Thursday, November 10, 2011

NU TRADAM

(sau - NU Greceanii; NU manipularii)

Din pacate Publika a venit cu o stire, care lasa loc de interpretare, precum ca Partidul Liberal ar fi gata sa voteze pentru unul sau una din cei 3 ex(?)comunisti, ca sa fie alesi in functia de Presedinte a RM. Publika nu spune direct lucrul asta, dar lasa sa se inteleaga astaasta din modul in care a aranjat stirea, destul de clar. De ce ? Cred ca raspunsul, in contextul unor vechi proverb de la noi despre aratarea cu degetul la altul, va trebui sa-l gasiti Dumneavoastra. Pe cine vrea sa apere Publika si de ce sau cui ii creaza o imagine neagra, sunt intrebari valabile si tot mai pertinente de pe zi ce trece?

Astfel, interpretarea cu care vine PublikaTV este regretabila:
Ei scriu ca « Acest lucru este confirmat astăzi şi de vicepreşedintele Partidului Liberal Vlad Lupan în cadrul unui interviu pentru Arena FM. „Eu personal şi colegii de partid nu vom fi de acord cu asemenea personalităţi (Igor Dodon şi Zinaida Greceanîi). Avem foarte mari întrebări în legătură cu ei, dar, până la urmă, probabil, pentru a depăsi această criza, vom pune şi noi anumite condiţii, care, dacă nu vor fi îndeplinite, atunci lucrurile se pot schimba”, a subliniat liberalul. »

Pentru Publika, dar si cei care inca isi amintesc de vremuri mai rele si stiu sa inteleaga :

1. Am dat interviul luni, 7 noiembrie, iar difuzarea acestuia s-a produs pe data de 9 noiembrie, dupa biroul PL. De fapt nu putea fi facuta nici o legatura, pe care Publika totusi o face, dintre declaratiil mele de luni si sedinta biroului PL. Pacat ca Publika face interpretari personale - ori in limbaj laic, spune ceea ce NU am avut in vedere.

2. La concret, in acest sens, voi mai repeta cu regret ca animite declaratii din interviu au fost smulse din context si plasate acolo unde dorea televiziunea, nu asa cum erau ele.

Puteti vedea aceasta din intrebarea jurnalistei Stela Popa "Ma intreb cum pot sa joace daca potrivit aceluiasi Sondaj IMAS din septembrie din 2011, la intrebarea „Cine ar trebui sa fie viitorul presedinte al RM?”, Igor Dodon obtine 2%, iar Greceanii 4%. E realist ca acestia sa solicite functia prezidentiala?"

Respectiv in raspuns, atunci cand spun ca nu putem accepta aceste personalitati si ca avem foarte multe intrebari fata de ei, vreau sa amintesc acum, cu aceasta ocazie, deschizand parantezele ca:

a. PL nu poate vota pentru o persoana care era gata sa ordone impuscarea tinerilor care protestau pasnic in fata guvernului pe 7 parilie 2009. Si cred ca nimeni nu ar trebui sa voteze pentru o persoana care ar impusca protestanti pasnici, ca sa nu mai pomenim ca si ei sunt concetatenii nostri. Deci PL are intrebari de ordin moral fata de acele persoane, de altfel cunoscute bine tuturor.

b. nu in ultimul rand - la intrebarea daca 2 persoane care au acumulat 2 si respectiv 4% pot fi alese presedinte - nici nu putea sa existe un alt raspuns decat "NU" si care numaidecat trebuie luat impreuna cu abordarea moralitatii votului pentru 2 comunisti, dintre care o persoana era gata sa impuste tinerii pe 7 aprilie 2009, iar cealalta avea siluitori de copii pe listele sale!

Pentru clarificare - din considerente morale, aceste persoane nici nu ar trebui sa pretinda singure la postul de presdinte al tutuuror cetatenilor RM. Trebuie sa intelegem corect ca PL nu-i voteaza ca presedinte, dar exact asa cum am spus, daca totusi ei declara ca vor sa scape Republica Moldova de atatea alegeri anticipate, vom discuta cu ei - astfel cei 3 ex-comunisti au pus AIE conditii din prima zi - tocmai de accea vom pune conditii si noi, PL, nicidecum pentru alegerea lor, dar pentru depasirea aceste crize si.

Tocmai de aceasta atat interpretarea pe care a avut-o Publika vizavi de interviul meu, cat si, vad, de ironia dlui Hadarca (o votam daca o absoarbe PD) este regretabila si nu pot accepta o astfel de abordare permanent denigratoare si schimonosita a ceea ce spun eu sau colegii mei.

Vlad Lupan
P.S. Conditiile sunt simple - sa sustina alegerea presedintelui RM, sa nu puna conditii nerealizabile in acest sens, si sa nu puna "bete in roate".
P.P.S. ar mai fi si alte intrebari, motive si conditii, dar repet - nu pentru votarea acestor personaje, nu, dar pentru ca sa-i mai dam "la brazda";) Ori altfel cine stie cu cine se vor mai duce colegii din AIE pe la Bruxelles si ce urgie vor mai propune la post... Pentru cei care inteleg - aveti incredere! nu tradam!

Iata adresa interviului, in transcriere, pe care l-am oferit pentru Radio Arena http://stelapopa.unimedia.md/2011/11/09/lupan-%E2%80%9Epresedintele-nu-va-fi-ales-din-primul-tur%E2%80%9D-tanase-%E2%80%9Enu-vor-fi-presiuni-din-occident%E2%80%9D/

Audio pe ARENA:
http://arenafm.md/?go=emisiuni&te=23

11 comments:

Anonymous said...

stii, unicul lucru de care formatiunile-membre AIE m-au convins este ca nu avem partide mature in tara. Voi nu ati fost capabili sa atingenti consens si sa scoateti tara din criza deja de peste 2 ani. CEL MAI IMPORTANT in politica este capacitatea de a ignora aspecte personale si a se uni pentru binele public. AIE nu a reusit sa o faca, fapt care da dovada ca MD va fi in gaura putreda pina voi nu veti pleca "la pensie". Critica similara se adreseaza comunistilor ca sa nu fiu inteles gresit. Ce bine e ca globalizarea mi-a permis sa votez cu picioarele. Daca nu va vine mintea la cap, veti ramine voi partidele cu batrinii in tara doar. Limbaj de tip "tradare" e radical si nu aduce la nimic. Trebuie de gasit numitor comun.

Anonymous said...

Nici un partid politic din R.Moldova nu-si onoreaza promisiunile, nu merita nici unul la guvernare, rusine claselor politice

Vlad Lupan said...

Salutari anonimilor;)

1. Nu exista tari Democratice in lume in care opzitia si guvernarea cad automat de acord pe subiecte importante. Ba chiar invers.

2. Vezi exemplul Belgiei (desi cu alte date) unde tara nu are guvern aprox UN an. Ceea ce demonstreaza ce am zis inainte.

3. PCRM vrea alegeri anticipate (in februarie). Pai este impotriva intereseleor lor sa negocieze. AIE este acum in situatia in care e gata sa discute, dar PCRM nu are interes.

4. Partidele au interese - interesele de a reprezenta votantii sai si de a promova ideile pentru care au fost votati. Doar un naiv ar crede ca partidele pot face ceva nbefiind la guvernare, in functii.

5. In continuarea punctului4 - afrimatia ca "NU tradam" (adica nu votam Greceanii) este radicala - este lipsita de contact cu viata, pardon - asta ar fi sa te ascunzi dupa degete, partidele doar sunt votate de oameni si nu pot sa procedeze cum ii pica cuiva (de genul indemnurilor "hai sa va intelegeti in pofida tuturor oamenilor care v-au votat"), pentru ca altfel data viitoare partidele acestea nu vor fi votate.

Votantii PL nu sustin votarea Zinaidei Greceanii si nici tinerii din 7 aprilie nu sustin aceasta.

6. Deci nu-i tradam pe ei, pe votanii nostri, pe tineri care au stat alaturi de mine la guvern. Las ca in politica modoveneasca s-au gasit destui care au votat presedinti comunisti, tradand si votantii lor si interesele nationale.

Tocmai de asta unele partide, dle anonim2, isi onoreaza promisiunile pe cat e posibil in genere de facut aceasta in asa tara ca Republica Moldova si inca in coalitii cu persoane care sunt gata sa negocieze si cu dracu sau sa plece cu el in calatorii.

Anonymous said...

of Vlade, tu compari cazuri complet incomparabile, datorita caracteristicilor lor diferite. Belgia e divizata pe rupturi etnico-nationaliste, economic ea o duce destul de bine (necatind la criza agentiile de reiting nu au coborit reitingul suveran al BE). Adica conflictul in Be in primul rind e intre populatie si nu elite. Deci elitele nu se inteleg pentru ca reprezinta interesul populatiei. La noi conflictul e intre elitele politice - este problema voastra ca nu puteti imparti personal functii si bogatii, si va acoperiti cu dorinta alegatorilor vostri. Sunt sigur ca daca alegatorilor li se expune esenta problemei - ei v-ar penaliza. In al doilea rind, daca Be ar fi amenintata de criza care paste RM, elitele lor politice ar negocia, caci au cultura politica liberala, si sunt mai constrinsi de institutii si mai responsabili fata de alegatori. Banal dar aparent Moldova e norocoasa ca este divizata politic, ca cu cultura politica curenta a elitelor ar fi devenit o tara autoritara peste noapte ca toate altele in fosta URSS. Unicul lucru ce va opreste (oricare partid in RM) sa va purtati ca Pukin si Nazarbaevii e ca va constring concurentii politici. Nu aveti suficienta putere si influenta. Povestile de mai sus poti sa le spui copiilor de gradinita, ca eu nu le privesc logice sau corecte analitic. Nu e vorba doar de a alege Greceanii, ci a alege un presendinte - a gasi o solutie. Daca voi nu sunteti capabili sa rezolvati o problema foarte simpla - alege o persoana - cum aveti de gind sa solutionati probleme FOARTE COMPLEXE cum sunt dezvoltarea economica si politica a tarii?
Si nu ma lua cu "anonimul" - nu conteaza numele in discutie atit timp cit ti se ofera argumente si logica in replici. Adreseaza argumentul si nu numele. Apropo, nu e nimic personal in acest mesaj - critic clasa politica in Md la general.

ana said...

Ar trebui sa cereti drept la replica atat la publika cat si la celelalte posturi/ portaluri care au preluat "informatia"- de exemplu vocea basarabiei. Ca votant al partidelor asa zise democrate, in special al PL-ului, ma bucura afirmatia ca nu o veti vota, si sper ca intr-adevar sa fie asa. Binevoitori care sa santejeze sau sa aduca tot felul de argumente pentru un astfel de compromis scarbos in "interesul national" se vor gasi destui. Mie povestea cu greceanii presedinte mi se pare o gluma proasta, si sincer nu prea inteleg cum AIE-ul discuta cu atata seriozitate despre ea, parca e bataie de joc fata de populatie. Adica ies trei indivizi din pcrm si devin peste noapte eroi iar asa-zisa alianta incepe sa le aduca lapte, miere, sa le faca vant cu evantaie si sa ingenuncheze in fata lor numai sa nu-i supere? Si pentru mine, ca alegator, care e diferenta daca greceanii devenea presedinta la propunerea comunistilor sau daca devine la propunerea lui dodon. Personal, dodon mi se pare mai periculos decat majoritatea comunistilor- comunisti, iar cand aud declaratii de genul "sunt in afara politicii" ma apuca groaza ca un astfel de om (care, judecand dupa unele din declaratiile sale in care vorbeste despre el la persoana a III-a sau despre insule pustii si contracandidatii de la primarie, pare sa aiba niste probleme destul de serioase cu propriul ego) ocupa, a ocupat si cu siguranta va ocupa functii importante in stat...
Oricum, important e ca PL-ul sa arate ca-si respecta alegatorii si sa nu voteze zine carabine, oricum altfel va disparea in cel mai scurt timp de pe scena politica.
Felicitari pentru numirea ca ambasador, mai prindeti alegerea presedintelui ca deputat?

Anonymous said...

eh, Ana-banana - iata o istorie clasica in stil Almond/Verba, Parsons si Inglehart. Problemele RM au cauze structurale, caci alesii poporului sunt facuti din acelas aluat ca si alegatorii lor. Birds of a feather flock together. Ginditi emotiv si irational. De fapt adresati o intrebare corecta - care e diferenta de a vota Grecianii acum in comparatie cu "inainte"? Diferenta e in facilitarea alegerii strategice a grupului (heterogen in interese si orgolii) AIE. Apropo, o mica precizare - nu optez sa fie votata Zinaida, ci ma gindesc in felul urmator. Care va fi rezultatul esecului de a alege presedinte pentru inca o perioada relativ indelugata? Care va fi rezultatul daca un presedinte va fi ales (evident nu pe placul absolut al tuturor)? Cred ca daca va puneti aceste intrebari, atunci devine clar de ce taraganarea ar putea fi in defavoarea unora. Alte intrebari includ ce poate face Greceanii sau Dodon ca presedinte daca nu au suport in Parlament? - nu prea mult. Deci ei vor depinde de cine i-a ales. Mi-i curios, daca sunt alegeri anticipate, PL va obtine voturi aditionale sau va pierde din voturi? E o intrebare relevanta in contextul discutiei curente. Si de fapt, oare se poate incontinuu de blocat alegera presedintelui pentru ca nu va place candidatura sau vi se ofera in schimb putin control economic sau functii? Si da, interesul national este un lucru important, la care politicienii trebuie sa se gindeasca. Apropo, am observat un lucru - electoratul PL este cam la fel de emotiv, non-tolerant, si radical-irational in decizii ca electoratul de baza a PCRM (pensionarii). Daca Inglehart si Parsons sunt corecti, pai timpul e in defavoarea PL si PCRM. Va fi un studiu de caz intersant, din punct de vedere analitic.

Vlad Lupan said...

Maniera ta de a-i pistona pe toti, Anonime (care ramai anonim, adica te ascunzi), demonstreaza cateva deficiente de comportament, nothing personal.

Altfel, nici eu nu optez sa fie votata Zinaida. Tocmai aici e buba. Maniera ta de a pune boii inaintea carului, "utilizand" teoria (desi nu am observat), demonstreaza un lucru - in practica bate teoria. Studiu de caz...

De altfel, iti voi sugera sa ridici si tu nitica teorie in Comunicarea Publica ca sa vezi cum se face comunicarea politica in cazul of globalizing societies (nu as zice chiar, vorba lui Ingelhart, Cosmopolitan Communications, though in case of RM;)

Vlad Lupan said...

In continuarea ComPublice despre de ce un s-ar vota pentru Greceani, vezi o postare a lui Andrian Buligari de la... Publika:

http://vox.publika.md/politica/promit-ca-zinaida-greceanii-nu-va-deveni-presedinte-110451.html

masaj erotic oradea said...

prea multe partide care fac foarte putine lucruri!

Dan said...

Tradarea face parte din politica :-)

rochii de seara in Romania said...

Mi-a placut mult articolul DVS. Multumesc!