duminică, 25 ianuarie 2009

Punct si de la capat cu Europa Libera - Ce neutralitate?

Joia trecuta, 22 ianuarie 2009, a avut loc lansarea studiului privind costurile si beneficiile aderarii Republicii Moldova la NATO.

NATO este un subiect aproape tabu pentru autoritatile actuale ale Republicii Moldova, deoarecec acest guvern este strans legat (poate pa mani si p picioare?) de relatia sa cu Moscova. Neutralitatea pe care ne-a sugerat-o Kremlinul, nu ne-a dat nimic din cele promise - retragerea trupelor ruse cu ajutorul neutralitatii nu am reusit-o, solutionarea conflictului transnistrean, nici atata si nici nu se intrevede.

Mai rau, dusi de nas ani de zile, am pierdut momentul in care puteam sa ne rupem spre lumea libera, toti imprejurul nostru e acum mai bogat decat Republica Moldova, cel mai sarac stat in europa, iar Polonia si Romania, spune studiul, au beneficiat de un influx major de investitii din momentul in care au inceput apropiera de NATO, dar noi in schimb am dat suficient timp radicalilor de la Kremlin sa-si inatreasca statul lor... inclusiv pe seama Republicii Moldova. Cu atata neutralitate, ne-am impotmolit in ea ca in mlastina, se pare.

Discutam de ceva ani buni subiectul non-neutralitatii noastre, nesustinute de nimic si de nimeni, favoraile doar Moscovei si nici macar tarii noastre. Discutam aceste "paradoxuri" mioritice in mediul expertilor care stiau ca exista beneficii serioase pentru RM in ce proveste sexcuritatea si chiar solutionarea conflictului transnistrean si ne uitam cum mergem in Europa ca racul, in sens invers, adica cu fata spre Europa, dar cu miscarea...

Imi amintesc de ultimele noastre discutii din vara anului 2007 si 2008, in care vorbeam de aceste beneficii si de subiecte care merg si mai departe de acestea. Iata ca IDIS-Viitorul a lansat studiul privind costurile si beneficiile aderarii RM la NATO acum in ianuarie 2009, dupa doua crize majore pe care le-am vazut in doar jumatate de an - atacul Rusiei asupra Georgiei si noua runda de razboi energetic dintre Moscova si ceilalti, inclusiv tara noastra. Studiul vine la un moment in care si un neprofesionist s-ar intreba, dar cat ne costa aceste razboiaie si cine ne poate proteja - intrebari firesti pentru oamenii cu scaun la capa. Iata ca avem un prim raspuns prezentat in acest studiu elaborat de Dumitru Manzarari, cercetator in mai multe domenii, inclusiv cel de securitate si Veaceslav Ionita, epxert economic cu renume. Studiul este foarte bine documentat si deci mai voluminos decat o oarecare fituica de doua pagini, asa incat multe argumente false care au circulat pana acum nu isi mai gasesc sutinerea, fiind demolate prin acest document. Va indeman sa-l cititi, prelaundiu-l in format PDF de pe adresa:
http://www.viitorul.org/public/1709/ro/De ce NATO.pdf

Dar de ce sa ne oprim aici? In continuarea acestei lansari cei doi experti au fost invitati la Radio Europa Libera, la emisiunea de Duminica a lui Vasile Botnaru "Punct si de la Capat", iar eu m-am alaturat emisiunii despre asa numita neutralitate a Moldovei.

Pentru corectitudinea informatiei, vreau sa va atrag atentia asupra faptului ca desi am fost prezentat in cadrul acestui interviu drept expert la Asociatia pentru Politica Externa (APE) - nu este asa.

Nu sunt si nu am fost expert la APE, desi fosti colegi si amici lucreaza acolo.

Insa poate confuzia vine de la faptul ca APE a publicat recent un studiu de-al meu privind ultimii zece ani de cooperare cu NATO (o "cronologie"), despre care am mai scris pe blog. In acest caz, trebui sa explic ca am fost sub-contractat de Asociatie ca sa scriu acest studiu inca in primavara anului 2008, insa in calitatea mea de Expert Indepedent, la care nu am renuntat. Sau poate ca aceasta confuzie (fiind deja una repetata) porneste de la cei care ma asociaza cu APE deoarece sunt un ex-diplomnat ca si ei? In fine, with due respect, am clarificat lucrurile, sper.

Totusi, ca sa revin la subiect (in calitatea mea de expert independent:) emisiunea de la Radio Europa Libera trateaza un pic mai concentrat aspectul neutralitatii si cred ca pune cateva puncte pe "i"-ul acesta atat de "ascuns" de PCRM. Nu e tarziu sa ascultati emisiunea, liber, prin internet, la adresa:
http://www.europalibera.org/moldova/ro/2009/01/CC4F40EB-5C9E-4EB1-B94E-09FBF19010DA_4211316.RAM

Acum ca un numar de puncte au fost puse pe "i"-urile nevazute, acestea au creat o temelie pentru ceva discutii mai serioase despre ce am castigat si ce am pierdut noi d ela atatea ani de neutralitate si conflict nesolutionat. Cred ca e timpul sa ne asteptam la mai mult. Cred ca e timpul sa vorbim deschis despre NATO. NATO time is now!

Cu astea, Va urez o seara buna si nu mai trebuie sa dati click pe Read More, nu e nimic mai mult acolo, tot ce am avut de spus azi, am scris-o mai sus, iar tot ce mai am de zis inca va veni. Pregatiti-va, vine vremea noastra, vine vremea NATO!

joi, 22 ianuarie 2009

The Ukrainian Gas Crisis Is Over; Moldova Now Feels The Heat

Asa se numeste articolul pe care il pregateam din 20 ianuarie in engleza pentru Radio Free Europe - Radio Liberty. A fost publicat de RFE/RL astazi.

Am vorbit in acest articol despre criza energetica, anuntul privind dorinta RM sa intre in Nabucco si vizitele lui Diaconescu si Lavrov, inainte de alegerile din 2009, care toate se plaseaza intr-un context al intentiilor, unele intentii bune, altele sunt presiuni politice si deci in contextul optiunilor de viitor, optiuni din care guvernarea RM va trebui sa aleaga - ori beneficii personal ori un viitor greu pentru tara.

Ieri seara am vazut ca Presedintele Romaniei a sugerat Chisinaului ca Republica Moldova este intr-un an crucial si ramane la latitudinea Chisinaului ss-l fructifice.

Vine momentul alegerii si asa cum am zis in articol, ar fi mai bine sa fie o alegere corecta, ori altfel Lavrov, care vizietaza tara noastra in februaria va alege pentru noi.

Cititi articolul pe websitul RFE RL la adresa:
http://www.rferl.org/content/The_Ukrainian_Gas_Crisis_Is_Over_Moldova_Now_Feels_The_Impact/1373284.html

Pentru orice caz, postez articolul si aici pe blog, cu referinta la RFE/RL, asa ca pouteti da pe Read more ca sa-l vedeti integral, dupa cum urmeaza:

Radio Free Europe Radio Liberty
http://www.rferl.org/content/The_Ukrainian_Gas_Crisis_Is_Over_Moldova_Now_Feels_The_Impact/1373284.html

The Ukrainian Gas Crisis Is Over; Moldova Now Feels The Heat

January 22, 2009
By Vlad Lupan

The Ukraine-Russia gas crisis has ended, and one might think everyone has returned to business as usual. But after Ukraine, the next item of business is Moldova.

Russia, as both European Union and U.S. officials recall, has used gas for political leverage on previous occasions, and at a time when international attention is still focused on the link between gas and politics, the foreign ministers of both Romania and Russia are set to visit Moldova, where elections are planned for March or April. Cristian Diaconescu is visiting on January 22, and his Russian counterpart Sergei Lavrov in February.

Moldova was one of the countries most severely affected by the January gas crisis. The EU Coordination Group on gas issues formally noted on January 9 that all supplies of Russian gas to Moldova were halted, and that Moldova had zero gas reserves, and no source of alternative gas supplies or other sources of energy.

Moldova's Deputy Industry Minister Tudor Copaci declared on January 14 that the current crisis has forced Moldova to reassess its present 100 percent dependency on Russian gas. To diversify these deliveries, Chisinau intends to formally apply to join the Nabucco project, but in order to do so it will need Bucharest's support.

According to Moldovan energy expert Ion Preasca, Ukraine halted gas supplies to Moldova only for 24 hours and then resumed them. But Moldova has refused to sign a new agreement on purchasing electricity from Ukraine, even though Kyiv reportedly offered a fair and acceptable price. Moldova's Communist leadership has instead signed an agreement with the Cuciurgan Power Station, located in the separatist Transdniester region. The Cuciurgan Power Station is owned by Russia's Unified Energy System (EES), which has close links to the Kremlin; the intermediaries are unclear.

During the gas crisis, the Moldovan government addressed written appeals to both Ukraine and Russia to resume gas deliveries. European Energy Commissioner Andris Piebalgs issued a press release on January 10 thanking Ukraine for supplying gas from its reserves to Moldova and Bulgaria. Then on January 14, the prime ministers of those two countries, together with a senior Slovak government official, flew to Moscow where they attended a press conference alongside Russian Prime Minister Vladimir Putin, thereby giving the impression of wholehearted support for Russia's moves.

Pulled East And West

This inconsistent, even contradictory behavior on the part of the Moldovan leadership is nothing new. On the contrary, it is regarded within Moldova as one of the hallmarks of the post-Communist and current Communist authorities. This is, after all, not the first crisis in Moldova. The country's entire foreign and domestic policy reflects the degree to which Moldova is pulled in two directions: both toward Russia, and toward Europe.

The Communists returned to power in Moldova in 2001, promising to take the country into the Russia-Belarus Union. But two years later, in late 2003, faced with crowds of protesters outside the presidential palace, they rejected a memorandum drafted by Russian presidential envoy Dmitry Kozak that envisaged resolving the Transdniester conflict by designating Moldova an asymmetric federal state, within which the Transdniester leaders, who hold Russian citizenship, would have had the right to veto parliament decisions. The proposed settlement also provided for a long-term Russian military presence in Moldova.

The period between 2001 and 2003 was a time of deep freeze in relations with Romania, with which Moldova shares a common history and culture. The pro-European shift of 2004 resulted in Moscow imposing an embargo on imports of Moldovan wine and other agricultural produce, for which Russia was Moldova's primary export market.

It is widely believed that Russia meddled shamelessly in Moldova's 2005 elections, channeling financial support to those parties that opposed the renegade Moldovan communists.

In the runup to those elections, the victors of Georgia's Rose Revolution and Ukraine's Orange Revolution traveled to Chisinau to express support for Moldova's integration into the EU. So too did Romanian President Traian Basescu. Russia's response was the 2006-2007 gas crisis. The Moldovan Communists yielded to Russian pressure, and resumed secret bilateral negotiations with Moscow on resolving the Transdniester conflict outside the agreed international 5+2 format (Moldova, Transdniester, the OSCE, Russia, and Ukraine, with observers from the United States and EU) in the hope of persuading Russia to be more flexible and support the Communists in the elections due in 2009. Consequently, Romania was again regarded as an enemy.

In August 2008, when Russia attacked Georgia, the authorities in Chisinau finally realized that the outcome of those renewed negotiations would duplicate the 2003 Kozak Memorandum. In short, Russia would never abandon its ambitions to dominate and manipulate the so-called "near abroad" (meaning all former Soviet republics except the Baltic states), within which Moldova is one of the weakest links.

In August 2008, this author anticipated that the Georgian-Russian war would impel Moldova onto a clear pro-European course, and that it would again solicit support from Romania. In last month's Romanian parliamentary elections, Romanian nationals from Moldova won election for the first time. Bucharest has designated relations with Moldova a priority, and Foreign Minister Diaconescu will arrive in Moldova on January 22 on his first official foreign visit since his appointment one month ago.

Moldova's Communists are in a dilemma: if they seek rapprochement with Europe, they will be required to enact more reforms and their popular support is likely to dwindle. The embassies of EU states are increasingly criticizing the Moldovan leadership for dragging its feet over reforms. And any overt move toward Europe risks provoking renewed Russian interference in Moldovan domestic politics in the runup to the April elections.

In fact, Moldova's Communists do not know which direction to choose. They want energy security in which Romania will play a role, a wealthier European future, to win the elections without Russian interference, and still to be on good terms with the Kremlin, which has little liking for Romania. It is probably an opportune moment for the Communists to think deeply about whether party politics should take precedence over a predictable and more secure European future, with the support of neighboring Romania and the EU, and whether this time around Moldova should choose what it wants. Otherwise Russia might make this choice on their behalf during Foreign Minister Lavrov's upcoming visit, and the Moldovan Communists might not like it after all.

Vlad Lupan is a former Moldovan Foreign Ministry official.

luni, 19 ianuarie 2009

Peste un Deceniu de Neutralitate, mai mult de Zece Ani de Cooperare cu NATO

In primavara anului trecut am fost contactat de catre Asociatia pentru Politica Externa cu propunerea sa scriu o retrospectiva a relatiilor RM cu NATO in ultimii zece ani, intr-o maniera in care sa explice ce este NATO sau Parteneriatul pentru Pace, CPEA, dar sa fie si o trecere in revista clara a acestor relatii.

Nota Bene - este un document pentru un public larg, deci nu va asteptati la o analiza specializata pe domenii, nu e cazul, dar va asigur ca veti gasi cateva idei si informatii interesante in acest document, unele din care nu au fost publicate inca. Totusi, acesta material contine atat elemente de baza, cat si cateva idei despre care se considera ca au prezentat tabuuri ai politicii externe "moldovenesti".

Eu sper ca acest document sa mai reduca din cateva prejudecati si sa puna pe ganduri. Nu raspund la toate intrebarile, dar e un inceput.

Asa cum imi este obiceiul, nu am mers pe calea cea mai usoara ca sa redau texte din comunicatele oficiale si date seci, pe care tot eu sau colegii mei le-am scris cat lucram la MAE. Am decis sa combin doua lucruri, sau poate doua scoli, neo-realista si cea behaviorista - deci sa vin cu o retrospectiva, dar care sa fie privita si prin prisma perceptiilor personale a factorilor de decizie, sa mentionez un pic dedesubturile polticii oscilante a RM, dar si sa merg pe pragmatismul realistilor.

Astfel, pentru a va atrage un pic mai mult atentia am scris aici si despre primele discutii privind NATO si administrarea internationala a regiunii transnistrene, unul din taboo la noi.

Am explicat cum am ajuns la IPAP, o alta tema neplacuta pentru unle cercuri (sau circuri?) politice. Si am amintit de faptul ca fara IPAP, integrarea europeana a RM nu este posibila.

IN FINE - ultima mea idee a fost ca acum ar fi momentul oportun sa reevaluam relatia noastra fata de neutralitate si NATO pentru a clarifica calea de viitor a Republicii Moldova.

Am inceput sa actionez in acest sens! Va indemn sa va alaturati!


In loc de P.S. - Evident fiecare din subiectele in cauza merita sa fie revizitate si asa voi face vre-o data, sper. In ce priveste acest material, dreptul de publicare al acestui material apartine, evident APE. Astfel, va sugerez sa accesati urmatoarea adresa:

http://www.ape.md/libview.php?l=ro&idc=152&id=491

Voi contacta cu APE ca sa vad daca sunt de acord sa plasez textul integral aici pe blogul meu, mai departe.

EDITEZ, 21 ianuarie 2009: am vorbit ieri cu un reprezentant al APE si daca doriti, puteti citi analiza atat de pe adresa de mai sus, a Asociatiei, sau sa dati clck pe Read More, care urmeaza .

Material redacatat de catre mine, Vlad Lupan, pentru Asociatia pentru Politica Externa. Preluat de pe pagina APE cu urmatoarea adresa internet:
http://www.ape.md/libview.php?l=ro&idc=152&id=491


Peste un Deceniu de Neutralitate, mai mult de Zece Ani de Cooperare cu NATO.

Vlad Lupan, Expert independent în relaţii internaţionale,
fost Şef al Direcţiei NATO la MAEIE al Republicii Moldova.


13.01.2009

Ultimii zece ani de cooperare a Republicii Moldova cu Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) au fost o decadă de relaţii în care apropierea ţării noastre de Alianţă s-a schimbat pe ceea ce limbajul oficial numeşte „relaţii pragmatice” şi invers. Ca şi alte aspecte ale relaţiilor externe ale Republicii Moldova şi acest domeniu a cunoscut oscilaţii, care au depins de percepţiile elitelor politice de la Chişinău privind relaţia cu Rusia şi soluţionarea conflictului transnistrean, sau de perspectivele integrării europene, în cadrul căreia ar urma să fie implementate şi reforme în domeniul militar în particular şi cel de securitate în general.

Controverse şi istorie

Uneori şi percepţiile formate în perioada sovietică au generat o serie de atitudini rezervate vizavi de NATO atât în rândul populaţiei, cât şi în rândurile elitelor politice din ţară. Însă, indiferent de percepţiile de moment, în ultimii zece ani se atestă o creştere calităţii cooperării cu Alianţa Nord-Atlantică, a numărului exerciţiilor comune şi proiecte, în particular de natură non-militară, eventual şi pe motiv că apropierea noastră de Europa ne apropie inevitabil de toate organismele europene şi euro-atlantice şi ne-a făcut, până la urmă, vecini ai NATO. Deseori, din cauza unei atitudini preconcepute în ce priveşte NATO, avantajele cooperării cu această organizaţie nu au fost, însă, valorificate din plin. Pentru a înţelege aceste evoluţii neliniare, ar fi bine să facem o incursiune în istoria relaţiilor Republicii Moldova cu Alianţa.

În perioada războiului rece, Republica Moldova contribuia, în calitatea de parte integrantă a URSS, la Pactul de la Varşovia. Pactul a fost, tehnic, un acord de cooperare militară a lagărului socialist, iar politic prezenta o alianţă militară anti-NATO, cu tot tacâmul de propagandă, dar şi acorduri de limitare a forţelor convenţionale. Există, deci, două implicaţii majore ai prezenţei Republicii Moldova în postura de parte a URSS şi Pactului de la Varşovia, care au influenţat relaţiile ţării noastre cu NATO.

Prima ţine de propaganda anti-NATO desfăşurată pe tot teritoriul URSS, care din motivele contrapunerii acestor două blocuri nu a prezentat o viziune obiectivă a oponentului şi care mai are un impact asupra percepţiilor Alianţei de către cetăţenii Republicii Moldova şi acum, iar cea de-a două implicaţie încă mai ţine de importanţa pentru Republica Moldova a tratatului pe care l-a negociat Pactul de la Varşovia cu NATO şi anume a Tratatului privind Forţele Armate Convenţionale din Europa (FACE sau CFE). Una din prevederile acestui Tratat, aşa cum a fost promovată de negociatori, ţine de necesitatea acordului statului gazdă pentru ca trupele altui stat-membru să staţioneze pe teritoriul acestuia dinainte.

Astfel, în mod paradoxal, în relaţia cu NATO am moştenit din timpul URSS două elemente, care se contrazic – o atitudine rezervată în anumite cazuri sau chiar antipatie faţă de NATO pe de o parte, iar pe de altă parte o atitudine pozitivă vizavi de prevederile în domeniul prezenţei forţelor străine negociate de acea Alianţă faţă de care exista antipatia menţionată mai sus. Cu excepţia celor două elemente, care le moştenim din perioada sovietică, independenţa Republicii Moldova şi construirea de la începutul anilor 90 a unor relaţii cu organizaţiile internaţionale, inclusiv cu Alianţa Nord-Atlantică, au rezultat într-o cooperare care a reuşit într-o anumită măsură să diminueze din atitudinea negativă faţă de această organizaţie. Totuşi, contradicţiile s-au resimţit pe tot parcursul cooperării RM cu NATO, inclusiv în ultimii 10 ani.

Istorie şi Argumente

Cooperarea cu Alianţa Nord-Atlantică începe pentru Republica Moldova odată cu independenţa sa. RM devine un stat membru al Consiliului de Cooperare Nord-Atlantică (CCNA) la 20 decembrie 1991. Decizia de a institui consiliul, de altfel, este adoptată de NATO la 7-8 noiembrie 1991, deci la câteva luni după dezmembrarea URSS. Aşa cum a fost declarat la reuniunea din decembrie 1991, la care participă şi Ministrul de externe al Republicii Moldova, scopul Consiliului este de a institui un for de consultări între foştii adversari în problemele importante de securitate europeană. În condiţiile în care Republica Moldova avea de înfruntat consecinţele recente ale conflictului transnistrean şi a fost martoră a implicării Rusiei în acesta, subiectele ce ţin de securitatea ţării noastre în contextul euro-atlantic au ajuns un subiect de îngrijorare şi motiv de discuţie în forurile internaţionale specializate. Structurile de cooperare în domeniul securităţii create de NATO au servit pentru ţara noastră drept organisme în cadrul cărora Chişinăul oficial a reuşit să-şi prezinte îngrijorările sau promoveze o parte din interesele sale. Se are în vedere atât dialogul politic din cadrul CCNA, unde au fost prezentate îngrijorările Republicii Moldova în ce priveşte conflictul transnistrean, dar şi participarea noastră ulterioară la Parteneriatul pentru Pace, creat în 1994.

Astfel, la 16 martie 1994, la Bruxelles, are loc prima întrevedere a Preşedintelui RM cu Secretarul General al NATO, urmată de semnarea Documentului-cadru al Programului "Parteneriatul pentru Pace". Republica Moldova devine cea de-a 12-a semnatară a PpP şi, respectiv, a doua semnatară din statele-membre ale CSI, după Ucraina.

Instituţionalizarea contactelor militare şi civile în cadrul Parteneriatului pentru Pace (PpP) au răspuns la o serie de îngrijorări ai Republicii Moldova în ce priveşte calitatea forţelor noastre armate şi capacitatea lor de a face faţă unor acţiuni militare, aşa cum s-a întâmplat în cazul conflictului de pe Nistru. Astfel, cadrul PpP permite Republicii Moldova să utilizeze experienţa construcţiei militare a statelor participante la acest Program în scopul perfecţionării permanente a propriilor Forţe Armate, pregătirii cadrelor, instruirii lingvistice a ofiţerilor Armatei Naţionale ale Republicii Moldova, asigură accesul la informaţii, statistică, surse de ajutor politic, tehnic şi financiar. O atracţie aparte l-a constituit posibilitatea familiarizării militarilor moldoveni cu modalitatea organizării operaţiunilor de menţinere a păcii.

În 1997 Republica Moldova explica interesul faţă Parteneriatul pentru Pace, în care participă de peste trei ani, prin următoarele considerente:

Cooperarea cu NATO (ca şi cu alte structuri europene) antrenează Moldova în procesul de ansamblu al integrării europene;

Programul oferă posibilităţi reale şi egale pentru toate ţările de a participa la edificarea noilor relaţii de securitate şi cooperare în Europa;

“Parteneriatul pentru Pace” oferă Republicii Moldova posibilităţi favorabile în crearea unei armate naţionale moderne şi profesionale, în conformitate cu cerinţele, principiile democratice şi standardele internaţionale;

Republica Moldova consideră dezvoltarea cooperării în cadrul PpP drept o condiţie de sporire a propriei sale securităţi, a securităţii regionale şi celei internaţionale;

Tot în 1997 se produce o schimbare generală la nivel de cooperare cu NATO în domeniul dialogului politic. Statele au luat notă de potenţialul, importanţa şi intensitatea dialogului din cadrul CCNA, care a fost completat de Parteneriatul pentru Pace şi au decis la Sintra, Portugalia, asupra transformării Consiliului de Cooperare Nord-Atlantică (CCNA) în Consiliul Parteneriatului Euro-Atlantic (CPEA), care să funcţioneze în paralel cu PpP. Astfel, de la cooperare este efectuată trecerea spre un nivel mai complex de relaţii, în formă de parteneriat.

Forurile NATO şi administrarea internaţională a regiunii transnistrene

În 1998 diplomaţia Republicii Moldova în discuţiile cu Preşedinţia ţării sugera utilizarea mai activă a CPEA în problemele gestionării conflictelor, amintind că acest for are experienţa problemelor din Bosnia, care, de altfel, nici măcar nu obţinuse statutul de participant la PpP sau CPEA. Era de înţeles că atitudinea Rusiei faţă de pornirea unor discuţii în CPEA pe tema conflictului transnistrean ar fi putut fi una rezervată, dar cel puţin am fi reuşit din timp pregătirea unei opinii mult mai favorabile faţă de Republica Moldova prin sensibilizarea statelor membre ale CPEA, tot ele membri ai UE şi CSI, GUAM.

Astfel, observăm că discuţiile privind utilizarea experienţei internaţionale în problemele de securitate din Republica Moldova datează încă din anii 90, inclusiv din perioada de după semnarea acordului Dayton privind fosta Iugoslavie. Tema preluării controlului asupra regiunii transnistrene revine în atenţia experţilor din societatea civilă din Republica Moldova în 2008, după ani de negocieri în care soluţionarea conflictului transnistrean prin metodele tradiţionale nu a dat rezultat, iar neutralitatea nu a reuşit să asigure retragerea trupelor ruse.

Alte state – aceleaşi argumente

Argumentele privind rolul NATO, analizate în Republica Moldova, s-au regăsit şi în discuţiile pe temele securităţii statelor şi în alte zone europene, acoperite de CPEA şi PpP. Tot aşa cum Republica Moldova şi Serbia recent căuta mecanismul cel mai eficient pentru soluţionarea problemelor sale de securitate şi o serie de analişti sârbi au ajuns la concluzia că o astfel de soluţionare cere o cooperare mai activă în cadrul comunităţii internaţionale. Astfel se explică interesul special al Serbiei pentru integrarea în structurile de securitate internaţionale, în particular, menţionează experţii, în cadrul Parteneriatului pentru Pace. Părerea în cauză este împărtăşită şi de guvernul sârb, după cum observăm din informaţia plasată pe pagina internet a Ministerului de externe al Republicii Serbia.[1] Tot în acelaşi document vom observa că argumentele găsite sunt identice celor pe care le-a găsit pentru sine Moldova în 1994 şi pe care le-a confirmat în 1997, aşa cum am menţionat mai sus – deci, ambele au ajuns independent la concluzii identice. Vom aminti că Serbia a trecut şi ea printr-o situaţie relativ similară celei din Republica Moldova, în sensul conflictelor separatiste, chiar dacă acestea două sunt diferite. Mai mult, Serbia a trecut printr-o intervenţie militară a NATO şi SUA, şi totuşi a ales mecanismul NATO, obiectiv, cel mai eficient din toate cele existente, ca o soluţie care să ducă spre un viitor mai sigur şi european, deoarece guvernul de la Belgrad a pus interesele strategice naţionale mai presus de problemele şi frustrările de moment.

Parteneriatul pentru Pace – un „meniu” din care alegem singuri după bun plac

În acelaşi timp, deşi vorbim despre asigurarea securităţii statelor, trebuie să menţionăm că PpP nu are, în mod direct, acest scop. El este doar un mecanism de cooperare şi stabilire a încrederii între foştii adversari din timpul URSS. Deşi acest program oferă un cadru de cooperare şi mecanisme de susţinere pentru modernizarea forţelor armate ale statelor-membre ale PpP, programul în cauză nu este îndreptat spre creşterea potenţialului forţelor armate ale statelor partenere, dar spre reformarea acestora conform cerinţelor timpului şi în baza principiilor democratice. Cu alte cuvinte, statele singure trebuie să înveţe şi să-şi construiască armatele conform cerinţelor sale, iar una din cerinţele implicite este controlul democratic asupra forţelor armate.

PpP a fost din 1994 un instrument eficient de cooperare cu noii parteneri, prin accesibilitatea şi importanţa sa, în special pentru ţările Europei Centrale şi de Est. Accesibilitatea acestui mecanism se explică prin faptul că statele-membre ale PpP nu erau în nici un fel obligate să devină membre ale NATO. În acelaşi timp, statele putea coopera între ele în dependenţă de domeniul de interes. Mai mult, anumite treninguri sau exerciţii au început să fie organizate chiar de către partenerii NATO şi nu de Alianţă. Astfel, un stat partener cum este Republica Moldova putea organiza un trening de medicină militară, la care să participe mai mulţi membri non-NATO, decât membri ai acestei alianţe.

Statele mici

Pe parcursul cooperării în cadrul PpP s-a observat că balanţa dintre statele-membre şi cele partenere poate fi diferită şi va depinde doar de interesul pe care îl au anumite state faţă de un anumit trening. De exemplu, treningurile organizate de Croaţia, în domeniul lingvistic cu terminologie specifică pentru participanţii la operaţiuni de menţinere a păcii, sunt interesante mai mult pentru statele partenere, inclusiv Moldova, decât pentru statele-membre ale Alianţei, în cadrul cărora ostaşii cunosc limba engleză şi au efectuat deja asemenea treninguri. Pe de altă parte, participarea la exerciţii comune în vederea pregătirilor pentru eventuale operaţiuni de menţinere a păcii se face indiferent de statut, deoarece regulile de participare la asemenea operaţiuni sunt relativ universale, de obicei conforme normelor ONU.

SUA

Evoluţiile de ultimă oră în domeniul operaţiunilor de menţinere a păcii sunt în permanentă schimbare şi sunt deprinse cel mai bine şi mai eficient doar într-o cooperare cu parteneri cu experienţe diverse şi câteodată cu mentalităţi diferite, pe care convenţional putem să le numim şi „originale”. Atât statele-membre ale NATO, cât şi cele partenere participă în asemenea exerciţii, dar, de obicei, o asemenea participare va depinde şi de statutul sau posibilităţile fiecărui stat în parte. Astfel, SUA este interesată şi îşi poate permite participarea în diverse exerciţii, fie în calitate de stat cu experienţă deja acumulată, sau pentru a face schimb de experienţă cu statele din Europa de est.

Rusia – foarte activă în relaţia cu NATO, jocul său politic comparativ cu Moldova

Rusia, pe de altă parte, îşi doreşte un statut de putere, cel puţin regională şi participarea sa la PpP, sau exerciţiile în cadrul acestuia, are câtva conotaţii. Pe de o parte, credem că există dorinţa de a observa modus operandi al armatelor occidentale – posibil şi pentru a-şi înţelege un eventual oponent. Pe de altă parte, este mult mai probabil că se doreşte preluarea unor know-how al armatelor occidentale, care au la rândul lor o experienţă militară inedită şi reală în câtva focare de conflict actuale, altele decât cele din fosta URSS şi deci o experienţă militară diversă şi modernă, conformă riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii tuturor acestor state, în mod particular cum sunt riscurile terorismului internaţional. În al treilea rând pentru Moscova există şi conotaţii politice – prin participarea activă la PpP de a demonstra capacitatea sa de stat puternic, cum crede Kremlinul, capabil să se prezinte impresionant în faţa NATO, dar şi pentru a păstra participarea sa în PpP sau alte structuri de cooperare cu NATO în calitate de pârghie asupra occidentului, atunci când este posibil, aşa cum a fost atunci când a întrerupt temporar relaţiile cu NATO în anul 2000 în urma conflictului din Kosovo. Astfel, participarea Rusiei la treninguri are loc mult mai des decât al unor state mai mici din fosta URSS, cum este, de exemplu, Republica Moldova.

Vom menţiona, în acest context, încă o data, că orice cooperare în cadrul PpP este una flexibilă – adiţional la cele expuse mai sus vom aminti că această flexibilitate înseamnă că fiecare stat care participă la PpP este liber să aleagă domeniile sale de cooperare, care îi corespund mai mult intereselor sale naţionale. În acest sens, deseori putem auzi că Republica Moldova are o cooperare strânsă cu NATO, dar aşa cum am menţionat în cazul Rusiei, realitatea este că multe din statele partenere ale PpP au o cooperare şi mai fructuoasă cu Alianţa.

Până în vara anului 2008, când relaţiile dintre NATO şi Moscova din nou s-au răcit, Federaţia Rusă a participat la o serie întreagă de exerciţii militare sau cu caracter para-militar organizate în comun cu Alianţa şi partenerii din cadrul PpP. Mai mult, cooperarea dintre Rusia şi NATO este de un nivel şi mai înalt decât cel al Republicii Moldova şi era unicul stat din spaţiul CSI care stabilise până în 2008 un Consiliu separat de consultări cu NATO – Consiliul NATO-Rusia (NRC).

Când vorbim despre participarea la exerciţii comune cu NATO sau consultări, vom da mai jos următoarele exemple din lista de cooperare a Federaţiei Ruse cu Alianţa, oprindu-ne în particular la anii până în 2008, când evoluţia relaţiilor dintre NATO şi Rusia a intrat într-o fază similară celei din anul 2000. Vom aduce aici şi durata acestei cooperări:

· Rusia, ca şi RM a devenit membru al CCNA în 1991.

· În vara anului 2008 s-au împlinit 11 ani de la semnarea Actului fondator privind relaţiile, cooperarea şi securitatea între Rusia-NATO.

· Însăşi Consiliul Rusia-NATO, menţionat mai sus, funcţionează din 2002;

· Pe parcursul anului 2007, în luna septembrie, fregata militară rusească „Ladnîi” a participat, alături de vasele militare NATO dislocate în marea Mediteraneană, la Operaţiunea Active Endeavour.

· Consiliul NATO-Rusia a fost unicul for în cadrul căruia s-a reuşit să se revină la discuţii pe marginea subiectelor legate de apărarea anti-rachetă (din toamna 2007) şi a tratatelor de control al armamentelor (pe parcursul 2007-2008).

· În octombrie 2007 a avut loc o reuniune CRN, la care reprezentanţii ruşi s-au consultat cu miniştrii apărării NATO.

· Chiar Rusia a găzduit, tot în octombrie 2007, cel de-al doilea ciclu de antrenament pentru reprezentanţi din Afganistan şi Asia Centrală în vederea combaterii traficului de droguri. Este un proiect comun al NATO şi Rusiei implementat sub egida Consiliului NATO-Rusia şi sponsorizat de ONU.

Deci, după cum vedem cooperarea Rusiei cu NATO între 2000 şi până în 2008 a fost una foarte activă şi, ca şi Republica Moldova, această ţară îşi alege participarea la exerciţiile pe care le crede de folos, în conformitate cu interesele sale. Aceasta, de fapt şi este esenţa Parteneriatului pentru Pace – fiecare stat participă în activităţi pe care şi le alege singur, reieşind din interesele ţării.

Merită să amintim că o astfel de cooperare extrem de activă a avut loc între un asemenea stat cum este Rusia, unde atitudinea faţă de NATO este cel puţin rece, dar acesta, totuşi, consideră oportun, în interesul său naţional, să se consulte şi chiar să coopereze atât de aproape cu Alianţa nord-atlantică.

Aşa cum am amintit şi mai devreme Rusia ştie să îşi utilizeze cooperarea u NATO inclusiv şi în scopul promovării intereselor sale, aşa cum le înţelege ea. Chiar dacă în 2009 pare că relaţiile Rusiei cu NATO nu pot fi reparate, ne vom aminti că ne-am aflat într-o situaţie identică în anul 2000, când Rusia a rupt toate relaţiile sale cu NATO. Însă ambii actori internaţionali au ştiut să revină la o astfel de cooperare strânsă, care să o întreacă cu brio, din nou, pe cea a NATO cu unele state mici, cum este, de exemplu, Republica Moldova. Modul în care Rusia tratează relaţia sa cu Alianţa Nord-Atlantică este un exemplu interesant pentru acele state, care ar putea să înveţe, din acest comportament, că pe arena internaţională există suficiente modalităţi să-ţi promovezi interesele. Astfel, chiar şi în cazul Republicii Moldova, o cooperare strânsă cu NATO ar putea fi un element important al comportamentului unui stat mic, care ar putea fi utilizat atât pentru reconstrucţia sistemelor de securitate ale statului, cât şi pentru a utiliza relaţia sa cu NATO în contactele sale cu asemenea actori internaţionali cum este Federaţia Rusă, de exemplu.

Republica Moldova – Parteneriatul pentru Pace, de la PIP la IPAP

În ce priveşte Republica Moldova, participarea la exerciţii comune deseori a depins de capacităţile financiare ale guvernului de la Chişinău, chiar şi atunci când a existat voinţă politică în acest sens. Însă şi mai mult participarea oficialilor Republici Moldova la cursuri de perfecţionare în diverse domenii ştiinţifice, militare sau sociale a depins în mare măsură de finanţare externă, ceea ce era de înţeles pe parcursul a zece ani de independenţă, însă actualmente ridică semne de întrebare. Astfel, participarea RM la activităţile PpP are loc în principal datorită asistenţei oferite de către Guvernul SUA, prin intermediul "Iniţiativei de la Varşovia" din iunie 1994. Conform acestei iniţiative Republica Moldova a beneficiat, de exemplu, până în anul 1999 de asistenţă în valoare de 1.6 mln dolari SUA, în 2000 – de 561.000 dolari, în anul 2001 – 334.000 dolari, anul 2002 – 332.000 dolari, etc, până în anul 2008 când suma oferită de către SUA autorităţilor militare din Republica Moldova a crescut până peste 400mii dolari.

Putem observa că guvernul SUA a oferit o asistenţă permanentă Republicii Moldova pentru a-şi profesionaliza armata şi alte servicii ce ţin de toate domeniile de securitate a statului. În acelaşi timp structura fondurilor oferite s-a schimbat în conformitate cu evoluţiile Republicii Moldova în cadrul PpP Pentru a înţelege care a fost această evoluţie vom aminti că din punct de vedere istoric aderarea Republicii Moldova la PpP poate fi divizată în cinci etape:

1. Semnarea la 16 martie 1994 a documentului cadru, RM devenind a 12-a ţară semnatară şi a II-a din CSI, după Ucraina.

2. Urmează etapa elaborării Documentului de prezentare.

3. În baza ofertelor statelor participante la PpP, publicate într-un compendiu de propuneri de exerciţii şi treninguri, precum şi în baza Documentului de prezentare, este elaborat Programul Individual de Parteneriat (PIP), care nu trebuie confundat cu Planul Individual de Acţiuni ai Parteneriatului (IPAP), care a apărut la nivel naţional doar peste 10 ani după PIP. Programul Individual de Parteneriat evoluează în timp de la o modalitate de cooperare politico-militară, într-un instrument de cooperare care rămâne dedicată componentei de perfecţionare militară şi în acelaşi timp îşi extinde pentru Republica Moldova zona de aplicare în mai multe domenii, cum ar fi cel ştiinţific, al mediului ambiant, etc.

4. Aderarea Republicii Moldova în 1995 la Procesul de Revizuire a Parteneriatului (PARP).

5. Adoptarea în 2006 a Planul Individual de Acţiuni ai Parteneriatului (IPAP).

Ce este PIP şi cum a schimbat participarea RM în Parteneriatul pentru Pace?

PIP din 1995

Dacă semnarea documentelor cadru şi de prezentare nu necesită o explicaţie aparte, pentru că prezintă documente politice prin care Republica Moldova îşi asumă statutul de stat participant la PpP, atunci celelalte etape vor necesita o prezentare aparte.

Am menţionat că PIP şi IPAP, ambele fiind individuale sunt totuşi două planuri diferite. Pentru a explica această afirmaţie vom începe de la PIP. În termeni generali, PIP este o listă de exerciţii, cursuri şi conţine următoarele domenii de colaborare: controlul asupra armamentelor şi dezarmării, protecţia civilă, prevenirea şi soluţionarea situaţiilor de criză, planificarea şi desfăşurarea în comun a operaţiunilor de menţinere a păcii, pregătirea cadrelor şi alte aspecte de activitate militară, cooperarea ştiinţifică, etc. Fiecare stat, de asemenea hotărăşte asupra unui set de obligaţiuni pe care şi le asumă benevol şi le implementează. În acelaşi timp din lista PIP acelaşi stat îşi alege cursurile şi exerciţiile pe care le crede necesare, pornind de la interesele sale şi participă la ele.

Conform PIP din 1995, care a evoluat enorm de atunci, Republica Moldova îşi asuma peste zece ani în urmă, următoarele obligaţiuni:

- a pregăti o subunitate pentru operaţiuni de menţinere a păcii sub egida ONU;

- a oferi personal militar medical pentru operaţiuni de menţinere a păcii;

- a oferi aerodromul Mărculeşti în conformitate cu activităţile PpP, operaţiuni de menţinere a păcii, operaţiuni de asistenţă umanitară;

- a pune la dispoziţie pentru instruire şi manevre tactice în cadrul PpP centrul de instruire “Bulboaca”;

- a pune la dispoziţie pentru activitatea în cadrul PpP un avion-cargou şi două elicoptere de transport.

În acelaşi timp PIP a permis participarea Republicii Moldova în exerciţii de ordin militar, pentru operaţiuni de menţinere a păcii, dar şi implementarea unor proiecte de ordin umanitar, ştiinţific, educaţional. Astfel, cooperarea în cadrul PpP, prin intermediul PIP trebuie privita mult mai larg decât o simplă cooperare militară cu NATO, ceea ce ar fi o viziune limitată şi distorsionată.

Ştiinţă pentru Pace

În acest fel Republica Moldova îşi extinde din 1997 cooperarea cu Alianţa în cadrul sub-programului Ştiinţă pentru Pace, când NATO:

§ a susţinut două proiecte ale Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova în valoare de aproximativ 153.000 dolari SUA cu privire la accesul Academiei de Ştiinţe la reţeaua INTERNET, precum şi la dezvoltarea lui ulterioară.

§ În anul 1999 a fost finalizat cu sprijinul financiar al NATO proiectul de creare a reţelei informaţionale a Academiei de Ştiinţe.

§ Susţinerea financiară a Alianţei a obţinut-o şi proiectul “Reţeaua informaţională a Comunităţii Politehnice”, elaborat de Academia de Ştiinţe şi Universitatea Politehnică din Moldova.

§ Cu concursul NATO a fost creată asociaţia RENAM care are o orientare educativ-informaţională. Cercetători ştiinţifici din Moldova au obţinut burse în Italia, Canada şi în alte ţări. Astfel, au fost acordate patru burse pentru cercetători ştiinţifici din ţara noastră care au conlucrat cu parteneri din cadrul Alianţei. Încă 24 de cercetători au participat la Ateliere de Cercetări Aprofundate sponsorizate de NATO şi la Studii Aprofundate ale unor instituţii. Şase cercetători din ţara noastră au beneficiat de burse de studii, iar alţi trei - de burse de documentare de la NATO.

Mediul ambiant

Deşi plasate în cadrul dimensiunii ştiinţifice, cu sprijinul financiar al Alianţei au fost realizate proiecte ce ţin de securitatea mediului ambiant.

§ Se află în proces de derulare un proiect de distrugere a pesticidelor periculoase pentru populaţie.

§ Un alt proiect se referă la managementul apelor râurilor Nistru şi Prut care constă în instituirea unui mecanism de testare continuă a nivelului de poluare a celor două râuri şi de alertă în cazul în care acest nivel ar depăşi parametrii critici.

Eliminarea armamentelor învechite periculoase

NATO a acordat Republicii Moldova asistenţa necesară în implementarea unor obligaţiunii internaţionale privind controlul şi reducerea armamentelor. Experţii Agenţiei NATO pentru menţinere tehnică şi logistică (NAMSA) au vizitat Republica Moldova în iarna anului 2001 şi au dat aviz pozitiv pentru ca ţării noastre să-i fie acordată asistenţă pentru implementarea Convenţiei de la Ottawa privind interzicerea minelor anti-persoană. Astfel, Cooperarea cu NAMSA a asigurat finanţare, prin intermediul unui fond PpP (PfP Trust Fund) creat practic pentru asemenea state cum este Republica Moldova, pentru implementarea a două proiecte menite să distrugă muniţii şi substanţe chimice militare extrem de periculoase şi instabile din dotarea armatei naţionale. Au fost, deci, implementate proiecte de distrugere a muniţiilor cu termen expirat din dotarea Armatei naţionale a RM, precum şi a oxidantului pentru rachete de tip „melanj”. Acest lucru a contribuit la implementarea în anul 2002 a proiectului de neutralizare a „melanjului” şi de distrugere a stocurilor de mine anti-persoană pe teritoriul Republicii Moldova. Graţie acestui proiect a fost eliminat un pericol ecologic de proporţii şi evitate situaţii tragice şi bine-cunoscute din spaţiul fostei URSS, unde depozitele de explozibile învechite au cauzat explozii şi pericole serioase pentru cetăţeni. De asemenea, au fost implementate înainte de termen prevederile de bază ale Convenţiei de la Ottawa.

Training pentru operaţiunile de menţinere a păcii

Aşa cum menţionasem mai sus, componenta politico-militară rămâne una foarte importantă în cadrul Parteneriatului pentru Pace, care utilizează PIP pentru ca statele partenere să se orienteze mai bine în parteneriat şi să-şi aleagă acele exerciţi de care au nevoie. Este evident că Republica Moldova a fost pe parcursul tuturor anilor axată, în domeniul militar, pe pregătirea pentru operaţiunile de menţinere a păcii, pornind de la necesităţile domestice şi de la ideea de a contribui la securitatea regională şi internaţională. Astfel, în conformitate cu PIP, pe tot parcursul acestor ani, au fost întreprinse o serie de acţiuni în vederea pregătirii participării militarilor moldoveni la operaţiunile ONU de menţinere a păcii. În ultimii ani, mai multe contingente de genişti ai Armatei Naţionale au participat la operaţiunea internaţională umanitară de deminare din Irak.

Rezultate ale dialogului intensificat cu NATO – Moldova ridică nivelul cooperării

Avantajele evidente ale cooperării şi dialogul intens cu NATO a rezultat în decizia de a întări mecanismele de cooperare şi din parte Republicii Moldova, ceea ce ar permite trecerea cooperării la un nivel şi mai productiv. Astfel, la 16 decembrie 1997 a fost instituită Misiunea Republicii Moldova pe lângă NATO, deşi acest post, de fapt, este acordat prin cumul Ambasadei Republicii Moldova în Regatul Belgiei. În acelaşi timp, vom menţiona că şi Ministerul Apărării al RM a delegat un reprezentant permanent în cadrul Celulei de coordonare a Parteneriatului la Monz, Belgia. Mai recent, în 2008, a fost creat un post separat de ofiţer de legătură, militar, în cadrul Misiunii Republicii Moldova pe lângă NATO.

Evaluarea PARP – audit nefalsificat al implementării PIP şi al Reformei forţelor armate în Republica Moldova

PARP

Pentru a asigura o tranziţie cât mai eficientă spre o armată profesionistă Republica Moldova a devenit în 1995 membru al Procesului de Planificare şi Revizuire a Parteneriatului pentru Pace (PARP). Esenţa procesului constă în evaluarea implementării PIP şi în mod particular a stării reale din armatele naţionale şi structurile de securitate din statele partenere, în scopul stabilirii paşilor absolut necesari pentru implementarea reformelor în domeniul apărării şi al securităţii. Acest deziderat se obţine prin acordarea de consultanţă şi ajutor reciproc dintre Alianţă şi parteneri în toate aspectele ce ţin de domeniile securităţii şi apărării, prin atingerea a 28 obiective-cerinţe de interoperabilitate generală.

În Republica Moldova au avut loc câteva cicluri de evaluare PARP. Ultimul, la momentul scrierii acestui material, s-a desfăşurat în primăvara anului 2008. În cadrul a fiecare evaluare au fost depistate deficienţe în implementarea PIP, funcţionarea armatei naţionale, precum şi au apărut întrebări privind integritatea şi buna funcţionare a sistemul naţional de securitate. Acest proces în cadrul căruia participă în mod egal Republica Moldova a fost acel audit al unei părţi ai sistemului naţional de securitate care a depistat o serie de deficienţe, care aveau impact asupra sistemului în cauză şi viitorului ţării.

Reformele militare întârziate

Perioada de după declararea independenţei a însemnat în domeniul construcţiei militare şi de securitate realizarea pierderii războiului din regiunea transnistreană a Republicii Moldova şi necesitatea asigurării securităţii statului, menţionate la începutul acestui material, ceea ce a presupus şi cooperarea în cadrul PpP, pentru a avea posibilitatea de a acumula deprinderile necesare pentru reformele militare şi de securitate. De aici şi există conexiunea dintre NATO şi reformele militare şi de securitate din Republica Moldova. În acelaşi timp, necesitatea unor astfel de reforme era evidentă şi până la aderarea RM la PpP.

Odată cu independenţa şi războiul din 1992, s-a produs deschiderea Republicii Moldova şi pentru ideile din domeniul militar, a reformelor militare suspuse principiului eficienţei armatelor şi serviciilor care asigură securitatea statului şi care erau conforme regulilor europene democratice. Contactul cu membrii NATO a produs un influx de idei noi privind eficienţa armatei, iar unul din scopurile declarate a cooperării cu NATO au fost şi reformele necesare pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.

Primele încercări documentate în domeniul reformelor militare au venit din partea Ministerului apărării în 1997-1998, când acesta elaborează proiectul Concepţiei Reformei Militare. Discuţiile pe marginea acestui proiect de concept s-au extins neaşteptat, demonstrând că Parlamentul Republicii Moldova fiind încă nepregătit pentru a cuprinde conceptual un asemenea document. Doar după o perioadă extrem de îndelungată pentru un document de acest fel, de cinci ani, Concepţia este aprobată de către legislativ la 26 iulie 2002.

Concepţia reformei militare menţionează că principiile de cooperare cu alte armate va fi efectuată în baza controlului democratic al forţelor armate. Faza a doua a reformei (2005-2008) presupunea crearea unei structuri civile şi militare a Forţelor Armate cu o delimitare detaliată a atribuţiilor în domeniul politic, administrativ şi al comandamentului militar. Tot aici se menţionează că acest document îşi doreşte să răspundă la situaţia geopolitică actuală, necesitatea de a ne adapta la noile realităţi, riscuri şi ameninţări, misiuni de caracter militar de tip nou. Concepţia recunoaşte starea deplorabilă a Forţelor Armate şi necesitatea de a ajusta necesităţile cu finanţarea disponibilă. [2]

Problema acestei concepţii este că ea a venit prea târziu şi nu a fost suficient cont de tocmai corelarea dintre posibilităţi şi necesităţi, pe care le menţionează. Astfel, Concepţia a ost formulată în 1997-1998, tocmai înainte ca să intervină schimbările ameninţărilor la adresa securităţii statelor, în particular în urma atacurilor teroriste asupra SUA şi a altor state, precum şi realităţilor din zona Kosovo şi a altor evoluţii internaţionale, care au făcut această concepţie demodată încă până la aprobarea ei.

Astfel statele occidentale, pentru a răspunde noilor ameninţări discutau despre necesitatea trecerii de la reformele în domeniul militar la reformele sectorului de securitate. O asemenea discuţie are loc spre sfârşitul anilor 90 şi duce la apariţia noţiunii Reforma Sectorului de Securitate (RSS). Astfel, pentru majoritatea celor care au urmărit evoluţiile în cadrul NATO Summitul din 2002 de la Praga a rămas în memorie în calitate de reuniune la care au fost primiţi noi membri ai acestei organizaţii. Însă pentru experţi, acest summit a însemnat o nouă abordare a subiectului RSS în cooperarea membrilor Alianţei cu partenerii săi în carul PpP, inclusiv Republica Moldova.

Evaluarea PARP şi necesitatea trecerii la IPAP

Summitul NATO de la Praga din 2002 a propus instituirea unor mecanisme speciale în cadrul PpP, care să răspundă şi mai bine necesităţilor de securitate ale statelor partenere în condiţiile unui climat de securitate în plină schimbare – Planurile Individuale de Acţiuni ale Parteneriatului (IPAP).

În timp ce statele europene adoptă în 2002 criterii care să corespundă necesităţii adaptării sectorului de securitate noilor realităţi, Republica Moldova în sfârşit adoptă, tot în 2002, Concepţia reformei militare, fiind, evident, deja depăşită de timp.

Ceea ce a fost, totuşi, important în cazul Republicii Moldova, este faptul că această Concepţie a reformei militare a rezultat în înţelegerea că doar eforturile structurilor de forţă nu sunt suficiente şi va fi nevoie de o reformă mult mai largă, în domeniile legale, conforme criteriilor europene şi obligaţiilor asumate în faţa Consiliului Europei şi eventual în chestiunile economice. În realitate o reformă eficientă a sectorului de securitate, astfel încât să corespundă criteriilor europene şi prevederilor Consiliului Europei, necesită schimbări mult mai substanţiale într-un set de domenii mult mai largi decât doar cel militar. Rezultatele reformelor menţionate, aşa cum am demonstrat mai sus, devin un subiect important în carul dialogului PARP, care se bazează pe criteriile europene de construcţie a sectorului de securitate, care să fie controlabil, transparent şi să asigure într-o manieră democratică securitatea statului şi, poate paradoxal, tot el să asigure democraţia în stat. Un asemenea sistem, precum înţelegem, presupune implicarea tuturor puterilor din stat, legislativă, executivă şi judiciară şi nu doar a serviciilor de securitate şi militare.

Astfel, PARP evaluează performanţele structurilor de securitate militară în urma reformei forţelor armate şi găseşte că Republica Moldova a fost capabilă să participe doar în patru exerciţii PpP, precum şi în două exerciţii în spiritul PpP. Constrângerile financiare continuă să blocheze participarea Moldovei în alte exerciţii, pe care şi le-a dorit şi indicat în PIP. Aceste date sugerează că situaţia economică a Republicii Moldova rămâne precară. Lipsa serioasă de finanţare se repetă din an în an, constată experţii şi are un impact aspru asupra capacităţii de a conduce şi menţine forţele armate. Auditul PARP, fiind o modalitate extrem de deschisă de a discuta problemele depistate şi existente, a recunoscut uşor faptul că deşi Concepţia a fost aprobată, aceasta nu se bazează pe o Strategie Naţională a Securităţii, care să corespundă situaţiei la zi şi nici unor estimări reale de cheltuieli. Astfel, Concepţia anticipează că bugetul pentru apărare va trebui ridicat de la 0.5% la 2.5% al PIB pe parcursul a 12 ani - iar experţii NATO au determinat în discuţiile la care au participat şi Ministerul finanţelor că o asemenea creştere nu poate avea loc. Astfel, Concepţia este din start neimplementabilă.

Mai mult, deoarece Conceptul a fost formulat în 1997, se recunoaşte că acesta are drept bază Strategia Naţională a Securităţii din 1995, care şi-a pierdut actualitatea datorită schimbărilor în climatul de securitate, menţionate mai sus şi care nu acoperă riscurile şi ameninţările de tip nou. Astfel, se recunoaşte că Moldova va avea nevoie de o asistenţă externă ca să purceadă la o revizuire a sistemului de apărare, care să presupună că toate documentele statului să fie aduse în concordanţă cu necesităţile sale actuale şi să fie efectuată o reformă comprehensivă a sistemului de securitate din Republica Moldova.[3]

Cea mai bună şi unica modalitate de a asigura o astfel de reformă atotcuprinzătoare, cu implicarea tuturor ramurilor puterii, a fost posibilă doar prin adoptarea şi implementarea unui Plan Individual de Acţiuni ai Parteneriatului - IPAP, care a fost modelat pentru aceste scopuri.

IPAP, un plan complementar Planului UE – RM

Acceptarea IPAP

Ideea de a adopta un IPAP nu a fost acceptată imediat, deoarece venită în 2002, aceasta era şi mai nouă decât propunerile formulate în proaspăt adoptata Concepţie a reformelor militare. Chiar dacă această Concepţie era învechită încă până la adoptarea sa, pentru autorităţile din RM acesta prezenta o noutate în domeniu şi în asemenea circumstanţe adoptarea unei noi idei, care să meargă şi mai departe de Concepţie era dificilă. În acelaşi timp a intervenit şi factorul geopolitic. Cooperarea cu NATO a fost un subiect de nemulţumire în relaţiile dintre Federaţia Rusă şi Republica Moldova, mai cu seamă în perioada pregătirii Memorandumului Kozak, care prevedea o demilitarizare a RM. Astfel, ca şi în cazul Concepţiei reformei militare, a fost nevoie de o perioadă mai lungă în care ideea să fie acceptată. De asemenea, în percepţia Partidului de guvernare, noile circumstanţe internaţionale de după refuzul de a semna Memorandumul Kozak în toamna anului 2003, au generat orientarea PCRM spre o cooperare mai strânsă cu occidentul, negocierea unui Plan de Acţiuni cu UE şi intensificarea unei cooperări cu NATO, care să asigure reformele în sectorul de securitate. Astfel, utilizând situaţia favorabilă promovării ideii IPAP, diplomaţi şi militarii din Republica Moldova propun în iarna anului 2004 adoptarea acestui Plan Individual cu Alianţa Nord-Atlantică.

La începutul anului 2004 Preşedintele Republicii Moldova dă acordul de principiu pentru elaborarea IPAP. În 2005, la 7 iunie, Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin se deplasează la Cartierul General al NATO pentru a participa la reuniunea Consiliului Nord-Atlantic (CNA), în cadrul căreia anunţă CNA despre intenţia de a adopta un Plan Individual de Acţiuni al Parteneriatului pentru Republica Moldova.

În cadrul negocierilor dintre Alianţă şi Republica Moldova, NATO menţionează că înţelege aspiraţiile europene al Republicii Moldova şi îi propune ca IPAP să fie formulat astfel încât să constituie un plan complementar Planului de Acţiuni UE - Republica Moldova. Nevoia ca IPAP să fie complementar vine de la faptul că reformele de integrare europeană nu vor fi complete fără reformele sectorului de securitate. În acelaşi timp una din concluziile pe care le tragem din această propunere este că integrarea europeană nu poate avea loc fără NATO, uncia organizaţie care poate să asigure pe spaţiul european reformele RSS.

Ce înseamnă IPAP

Planul Individual de Acţiuni ai Parteneriatului, deci prezintă un document care stipulează acţiuni concrete în mai multe domenii pentru a implementa reforma sectorului de securitate. Aceste domenii, aşa cum este stipulat în Capitolul I al IPAP sunt integrarea europeană şi reformele conforme Planului de Acţiuni UE – Republica Moldova, intensificarea dialogului şi aprofundarea relaţiilor cu structurile euroatlantice.

Deşi am menţionat prevederi din cadrul Capitolului I al IPAP, probabil cea mai clară explicaţie în ce priveşte domeniile în care este nevoie de schimbări pentru a implementa o reformă a sectorului de securitate conformă normelor democratice necesare pentru integrarea europeană, poate fi găsită în sumarul acestui Capitol, pe care îl prezentăm mai jos:

Capitolul 1. Problemele politice şi de securitate

1.1. Aprofundarea cooperării cu structurile şi instituţiile europene şi euroatlantice

1.2. Integritatea teritorială şi relaţiile cu vecinii

1.3. Reformele democratice, drepturile omului, statul de drept, lupta contra corupţiei

1.4. Combaterea terorismului şi crimei organizate

1.5. Controlul democratic al Forţelor Armate

1.6. Dezvoltarea economică şi politicile prioritare

1.7. Cooperarea cu alte organizaţii internaţionale


Observăm că pentru o reformă efectivă a RSS, în implementarea IPAP, Republica Moldova trebui, de fapt, să implementeze aceleaşi prevederi stipulate şi în cadrul Planului de Acţiuni UE – Republica Moldova. Explicaţia acestor similitudini este că reformele democratice, drepturile omului, statul de drept presupun că şi serviciile de securitate şi apărare cad sub incidenţa aceloraşi legi şi reguli democratice, fa parte a unui sistem european predictibil şi transparent de guvernare. Astfel implementarea IPAP devine un element indispensabil pentru democratizarea şi europenizarea RM.

Pentru a susţine teza de mai sus, vom aduce un citat din acest capitol al IPAP în care se menţionează explicit „În procesul de implementare a IPAP, Republica Moldova îşi va coordona acţiunile cu UE şi organizaţiile internaţionale active în ţară, pentru a asigura compatibilitatea dintre IPAP, Planul de acţiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană, SCERS, precum şi pentru a evita dublarea şi suprapunerea în activităţi.”

Conflictul transnistrean, relaţia cu Rusia şi implementarea parţială a IPAP

Deşi se declară deseori că relaţiile Moldovei cu NATO se bazează pe statutul său de neutralitate, acest statut, de fapt, presupune şi responsabilităţi. Una din responsabilităţile centrale a unui stat neutru este că acesta nu poate fi doar un consumator de securitate – statutul de neutralitate a însemnat istoric că statul în cauză a furnizat mai multă securitate decât statele beligerante. El, de asemenea, nu are o altă umbrelă de securitate care să-i asigure protecţie de la diverse ameninţări şi trebuie să fie pregătit financiar şi militar să îşi asigure neutralitatea.

În aceste circumstanţe, aşa cum am indicat mai sus, s-a ajuns la adoptarea IPAP, care să asigure o structură de securitate puternică, europeană. Însă în pofida faptului că IPAP asigură un fundament solid pentru Reforma Sectorului de Securitate în Moldova, viitorul acestuia depinde de mai mulţi factori. Una din problemele de securitate cu care se confruntă Republica Moldova este conflictul transnistrean. Încercările de a soluţiona acest conflict adesea au interferat cu planurile stabilite de apărare şi cu reforma sectorului de securitate, de fapt şi cu obiectivele politicii externe. Anii pe parcursul anilor 2007-2008 am fost martori ai celor mai dramatice schimbări în acest sens. Iniţiativele prezentate da către preşedintele Republicii Moldova la 10 octombrie 2007 vorbesc despre demilitarizarea totală a Moldovei în contextul Măsurilor de Sporire a Încrederii pentru obiectivul soluţionării conflictului transnistrean. În acelaşi timp, se încerca soluţionarea conflictului direct cu Federaţia Rusă, în baza unui pachet de documente, pe lângă care Măsurile de Sporire a Încrederii aveau un rol important. În circumstanţele în care evoluţia propunerilor din 2007 nu era clară, iar Federaţia Rusă cerea oprirea cooperării cu NATO Chişinăului oficial, implementarea IPAP a fost redusă la proiecte tehnice.

Proiectele de demilitarizare sau asigurarea a neutralităţii invocate în asemenea circumstanţe nu sunt valabile pentru Republica Moldova. Din 27 state demilitarizate, aproximativ 20 sunt insule, celelalte sunt state în care a avu loc răsturnări militare de guvern, cum e cazul Costa-Ricăi, sau sunt insignifiante, precum Vatican sau San-Marino. În ce priveşte statele neutre, Austria a negociat neutralitatea sa în schimbul aderării la spaţiul occidental al UE, iar Suedia şi Finlanda au început procesul de dezbateri publice în priveşte renunţarea la neutralitatea lor de câţiva ani în urmă. Acest proces a fost grăbit în urma războiului Rusiei împotriva Georgiei din luna august a anului 2008, după care Ministrul de externe finlandez a cerut un loc la masa de discuţii NATO.

Din prevederile conceptuale ale IPAP, Republica Moldova urma să elaboreze încă în 2006 o Concepţie a Securităţi Naţionale, în baza căreia să fie elaborată Strategia Securităţii Naţionale şi Strategia Militară Naţională. Aceste document ar permite trecerea la faza activă a revizuirii sistemului de securitate şi apărare şi elaborarea recomandărilor în ce priveşte ajustările necesare ca acest sistem să corespundă Concepţiei şi ambelor Strategii. Din păcate evoluţiile din 2008 au demonstrat că reformele necesare pentru securitatea statului au căzut pradă jocurilor geopolitice cu Federaţia Rusă. Atât Concepţia adoptată în luna mai 2008, cât şi apariţia proiectului de Strategie de Securitate Naţională, demonstrează că acestea au fost formulate astfel încât să ţină cont de interesele naţionale ale Federaţiei Ruse şi nu de cele ale Republicii Moldova.

Concluzii şi propuneri

1. Cooperarea Republicii Moldova cu NATO s-a dovedit a fi fructuoasă, iar calitatea ofiţerilor instruiţi în occident este net superioară cadrelor militare institute din perioada sovietică.

2. Cooperarea cu NATO are nu doar conotaţii militare, dar şi umanitare, ştiinţifice, sociale. Proiectele implementate de NATO au produs efecte pozitive în ţară şi au diminuat riscuri pentru securitatea cetăţenilor, inclusiv a celor de ordin ecologic.

3. Asemenea evenimente cum sunt atacul terorist asupra SUA, conflictul militar din Kosovo, războiul de cinci zile a Rusie împotriva Georgiei şi recunoaşterea de către Rusia a enclavelor separatiste, lupta pentru dominarea resurselor energetice şi utilizarea lor de către Rusia în calitate de arme politice împotriva statelor cum este Ucraina (şi Moldova), menţionată la Summitul NATO de la Riga în 2006, precum şi multe alte evenimente demonstrează că schimbările în climatul securităţi internaţionale continuă. Aceste evenimente demonstrează necesitatea ajustării poziţiei Republicii Moldova cât mai operativ şi într-o manieră în care să-şi asigure clar protecţia necesară din partea instituţiilor de securitate cele mai credibile.

4. NATO este unica organizaţie care are expertiza necesară pentru o reformă calitativă, democratică şi europeană a sectorului de securitate, precum şi resursele necesare să asiste Republica Moldova pe această cale.

5. Integrarea europeană a Republicii Moldova nu poate fi considerată finalizată fără implementarea reformelor stipulate de IPAP. Fără acestea, reformele de integrare a ţării noastre în UE nu vor fi complete, iar RM nu va putea intra în UE până când nu implementează reformele care corespund IPAP.

6. Vom aminti de faptul că majoritatea covârşitoare a statelor membre NATO sunt şi membre ale UE. De asemenea, vom aminti de faptul că între NATO şi UE există reuniuni de coordonare şi informare privind implementarea IPAP, în calitatea sa de document complementar integrări europene al RM.

7. Ar trebui să urmăm implementarea IPAP în elaborarea Concepţiilor şi strategiilor de securitate a statului conform interesul naţional al Republicii Moldova, în exclusivitate.

8. Implementarea IPAP este în interesul propriu al Republicii Moldova, fără să amintim de UE şi NATO. Reformele stipulate de acest Plan vor face ţara noastră mai democratică, fără ca să existe frică în ce priveşte utilizarea serviciilor secrete împotriva cetăţenilor şi partidelor din Republica Moldova. Prevederile ce stipulează reformele în domeniul statului de drept sau libertăţii mass media, menţionate în IPAP, sunt necesare pentru viitorul democratic al ţării.

9. Republica Moldova nu poate fi în permanenţă un consumator al securităţii. Credem că discuţia privind necesitatea armatei poate fi rezumată prin analiza “Are oare nevoie Belgia de o armată?”, efectuată de către United Press International în 2006, în cadrul căreia domnul Even Elio di Rupo, liderul Socialiştilor belgieni vorbitori de limbă franceză, a declarat “Nu putem cere să fim protejaţi de orice ameninţare, nici să cerem ca securitatea teritoriului nostru să fie garantată de către partenerii noştri şi, în acelaşi timp, să nu contribuim la aceasta. Cel puţin trebuie să manifestăm puţină solidaritate.”[4] Citatul de mai sus este valabil şi pentru Republica Moldova – nimeni nu poate cere să fie protejat fără să contribuie la această protecţie.

10. Într-o perioadă iniţială o asemenea contribuţie poate fi pregătirea cu asistenţa statelor membre NATO pentru participarea la operaţiuni internaţionale de menţinere a păcii, eventual sub egida UE/ESDP cu forţe non-militare, poliţie, jurişti şi unităţi de carabinieri. O astfel de participare nu ar contrazice nici într-un fel statutul de neutralitate al Republicii Moldova, aşa cum nu îl contrazice nici în cazul Finlandei sau Elveţiei. În schimb ar permite o apropiere de UE, necesară în condiţiile actuale internaţionale.

11. Neutralitatea Republicii Moldova nu a produs rezultatul scontat de retragere a trupelor ruse şi de soluţionare a conflictului transnistrean – pornind de la faptul că ar trebui să urmărim evoluţiile internaţionale şi să fim pregătiţi pentru riscurile şi ameninţările în schimbare, anul 2009 ar fi momentul oportun să reevaluăm relaţia noastră faţă de neutralitate şi cea cu NATO pentru a clarifica calea de viitor a Republicii Moldova.
---------------------------------------------

[1] http://www.mfa.gov.yu/Policy/Priorities/results_priorities_e.html

[2] Concepţia Reformei Militare, Monitorul Oficial al R.Moldova N. 117-119 din 15.08.2002

[3] Vlad Lupan, Moldova: implications of NATO/EU enlargement, Security-Sector Reform And Transparency-Building, Needs And Options For Ukraine And Moldova, The Centre of European Security Studies (CESS), Groningen, The Netherlands, 2004, p.103-111.

[4] Analysis: Does Belgium need an army?, Published: Feb. 14, 2006 at 2:33 PM, By GARETH HARDING, UPI Chief European Correspondent, http://www.upi.com/Security_Terrorism/Analysis/2006/02/14/analysis_does_belgium_need_an_army/3197/

duminică, 18 ianuarie 2009

Di undi iesa gazali 3

Nu este o zi buna pentru o postare despre problemele tarii i securitate energetica. A murit Grigore Vieru.

Fie-i tarana usoara, iar mostenirea vesnic sa ramana cu noi, romanii basarabeni. El a luptat pentru libertatea noastra si sper ca ma va ierta atunci cand si astazi voi scrie ceva nu pentru mine, dar pentru noi toti, urmasii lui.

Voi veni deci, mai jos, cu una din postarile pe tema securitati energetice, in contextul suvernatitatii noastre prea-stirbite, in primul rand de Guvernarea comunista si in al doilea rand de Rusia.

Poate intr-un viitor macar cat de cat apropiat voi reusi sa postez doua elemente - o discutie din anul 1999, cu o persoana din cadrul Guvernului, care a audiat un curs citit de un angajat al MAEIE care a explicat in 1999 angajatilor guvernului ce este securitatea energetica si de ce ea este in pericol in Republica Moldova.

Este un caz anecdotic, un banc din pacate adevarat, pe care l-am povestit la cateva lectii privind reforma sectorului de securitate, pe care le-am citit unei audiente diverse (guvernamentale si non-guvernamentale) recent. Am tinut aceasta "perla" de discutie, din 1999 pana nu demult, doar pentru amici, dar acum cred ca merita sa o impartasesc o zi tuturor. Desi aceasta dateaza cu 1999, nu inseamna ca de aea atunci am inceput sa discutam securitatea energetica. Nu, subiectul in cauza a fost parte a studiilor de relatii internationale, nu doar la cursul privind securitatea internationala - securitatea enegretica era prezent ca tema la cateva cursuri de la SNSPA, mai mult sau mai putin. Odata venit la MAE in 1996 am si intrat in discutii privind securitatea enegeretica si am vazut cu cata neintelegere a fost primit acest subiect - de la "ce mai este si asta? lasati-ne in pace" pana la atitudine dispretuitoare, care cel mai bine a fost formulata (nu doar la subiectul securitatii energetice) da catre presedintele Lucinschi - ce stiti voi, "mucosi" de la MAE. Iata "mucosul" de mine de atunci, intreaba acum - dar voi ce ati stiut sa faceti din tara, stimati guvernanti, decision-MAKERS?! What did you make out of the country and us, cei care stau bine merci la caldut. De ce suntem acum in aceasta stare? Si chiar acum de ce reactionam cu atata intarziere?

Tin minte - Rusia nu putea fi suparata si GUAM nu placea nici in 1996 nici in 1997 (si, ce surpriza, nici acum), deoarece atunci prin 1997 nu ne-au promis ca ne vor include pe linia de petrol care urma sa treaca prin Ucraina. Pana la urma nu a mai trecut. Dar sa nu va incipuiti ca guvernarea a asudat incercand sa-si convinga partenerii internationali de aceasta necesitate - ce securitate energetica, ce mai vor "mucosii" astia de la MAE, nu? O spun ca un martor ocular, am inceput sa-i asist pe colegii mei pe GUAM deja din iarna 1996.

Mai sper sa reusesc sa postez un aticol (chair daca e lung, totusi e ne-exhaustiv) pe care l-am scris recent, desi in limba engleza, petru o organizatie din Cehia despre evolutiile Rusiei in spatiul CSI de la indepenedenta noastra incoace, care mentioneaza si acest subiect. Nu stiu can si daca il voi putea publica pe blog, ii voi inreba.

Dar, pana atunci, astazi, voi aduce in atentie trei opinii, precum si propunerea mea catre Ambasadorii UE pe care le-am formulat-o la o intrevedere a expertilor din societatea civila cu ei in toamna anului 2008, adica acum recent - care sunt ele? Click pe read more care urmeaza - >

Continuare - ce postez azi?

Trei puncte pe "i", actiunile necesare si o propunere privind Romania.

Postez trei documente sau opinii, care nu imi apartin, dar care cred ca pun un punct serios pe "i":
1. 10 ianuarie 2009 - Multumirea Comisarului European adresata Ucrainei pentru livrari de gaz catre Moldova si Bulgaria in plina criza, atunci cand nici ea nu avea gaz. Noi, asa cum scriam mai devreme i-am intors Ucrainei spatele.
2. 16 ianuarie 2009 - Opinia cunoscutului poitician rus Boris Nemtov, in rusa, care poate nu vine cu elemente noi si scrie ceea ce deja intelegeam si stiam, ce era clar. Insa ii voi posta opinia pentru ca vine din interiorul Rusiei si pune un punct gras pe "i" la subiectul de ce Rusia a pierdut si razboiul energetic. Asa cum ziceam, Ukraina, totusi, a jucat rolul Georgiei in acest razboi energetic - a dezavuat inca o data intentiile si comportamentul real al Rusiei.
3. 13 ianuarie 2009 - O opine a (intr-adevar) Expert-Grup din Republica Moldova privind intrebarea, pe care rusii o considera eterna - Ce-i de facut, sau cum spune Expert-Grup "Cum sa ne protejam in fata viitoarelor razboaie ale gazelor?"


Deci conform oridinii de mai sus:
1. Multumirea Comisarului European adresata Ucrainei o redau complet:
http://europa.eu/rapid/pressReleasesAction.do?reference=IP/09/31&format=HTML&aged=0&language=EN&guiLanguage=en

ENERGY: Commissioner Piebalgs welcomes Ukrainian deliveries of gas from their own reserves to Bulgaria and Moldova

IP/09/31

Brussels, 10 January 2009

Energy Commissioner, Andris Piebalgs, has welcomed the announcement of the Ukrainian government, who have indicated that gas is going to be delivered from Ukrainian reserves to Moldova and Bulgaria to alleviate the economic and humanitarian situation in these two countries due to the gas crisis.

"In the current situation, the most important thing is to find concrete solutions for the people who are suffering most. The population of Moldova and Bulgaria are among the most affected by this serious gas crisis, and I welcome the deliveries of Ukrainian gas as a positive contribution to help Moldavian and Bulgarian citizens to cope with the current dramatic situation. We continue to work hard in order to achieve the restoration of full supplies to all affected countries", said Commissioner Piebalgs.

==========================================

2. Opinia lui Nemtov, de asemenea complet:
http://b-nemtsov.livejournal.com/
16 January 2009 @ 02:48 pm
Газовая война. Пейзаж после битвы.

Хотя война еще не окончена, можно подвести уже некоторые очевидные итоги произошедшего:
1.Потеря Россией статуса надежного поставщика газа в Европу. Последние заявления влиятельнейшего Международного энергетического агентства и давней газовой соратницы Путина Ангелы Меркель очевидное тому подтверждение.
http://lenta.ru/news/2008/09/04/unite1/
http://rosfincom.ru/companies/39217.html
2.Ущерб для российского бюджета – 50 млн. $ в день только одних экспортных пошлин на газ плюс 20-25 млн. в день остальные налоги. Итого 70-75 млн. $ в день потерь госбюджета. За 10 дней – 750 млн.$.
3.Ущерб Газпрома - 120 млн. $ в день, 10 дней – 1 млрд.200 млн.$.
4.В перспективе снижение зависимости Европы от российского газа за счет альтернативных возможностей – сжиженный газ, газ Алжира, Катара, Норвегии, газопровод Nabucco, развитие атомной энергетики и др. Потери для российской экономики и бюджета – триллионы рублей.
5.Разрыв каких бы то ни было нормальных отношений с Украиной.
6.Нулевое продвижение по строительству Северного Потока. Позиция Эстонии, скандинавских стран, уверен, останется отрицательной. А скепсис Меркель по поводу надежности Путина и Газпрома только усугубил ситуацию.
7. Про газопровод Южный Поток можно забыть навеки. Украина никогда не даст на него разрешения.
Итак, не итоги, а сплошной негатив и сплошной ущерб.
Есть ли объяснение, почему Путин это все делает? Самое простое – он неадекватен. Весь этот скандал выглядит как многодневная истерика озлобленного, не знающего что делать, человека. Одно дело управлять страной, когда нефть 100-140 $ за баррель, а другое, когда дефицит бюджета – 100 млрд. $!!!
Есть, однако, и рациональные причины таких действий Путина:
1.В России кризис. Нужен враг, чтобы было на кого свалить. Лучше Америка, но там Обама. Он не причем. Тогда и Украина годится. Народ поймет, кто виноват, отвлечется и забудет про свои невзгоды.
2.Путин и Газпром купили у Туркмении и других среднеазиатских стран газ по баснословной цене – 340$ за тыс. кубов. Это цена на границе Средней Азии и России. На границе с Украиной он будет 375-380 $. Дорогой туркменский газ надо «впарить» Украине, отсюда цена – 450 $. Украина не хочет, а главное, не может платить такую цену.
3. Дефицит газа в России. За 9 лет экономического роста, который составил 75 % ВВП, Газпром стагнировал. Добыча практически не росла, оставаясь на уровне 550 млрд. кубов.
http://www.milov.info/cp/wp-content/uploads/2008/09/putin-i-gazprom.pdf
Отсюда и внутрироссийские проблемы с газом, которые усугубляются в зимний период.
4. Попытка повлиять на мировые цены на нефть. Газовый кризис в Европе действительно вначале спровоцировал рост цен на нефть, она достигала 50 $ за баррель. Но потом опять стала падать.
5. Попытка установить контроль над газотранспортной системой Украины. Путин об этом прямо говорит. Однако ничего не получится. На Украине нет ни одной влиятельной политической силы, которая бы эту идею поддерживала.
6. Попытка усугубить экономический кризис на Украине, а потом вернуть её в лоно путинского влияния.
7. Попытка поссорить Украину и Европу, остановить процесс сближения.
В заключение констатируем полный провал Путина и Медведева в газовой войне, нанесший колоссальный ущерб финансовым, экономическим и долгосрочным геополитическим интересам России. Дальнейшее пребывание Путина во главе Правительства крайне опасно, в первую очередь, для российских граждан. Ему надо уходить.

==========================================

3 In final, doar referinita web si o mica parte din analiza Expert-Grup:
http://expert-grup.org/?p=210

Cum sa ne protejam in fata viitoarelor razboaie ale gazelor?
nr. 42 (13 ianuarie 2009)
Alex Oprunenco, Valeriu Prohnitchi

PREZINTE EXTRASE DIN ACEST MATERIAL. TOATA ANALIZA O CITITI LA ADRESA DE MAI SUS:
"Razboiul gazelor ce a izbucnit intre Rusia si Ucraina a facut multe victime economice in Europa in general, si in Europa de Sud-est, in particular. Se pare ca in viitorii cativa ani, conflictele pe marginea livrarii si tranzitului de gaze vor fi constante in relatiile dintre Rusia si Ucraina...
... a. Viitoarele contracte cu Gazprom-ul Moldova trebuie sa le negocieze astfel incat acestea sa expire la mijloc si nu la sfarsit de an...
... b. Conservarea energiei...
... c. Miza mai mare pe energia electrica...
... d. Rezerve de pacura, carbune, etc. pregatite din timp...
... e. Explorarea resurselor proprii de gaze...
... f. Constructia propriilor rezervoare de gaz...
... g. Asigurarea legaturii cu sistemul de gaze din Romania in directia vest-est...
=====================

Din cele prezentate de Gazprom, va amintiti de ultimele doua postarile ale mele? Acelea in care prietenul meu partinic zicea "cand venim la guvernare" facem rezerve, discutia mea cu el privind diversivicarea surselor de energie, si in fine ideea mea sa fim conectati la Romania.

Ce le-am spus Ambasadorilor UE la acest subiect - pot sa va spun la subiectul conectarii noastre la Romania, am propus acest lucru si la intrevederea cu Ambasadorii UE din toamna 2008. Am sugerat ca iarna ar putea sa fie grea, iar actuala guvernare nu va dori in toamna 2008 nici macar sa considere necesitatea conectarii la alte surse, rezerve (dupa cum vedem asa si a fost). Astfel, am sugerat ca statele UE ar trebui sa ne asiste cu aceasta, astfel incat sa discute subiectul serios cu guvernarea actuala si sa le sugereze ca e vorba de o asistenta prin fonduri UE, conectare la UE, prin intermediul Romaniei,. Cred ca acum nu mai e nevoie de ascuns dupa deget, dar sa vedem ce vor spune guvernantii in la venirea lui Diaconescu si Lavrov, dar despre aceasta marti sau miercuri, in engleza.

Pana atunci nu am uitat ca am promis sa postez pe NATO. Incep maine! Gata, cat putem sa rabdam lupte geopolitice, razboaie energetice, propaganda informationala impotriva noastra - our securitaty is at stake - The NATO time is now! Nu, cu NATO nu e nimic nou, pur si simplu cred ca de acum incolo va fi altfel...

joi, 15 ianuarie 2009

Ucraina ne-a furnizat gaz din rezervele sale, iar noi i-am intors spatele sau "Di Undi Iesa Gazali" nr.2

Deja vu again;)

Ukraine helps Moldova, again...

Moldova, in return, oscillates, again...

Nici de aceasta data nu reusesc sa vin cu o postare originala. Din cele de mai sus am Deja vu dupa Deja vue.

Stau sia ma gandesc ca trecutul e plin de idei bune si cam toate neimplementate. Am impresia ca incep sa trasiesc in trecut si nicidecum nu pot ajunge in viitor.

Daca in postarea trecuta vorbeam despre propunerile din 2007, atunci zilele acestea am avut un alt deja vu dintr-o perioada mai recenta - imi amintisem de o serie de discutii din primavara-toamna anului 2008 cu un amic partinic.

Atentie, este o discutie la aproximativ o jumatate de an PANA la inceputul acestei repetate crize energetice din 2009 - citez, desi poate nu este un citat 100% exact ca text, dar este intocmai ideea discutata:

"cand ajungem la guvernare, arendam in Ucraina cateva rezervoare pentru stocare de gaz, pana construim ale noastre"

Deja vu? Viceministrul economiei si comertului, Tudor Copaci, a declarat acest lucru recent, dar deja in plina criza. Imi pare rau, Tudor, dar bine spun rusii "pana nu tuna, mujikul nu-si face cruce". Tarziu, dar, paradoxx, tot cu asistenta Ucrainei am cam scos-o la capar, asa se pare? Nu e o remcrca ironica la adresa Ucrainei, e adevar - vedeti mai jos de ce este mentionoata asistenta vecinului nostru de la Est.

Oricum, in discutia cu amicul meu, propunerea cu stocarea unor rezerve strategice de gaz, era doar una din idei. Tehnic trebuie sa existe o cale. Tot in contextul securitatii energetice discutam despre terminalul petrolier Giurgiulesti, etc.

Eu am mentionat ca nu ar strica intr-un viitor sa existe o racordare de rezerva la reteaua de gaz a Romaniei. Acum, daca vom ajunge sa vedem si un proiect european Nabucco, dupa criza si descoperirea rezervelor noi din Turkmenistan, s-ar putea sa fie si mai relevanta ideea.

Mi-am amintit si de propunerea mea din 2007 de a crea un grup de lucru pe energie, ideea pe care am prezentat-o pe blog, in postarea mea anetrioara. In consecinta am discutat si despre surse alternative, electrice solare, fezabilitatea (sau nu) a utilizarii surselor eoliene, distanta dintre sursele de electricitate sau de energie regenrebila, colectoare si retelele de transmisie, costul acestora.

Pana la urma, daca tot mentionasem in discutia noastra Ucraina, am vorbit si despre relatia cu aceasta tara si comportamentul traditional nestatornic al Republicii Moldova in cam toate relatiile sale internationale, inclusiv regionale, dar in cazul dat cu autoritatile de la Kiev. Ele au sustinut RM (PCRM) in alegerile din 2005. Dar tot atunci mi-am amintit si de criza energetica trecuta si mi-am amintit ca Ucraina ne-a furnizat gaz atunci cand si ei duceau lipsa. Probabil, intr-un mod mai artistic, un scriitor ar fi descris situatia cam astfel - a luat panea de la gura copiilor sai ca sa ne-o dea noua. Vecinii... Nu ii alegem.

Si iata ca in criza din ianuarie 2009 Ucraina ne funizeaza gaz din nou - cata lume stie despre aceasta? Stateam sa-mi platesc telefonul, iar alaturi stateau pensionari. Toti vorbeau despre criza. Putin si Rusia avea dreptate, Ucraina fura, spuneau ei. Vedeai cum securitatea energetica si cea informationala sunt intr-o conexiune stransa. Erau sub infleunta propagandei ORT - televiziunea cea mai credibila si cea mai privita in Republica Moldova.

Nimeni nu stia ca Ucraina ne da gaz ca sa nu zdrevenim. Nimeni nu s-a intrebat, asa cum a zis bine Igor Munteanu de la Idis-Viitorul, ca Rusia nici macar nu reactioneaza la datoria transnistreana de 2 mlrd dolari, iar datoria ucraineana de 1,5 mlrd dolari e o MARE problema. Chiar asa?

Vedeti, asa cum am spus, astazi nu vin cu nimic orginial. Deja vu dupa deja vu - Gazprom a majorat preturile si din aceasta luna, ianuarie 2009, cetatenii Republicii Mooldova vor plati mai mult pentru consumul de gaz, Ucraina ne livreaza gaz din rezervele sale, iar nou refuzam sa cumparam electricitate de la Ucraina pe pret, se zice, bun, in schimb cumparam electricitate de la Cuciurgan, care apartine Rusiei si astfel stimulam acumularea de noi datorii la gaze de catre regiunea transnistreana si probabil s-ar putea sa se intample ca facem aceste procurari printr-un intermediar off-shore, suspect. Cine, credeti, va plati datoriile Transnistriei pana la urma, off-shore, sau noi, contribuabilii?

Dati click pe read more, care urmeaza, si cititi trei explicatii bune, dupa care vedeti unde imi voi aplica eforturile de acum incolo

Partea 2

Pentru o documentare si mai detaliata la aceste subiecte as vrea sa va recomand sa citit trei articole excelente din Revista ECO, in care sunt mentionate temele conexe:

- propunerilor Ucrainei de a ne vinde electricitate la pret convenabil, despre refuzul guvernului in favoarea Cuciurgan al RAO EES,

- si, deci cresterea datoriilor

- UE despre Moldova, adica ceva in legatura cu citatul amicului meu privind necesitatea de a avea rezerve de gaz si despre constatarea UE a lipsei totale a acestor rezerve, precum si a eforturilor de a-si diversifica importurile

- precum si despre livrarile Ucrainei de gaz catre RM,

- in general ideilor privind subiectul energetic

Deci, aici chiar sa intreb - Di Undi Iesa Gazali, again...?

Pentru o optica bune, in toata atmosfera aceasta incordata cu gaze, cititi urmatoarele trei articole din revista ECO, primul find scris de Vasile Sarbu, iar celelate doua de un alt expert, Ion Preasca, excelent (dau linkurile):

1. Moldova refuză oferta Ucrainei în favoarea centralei de la Cuciurgan, chiar dacă va plăti cu 10% mai mult

2. Republica Moldova şi criza gazelor: livrări sistate - 100%, zero diversificare a surselor de energie, zero stocuri, zero combustibili alternativi

3. Gazprom a majorat preţul gazelor pentru Moldova

Aceste subiecte fiind din domeniul securitatii energetice, sper sa gasesc ceva timp zilel urmatoare ca sa vorbesc in postarile care vor veni despre strategia securitatii RM, prezentata de guvernare cu 2 luni inainte de alegeri, dar poate nu mai putin important despre viitorul nostru si optiunea NATO. Aici imi amintesc ca am zis la inceput - se pare ca trecutul este plin de idei bune si neiplementate. Acum vreau sa iau din trecut ce-i mai bun si sa spun pentru viitor - a venit timpul NATO, poate ca datorita faptului ca acest timp era cu noi din totdeauna.

luni, 12 ianuarie 2009

Ganduri vechi despre subiectul cel mai actual si excesiv de dezbatut SAU "Di Undi Iesa Gazali nr.1"

Criza gazelor - o noua non-surpriza

Criza gazelor din 2009 este o non-surpriza si chiar daca e, natural, atat de mediatizata, nu cred ca ar trebui sa batem pasul tot pe loc de atatia ani de zile si sa spui ca uite s-a intamplat ceva nou, cand nimic nou nu se intampla. In maniera ma ironica de a ma critica pe mine (doar cateodata), dupa care sa trec la ceilalti, asa cum povestea un fost prof de-al meu, ca faceau unii britanici pe care el ii cunostea (iar eu ii stimez pe britanici), pentru a nu fi acuzati de critica inegala, imi voi aminti ca am gresit. Cred ca am obosit vara si toamna aceasta sa repet ca exista ingrijorari in ce priveste actiunile Rusiei in iarna aceasta. Iata ca am gresit tara, nu era in mod direct Republica Moldova, nu. Rusia a ochit mai multi iepuri dintr-o lovitura.

Daca totusi e sa vorbim de noutati, atunci, in termeni ironic-exagerati, sunt doua nouati nu prea noi, de fapt:

1. Ca Rusia a lovit si Ucraina si Republica Moldova dintr-o miscare, dar acum si mai multe state decat in criza precedenta.

2. Ca Ucraina a reusit performanta Georgiei - a aratat, INCA O DATA, occidentului in primul rand, care a fost intital reticent sa se implice in solutionarea crizei actuale, adevarata fata a Rusiei (de parca Rusia o ascundea, ori cineva credea ca totul nu e decat un cosmar si doar trebuie sa-ti ciupesti mana si... hop, nu merge).

Deci daca "noutatile", care nu sunt tocmai noutati, se opresc aici, atunci revin la cateva idei mai vechi.

Mi-am mintit de zdrevenelile din anul 2007, cand eu "zburdam" pe e-mail ca sa ma incalzesc - atunci nu scriam pe blog, dar trimiteam comentarii (si digesturi) prin e-mail la un grup marisor de subscribers, analisti politici, diplomati, politicieni. Spre surpriza mea am fost contactat de cativa amici sau cunostinte ca sa fie inclusa mai multa lume pe lista, asa ca daca nu va suparati, voi impartasi acum una din “perlele” mele de pe e-mail din 2007.

Iata ca discutiile de atunci mi-au amintit de renumita fraza a dnei Ostapcuic, fraza care a socat comunitatea academica din Republica Moldova prin simplitatea sa provenienta... adanca si care, vorba lui Ostap Bender, a devenit ulterior renumita - "Nu uitatz di undi iesa gazali !"

Si iata cu memoria unor asemenea slogane "surioase", m-am pus pe cautat prin posta mea electronica ca sa vad ce oare am scris pe atunci si cat de diferita este situatia din 2007 fata de cea din 2009. Este oare mesajul meu nou? Si este, oare, intr-adevar, situatia din 2009 diferita de cea din 2007?

Sa vedem. Mai jos postez e-mailul asa cum a fost scris in 2007, asa ca imi cer scuze pentru unele surprise pe care le veti gasi. Oricum, scriam in timpul liber fiind inca la OSCE.

Deci, incep de la coada (trebuia 1. depedenta, 2 alternativele, 3. perioadfa de tranzitie, retelele locale, dar voi incepe cu ultimul pentru ca am reusit sa includ si cele de mai sus, intr-o masura oarecare). Deci, este un e-mail de-al meu pe marginea vanzarilor retelelor noastre de disributii (interne, in RM) a gazului catre Gazprom. Dar tot aici veti vedea si propunerea mea privind o comisie pe probleme energetice, care cica a fost ulterior infiintata, dar cu rezultat... nul, se pare.

A fost o reactie la un articol a lui V. Socor in Eurasia Daily Monitor din 21 februarie 2007, vol. 4, issue 36, in care relateaza despre o miscare similara a Gazprom in Ucraina (Gazprom eyes oblast-level gas networks in Ukraine).

Ce "coincidenta" cu vanzarile pe tacute a reteleor noastre regionale/raionale, efectuate de catre guvernarea actuala in favoarea Gazprom, fara mare valva, marind dependenta noastra de Rusia=Gazprom, ca sa avem ulterior cu ce sa “ne” jeluim si cum sa “ne” justitifcam cedarile. De ce oare nu ne gandim cum sa rezolvam problema fiind constienti ca avem o dependenta mare de gaz si ce metode sa utilizam ca sa nu patim la fel ca Ucraina? Naive intrebari… dara iata ca scriam ceva la aceasta tema in 2007.

Ei, daca totusi v-am intrigat, da-ti un click pe Read More care urmeaza, cel subliniat si aflati ce am scris: .

E-mail:
Sent: Mittwoch, 21. Februar 2007 18:14
To: Vladimir Lupan
Subject: V.Socor gaze Ucraina - Am "comparat" cu RM


V. Socor a scris un articol interesant despre retelile de distributie de
gaze din Ucraina si Gazprom.

Dupa ce l-am citit am pus pe hartia electronica niste idei de-ale mele
pe care inca nu le pusesem pe hartie consolidat. In cazul Moldovei nici
nu era nevoie, ca la noi si asa toti stiu tot si au planuri bune, dar
care, ma rog, ca doar nu din vina lor, se intampla sa nu fie acceptate
sau implementate. Si atunci, cu ce sunt eu mai rau??? - Vreau si eu sa
fiu erou national, am si eu un plan: sa-mi traznesc in acest e-mail
ideile mele, The Plan al meu, mic si naiv, dulce si care nu supara pe
nimeni. Iaka ase, in absenta unor negocieri "serioase" in fArmatul
5+2849, adica acolo unde rusii coordoneaza zilele trecute pe separatisti
la Moscova si unde spun tuturor despre Chisinau si Tiraspol "oni sami
dolzhni dogovoritsa" iar ceilalti 2849+3 intrevad progrese mari intr-un
viitor apropiat de cel al nostru (sau nu), am hotarat ca acest articol
este si el un food-for-thought care penntru moment merita atentie, in
special prin termenul de comparatie cu vecina Ucraina

Vedets ascet exersisiu post facut-am
-------------------------------
Un exercitiu post factum

O tema care poate nu mai este atat de interesanta Republicii Moldova -
retelele nationale de distributie a gazelor.

Dupa cum am aflat din stirile din 2006 Republica Moldova a negociat
urmatoarele cu Gazprom:
1. Va accepta scumpirea gazului pe rate
2. Va ceda Gazpromului retelele nationale

Aceasta transactie a fost prezentata drept o "victorie", un schimb
favorabil. De fapt ambele decizii de mai sus sunt cedari si nu are loc
nici un schimb (pierderea pierederii perdantilor - sau dupa cum a
reactionat un deputat la acuzatia altui ales al poporului de a fi
printre "perdanti" - "kum mats numit domnuli diputat"). Unicul schimb pe
care putem sa ni-l inchipuim este cel al retelelor pentru datoriile
existente.

Si daca prima este clara si as spune ca trebuia facuta mai demult dupa
exemplul baltic (adica cu preintampinare, nu drept reactie intarziata),
atunci cel de-al doilea "succes" este o pierdere.

Reteaua nationala trebuia dezvoltata, pentru ca este vorba de
potentialul economic al tarii distribuit uniform si despre bunastarea
populatiei care este unul din interesele nationale primare dupa orice
manual politic. Reteaua, deci, trebuia dezvoltata chiar daca crea o
dependenta mai adanca de gazele rusesti, pentru moment. Insa preturile
aveau sa regleze livrarle ca si platile in interiorul tarii, pentru ca
in cazul intreprinderilor care livreaza aceste resurse vorbind depsre
intreprinderi care functioneaza mai mult sau mai putin conform
criteriilor economiei de piata (market economy). In esenta, unui
operator, agent economic independent, al retelelor nationale de
distributie nu ii este interesant de unde intra gazul in tara.
Principalul e sa fie respectat principiul cererei si ofertei cu conditia
ca banii investiti vor fi recuperati prin plati. Daca este agent
economic independent (si nu un conglomerat de Stat) nu poate face
presiuni politice.

Insa la nivel national asmenea "flexibilitate" in vanzari catre
Concernul de Stat Gazprom este regretabila, desi ar exista si ceva
optiuni dupa cum veti vedea mai jos. Reteaua nationala este retea in
primul rand nationala - parte a resurselor nationale.

Daca era vorba de un agent controlabil conform regulilor economiei de
piata atunci nu apareau intrebari privind corectitudinea unei asemenea
tranzactii, insa e vorba de Gazprom. Statului, respectiv, nu-i poate fi
tot una daca este dependent unilateral de un singur izvor extren de
livare sau nu. Astfel securitatea energetica (din investigatia lui Ion
DRAGHISTEANU de pe www.azi.md din 29 ianuarie 2007 se poate intelege ca
securitatea energetica este cea interna, de CETuri, ceea ce nu reflecta
pe deplin definitia corecta a "securitatii energetice" a unei tari),
inseamna asigurarea Republicii Moldova cu energie din mai multe surse,
evident externe, pentru a evita predicamente create artificial si
unilateral, utilizarii resurselor energetice de catre factori externi in
scopuri politice.

Astfel, un stat ar trebui sa-si mentina pachetul de control in retelile
strategice de distributie nationala (pe principiul 50+1) sau sa accepte
un procentaj mai jos cu stipulari contractuale ca impreuna cu
procentajul acesta inca mai detine dreptul de veto. Sa speram ca RM a
facut tocmai un astfel de aranjament, adica cel putin si-a asigurat
dreptul de veto. Insa nu am reusit sa deducem din stirile mass-media ca
un asemenea aranjament sa fi avut loc.

In acelasi timp Guvernul ar trebui sa instituie o comisie care sa se
ocupe de problemele diversificarii surselor energetice, ceea ce este
esenta securitatii energetice a unei tari cu resurse proprii
neglijabile, iar un grup de lucru, incorporand oameni de stiinta
impreuna cu specialisti si responsabili guvernamentali, sa examineze
resursele interne, in primul rand cele de alternativa. Aceste doua
structuri ar trebui sa vina cu un plan pe termen mediu si lung privind
diversificarea surselor de energie externe si interne. Din cate
intelegem se pare ca in RM au aparut structuri de acest fel, dar nu este
tocmai clar daca activitatea lor a mers pe fagasul propus mai sus sau
nu.

Atunci cu o retea de distributie suverana, oricui ii va fi mult mai
greu sa se impuna dublu - adica atat din plan extern cat si din
interiorul Moldovei prin operatorul de distributie nationala - optiunile
politice prin intermediul manipularii resurselor naturale.

Dupa cum ziceam mai sus ar exista iesiri din situatie:
1. Una ar fi consolidarea de catre Stat a actiunilor care
actulamente sunt in mainile altor actionari si cumparearea pe viitor de
la Gazprom a unei parti de actiuni care sa-i dezlege mainile. Putin
probabil ca RM este in stare sa le lanseze intr-o asemenea intreprindere
pana a-si plati datoriile, precum si din cauza ca Gazpromul nu va fi
gata sa se dezica de pachetul de control.
2. O alta optiune ar fi renationalizarea acestor retele nationale.
O asemenea evolutie este de asemenea periculoasa si putin probabila
pentru ca ar provoca atat sanctiuni rusesti, cat si neincrederea
investitorilor occidentali. In situatia actuala o asemenea evolutie nu
i-ar fi prielnica RM.

Deci, deoarece greseala cu vanzarea sau transferul retelelor sunt
inevitabile, nu mai ramaine niimic de facut decat sa ne intreb despre
interesul national. Insa nici una din variantele de mai sus nu este
acceptabila pentru partidele politice din RM, mai cu seama intr-o
perioada pe care putem sa o numi ca una de pregatiri pre-electorale.
Nimeni nu va risca sa-si piarda electoratul din cauza ca au vrut sa
respecte interesele nationale. Vanzarea retelelor nationale de
distributie este tocmai un asemena exemplu.