Moldova – balet între Rusia şi România

Articolul de mai jos a fost publicat de Revista 22 de la Bucuresti.

E o perspectivă poate mai geopolitică, poate mai puţin geopolitică, dar în anumit fel explicativă, deşi nu numaidecât critică, care încearcă să dea câţiva din factorii ce influneţează relaţia Chişinău-Bucureşti în contextul presiunilor deja tradiţionale exercitate de către Rusia asupra Republicii Moldova.

Toate drepturile pentru republicare, citat, etc îi aparţin revistei. Articolul a fost publicat marţi 15 iulie 2008 în versiunea hard (pe hârtie) şi va apărea în format electronic în curând pe situl revistei - care este următorul: Revista 22.

Multumesc cu această ocazie Revistei 22 pentru publicare şi sprijin editorial profesionist!

-------------------------------------------------

Moldova – balet între Rusia şi România

Lazăr Comănescu şi-a încheiat recent vizita în Republica Moldova, stârnind comentarii contradictorii. „Răţoială“, „dezgheţ“, „pantomimă diplomatică“, „tăcerea miniştrilor“ şi „au găsit limbă comună“ sunt doar câteva dintre cuvintele utilizate de jurnalişti pentru a descrie vizita ministrul de Externe de la Bucureşti. Relaţiile moldo-române pot fi uşor caracterizate „tradiţional proaste“, dacă privim din perspectiva ultimilor 15 ani. Evident, tradiţia a fost întreruptă în timp, dar a rămas în linii mari valabilă şi acum. În general, politica externă a Republicii Moldova a înregistrat în aceşti ani fluctuaţii permanente şi nu doar în relaţiile cu România, dar şi cu ceilalţi actori de pe scena internaţională. România, totuşi, prezintă interes pentru Republica Moldova atunci când poate promova interesele occidentale ale Chişinăului. De aici şi prieteniile de moment cu preşedintele Traian Băsescu sau cu georgianul Mihail Saakaşvili sau ucraineanul Viktor Iuşcenko, care se produc pe fundalul unor relaţii mai proaste cu Rusia sau al unor alegeri din Republica Moldova. Astfel, preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a declarat la începutul acestui an că ţara sa este ostaticul jocului geopolitic al marilor puteri, subscriind filosofiei locale de a-şi ajusta linia politică internă şi externă după interesele actorilor dominanţi.

Filosofia de „ostatic“ este acum vizibilă în relaţia cu Rusia. Politica Partidului Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM), aflat la guvernare din 2001, a fost dintotdeauna să-şi lase o opţiune de rezervă. Acest fapt explică iniţierea de către preşedintele Voronin în 2005 a unor consultări cu Vladimir Putin, la doi ani de când relaţiile cu Rusia s-au răcit, în urma refuzului liderului de la Chişinău de a semna Memorandumul Kozak, de reglementare a crizei transnistrene. Relaţia cu Rusia a ajuns să domine agenda contactelor Republicii Moldova cu România, NATO şi, parţial, cu Uniunea Europeană. Preşedintele Voronin a început, astfel, încă în 2005, pregătirile pentru campania electorală din 2009, în care tema soluţionării conflictului transnistrean va domina agenda.

Comuniştii de la Chişinău, dorind să utilizeze subiectul transnistrean în scopuri electorale, au încercat să negocieze direct cu Moscova. Liderii moldoveni au răcit relaţia cu Bucureştiul poate datorită unor sugestii de la Moscova, conform cărora dialogul transnistrean va fi reluat doar atunci când Republica Moldova va prezenta asigurări că nu se va uni cu România, adică prin semnarea de către România a Tratatului de bază şi Tratatului de frontieră.

Miza electorală era următoarea – Chişinăul propune Moscovei un pachet de documente prin care separatiştii ruşi de la Tiraspol vor obţine veto în parlament şi în subiecte de securitate internaţională, integrare europeană şi alte subiecte de politică externă, dar şi internă. În schimb PCRM organizează alegeri cu participarea măcar de formă a transnistrenilor şi le câştigă. Chişinăul spera să obţină şi susţinerea mediatică a Moscovei, prezentă masiv în Republica Moldova. Astfel, printre moldoveni, „primul canal“ al televiziunii ruse este cel mai vizionat, cu o încredere de peste 90% în rândurile populaţiei din Moldova, iar prim-ministrul rus Putin şi actualul preşedinte Dmitri Medvedev se bucură în Republica Moldova de o popularitate de peste 70%, adică aproape de două ori mai mare decât cea a preşedinţilor Voronin sau Băsescu. Fără îndoială, comuniştii ar putea să cedeze Moscovei în schimbul unor declaraţii pozitive despre Vladimir Voronin şi PCRM din partea lui Putin şi Medvedev făcute la televiziunea rusă, atât de credibilă în Moldova. Printre condiţiile puse de Moscova se află răcirea relaţiilor cu România şi semnarea Tratatelor de bază şi de frontieră.

Aşa s-ar putea explica de ce Chişinăul a recurs în ultimul timp la condiţionarea semnării Convenţiei privind micul trafic de frontieră de semnarea ambelor tratate. Argumentul este slab, pentru că România a recunoscut Republica Moldova încă în 1992 în frontierele sale de acum. Problema Chişinăului este că Federaţia Rusă nu a răspuns în niciun fel, se pare, propunerilor venite din Moldova. Mai mult, Rusia pune noi condiţii pentru a reveni la masa de negocieri. De obicei, în soluţionarea conflictului transnistrean, Moscova cere Tiraspolului să spună ceea ce ruşii cred, dar nu pot declara oficial. Astfel, separatiştii au cerut Chişinăului să semneze un Tratat, prin care este recunoscută existenţa a două state – Republica Moldova şi Republica Moldovenească Nistreană. Acest scenariu nu a fost luat în calcul la Chişinău.

Liderii PCRM nu mai sunt credibili la Moscova, după refuzul lor de a semna Memorandumul Kozak. De altfel, presa de la Chişinău afirmă că Rusia investeşte deja în alte personalităţi politice din Republica Moldova. Încă în luna iunie a acestui an se relata despre reactivarea unor organizaţii susţinute de Moscova. În iunie a fost anunţată crearea a două organizaţii proruseşti, cea mai importantă fiind „Prietenii Rusiei“, în care a fost cooptat fostul prim-ministru al Republicii Moldova Vasile Tarlev, cu un rating de popularitate înalt în Moldova, dar şi Mihail Formuzal, liderul regiunii autonome Găgăuze, din sudul Republicii Moldova, care afişează tendinţe de separatism.

Într-un asemenea context, Republica Moldova îşi va modifica relaţiile cu România cât de curând se poate. Vizita ministrului Lazăr Comănescu este tocmai un asemenea semnal, de vreme ce vizita a fost iniţiată chiar de Chişinău. Într-adevăr, în lipsa unei reacţii pozitive a Moscovei, Partidul Comuniştilor de la Chişinău, în tradiţionala sa manieră, îşi caută din nou o portiţă de scăpare prin încălzirea relaţiilor cu Bucureştiul. Însă nu trebuie să înţelegem că autorităţile de la Chişinău sunt disperate şi vor cădea ca mărul copt în mâinile Bucureştiului. Relaţiile pe care Republica Moldova şi le-a construit cu statele baltice, în particular Lituania, îi permit să negocieze direct şi putem spune cu relativ succes cu Uniunea Europeană, fără România. Poate şi imaginea proastă europeană a unui stat certăreţ cu vecinii i-a motivat, eventual inconştient, pe oficialii moldoveni să-şi repare din imagine, dar nu şi din interese – acestea rămân neschimbate pentru alegerile din 2009. E posibil că acum Chişinăul să „sperie“ Rusia cu o relaţie mai bună cu România, în acelaşi timp încercând să obţină de la Bucureşti semnarea acestor două tratate în speranţa să „îmbuneze“ Moscova.