramatei cind avea toate pirghiile in mina. discutam de incompetenta, neglijenta si rea credinta, tocmai asumata si spusa clar de vinovat.
Domnule Lupan, nu-i nevoie sa va enervati cu niste anonimi, ca nu da bine mai ales pentru un deputat :)
Nu-s mare experta in armate, dar intotdeauna m-am cam enervat cand imi spunea cineva ca noi suntem stat neutru, deci n-avem nevoie de armata, pentru ca logic mi se parea ca daca esti neutru tocmai ca trebuie sa ai armata pusa la punct, mai ales daca esti un biet statulet ca moldova. le-am aratat catorva persoane filmuletul asta http://www.youtube.com/watch?v=vEOLonBfaD8
si le-am explicat ce stiu despre armata elvetiana si si-au cam schimbat ideile :)
Of, of, iata a trecut aproape o luna si comentez si eu. Ana nu ma enervez, pun la punct unele lucruri, uneori imi iese dur, pentru ca din pacate se intampla la noi, ca esti ascultat doar daca esti... hai sa spunem ferm.
In ce priveste argumentele concrete, am scris mult la tema, dar cred ca una din "citirile" cele mai utile din punct de vedere a analizei in domeniu am pus-o pe linkul celor de la APE, chiar daca am avut divergente cu unii din ei al acest domeniu (si mai putin cu altii). Linkul este:
http://ape.md/libview.php?l=ro&idc=152&id=491
Probabil il voi da pentru republicare, cine stie poate va interesa pe cineva.
Post a Comment