Monday, June 23, 2008

Romania-Moldova, Rusia-UE

O saptamana in urma, la 16 iunie 2008, am fost invitat sa vorbesc, impreuna cu Dan Dungaciu, prof. Brezianu, Vlad Spanu si Vladimir Socor, la un seminar international organizat de catre Institutul pentru stinte politice si relatii internationale a Academiei Romane si Fundatia Moldova de la Washington, despre Republica Moldova si integrarea sa europeana si relatiile cu NATO.

In cadrul seminarului a fost discutata situatia pre-electorala cu tot cu deficientele de democratie (Dan Dungaciu), dar si relatiile RM-Romania (Brezianu), precum si solutionarea conflictului transnistran (Socor). Organizarea acestui seminar a avut loc la Muzeul Cotroceni, cu alte cuvinte chiar sub aripa presedintiei romane. Faptul ca acesta a fost un seminar care a fost organizat dupa patru ani de la ultimul eveniment de acest gen, precum si faptul ca a fost primita aprobarea pentru desfasurarea acestui seminar la Cotroceni denota ca subiectul este de un interes deosebit in contextul actual al relatiilor, proaste, cu Romania.

Evenimentul a fost "acoperit" intr-o maniera extensiva de catre Moldova Suverana si anumite persoane si servicii din Republica Moldova, care au atacat seminarul si organizatorii sai fara sa mentioneze direct ca e vorba de acest eveniment. Cum este posibila o asemenea performanta - ei bine, voi face publicitate Moldovei Suverane si voi spune ca desi pare neverosimil - este adeverat.

La 17 iunie, ziua imediat dupa seminar, aceasta publica o "opinie a unui cititor", un articol care se numeste "Atacuri romanesti asupra neutralitatii tarii noastre" si care de cativa amici a fost asociata cu scrisul unei persoane apropiate unui consilieri din Presedintia RM.

A doua zi Moldova Suverana primeste ajutor calificat - "proba" de "conspiratie globala" asupra micei tari Moldova, care precis este tinta a toata lumea dimprejurul nostru, care toti vor sa ne cotropeasca - totusi, multa lume presupune ca aceasta "mostra" ar fi "ajutor de la "organe"". Acest "articol", care seamana a raport-paranoie atat de specifi enigmaticelor "organe" - afirma ca mai toti absolventii institutiilor de invatamant din Romania sunt "spiuni rumani". Ma intreb in a cata generatie? Ma intreb ce sa spun despre cei care au absolvit in Rusia? Sau Marea Britanie, or poate Franta, or, poate Doamne fereste(?), in Israel?

Si cum Republica Moldova este, daca sa ne uitam drept si sa gandim asa cum scrie aghentu 007 de la Moldova Suverana, o tara mica - asta inseamna ca toti suntem aghenti si ne spionam unul pe altul, numai ca inca nu ne-am depistat unii pe altii, sau poate ne-am depistat dar nu recunoastem si continuem un joc dublu, sau poate... stop, ca ajung s agandesc ca absolvent al FSB-ului rusesc... glumesc, cred.

In fine s-a ajuns si la atacuri la persoana - iar co-organizatorul seminarului Dan Dungaciu a avut aceasta "onoare" de la Moldova Suverana, in care s-a scris sa despre asa-zise pseudo-seminare de integrare europeana, fara sa mai zica care anume, sau unde. Ori poate iarasi o fi scris articolul un alt mare "spion", sau, cine stie, vre-un alt "organ", ca doar nu le-au tradus din alte limbi, de exemplu romana sau alta.

Mesajul de final al Moldovei Suverane este - nu atrageti atentia la tot felul de seminare organizate cu sau de romani despre integrarea europeana a Republicii Moldova, de parca am trebui sa intelegem ca integrarea europeana nu mai este importanta?

Si ce sa credem noi, locuitorii Republicii Moldova, unde tocmai Moldova Suverana are un statut, nu si mesaj, special, constructiv... ei, iata ca personal voi crede ca situatia e mai proasta decat ni se pare si asta pentru ca acoperirarea mediaica din partea celelilalte mas-media din Moldova a lipsit aproape cu desavarsire(exceptie Radio Europa Libera si... Unimedia, despre care puteti specula "europeneste" cat doriti, dar faptul e fapt). Si tot aceasta pe fundalul afirmatiei organizatorilor ca invitatia a fost transmisa la toate agentiile din Republica Moldova si reactiilor dedicate, de trei zile in sir, a Moldovei Suverane...

O astfel de reactie la un seminar este simptomatica pentru realitatile ce ne asteapta pe parcursul anului 2008 si in 2009? Sa vedem impreuna, totusi, mai departe. De fapt, la seminar s-a vorbit mult despre ce se intampla in Moldova, dar mai putin despre ce se intampla in Romania vizavi de Moldova. Motivul este ca majoritatea participantilor au avut impresia ca la Bucuresti nu exista o viziune clara, pur si simplu o intelegere, despre situatia din Republica Moldova si ce trebuie de facut in conjunctura actuala. Fostul Prim-Ministru Roman a amintit ca uz acord putea fi semnat, dar acum se pare ca situatia s-a schimbat. Adevarat, dar atunci nimeni nu stia cum se va schimba situatia, nici macar situatia din Romania. Toti ne credem vesnici(?), chiar si guvernarea actuala de la Chisinau asa se crede, asa s-au crezut si se vor crede alti aflati la guvernare? Sau, poate, pana la urma, nimic nu-i vesnic pe pamant...

Romania de acum, se pare, oscileaza intre declaratiile partidelor si figurelor politice utilizand subiectul Republicii Moldova pentru un efect politic intern, fara sa mai tina cont de de efectul in RM si, pe de alta parte, intre teama de a strica si mai mult relatiile cu autoritatile de la Chisinau, dar si in speranta unor schimbari (de vis, se pare). Chisinaul oficial de acum este multumit - un asemenea comportament este exact ceea ce isi dorea de dreagul unei relatii mai bune cu Rusia. De fapt, schimbari in 2009 pur si simplu nu vor fi, spun "taind in carne vie",ca sa fie clar - barometrele actuale arata ca procentajul la alegeri poate varia astfel incat din partidele deja in Parlamentul RM - PCRM ar putea lua 32% din voturi, AMN vre-o 12-14%, iar PPCD, PD si PL putin asupra pragului de 6%, pe cand PLDM e pe sau pe-sub prag, iar PSD-PDS nu trec si au scopul sa-si mentina in mainile lor macar orasul Chisinau, ca altfel dispar. Am menitionat la Bucuresti si faptul ca "Presedintele tuturor cetatenilor RM" le-a indicat cu cine sa voteze, intr-o maniera care, iata, nu corespunde promisiunii sale pe care a facut-o cu cateva zile anterior la Bruxelles sa asigure alegeri libere si corecte - am in vedere interviul sau de la NIT din 30 mai, dupa ce pe aripile euforiei europene a spus - votati PCRM, PD si PPCD. Democratie...

Nu stiu daca mesajul privind cum va evolua situatia politica din Republica Moldova a fost inteles de oficialii din Romania. Totusi, am inteles ca in sala au fost prezenti responsabili de la MAE-ul roman, Directia Relatii cu Romanii de Pretutindeni (ah, rumanii istia), dar si de la Presedintie. Am mai vazut in slaa pe cineva care discuta subiectul Moldovei si cu Prim-Ministrul roman. Am auzit ca reprezentantii oficiali din Romania au incercat sa afle cat mai mult despre politica actuala a guvernarii comuniste vizavi de Romania de la persoane care discuta cu guvernantii de la Chisinau. Am sugerat si eu, in discursul meu, ca reprezentantii Romaniei sa inceapa un dialog cat mai activ cu autoritatile din Republica Moldova, indiferent de dificultatile acestei incercari. Se pare ca tocmai ca sa confirme prezenta acestor difcultati, chiar oficialii de la Chisinau au refuzat zilele astea vizita lui Geoana - presupun ca cineva si-a amintit de declaratiile cum trebuie tratata Moldova cand se poarta "urat" cu Romania. Insistenta de a veni la Chisinau este o parte necesara si doar un prim pas pentru Romania. Despre celelalte voi vorbi in timp si, cu putina intelegere, voi face referinte si la relatia noastra cu Ucraina.

In fine, evolutia relatiilor cu Romania, dar si cu Ucraina este, de fapt, ostateca relatiilor cu Rusia si procesului electoral din Republica Moldova. Desi Presedintele Ucrainei incerca sa vina la Chisinau pentru a normaliza relatia pe axa Kiev-Chisinau-Bucuresti si a incerca sa discute subiectul transnistrean, cred ca o asemenea tentativa este sortita esecului pana Moscova va purta Chisinaul oficial "de nas". Iar Moscova intentioneaza sa faca exact asa. In asemenda circumstante Moldovei ii vor fi utili acei avocati despre care spune acum ca nu are nevoie - atat de Ucraina, cat si de Romania, perceptuta in Europa, deschis sau in soapta, drept aliatul natural al Moldovei si care e considerat de populatia Moldovei drept stattul care poate contribui cel mai mult la integrarea noastra europeana, dar vom avea nevoie si de Lituania, Slovenia, Croatia, Polonia si nu in ultimul rand de SUA si multi altii. Relatiile cu Rusia sunt importante, dar trebuie sa intre in albia normalitati, nu subsidiaritatii.

--------

Iata ca despre aceste fapte am si vorbit in interviul publicat astazi in ziarul Timpul, pe care-i multumesc pentru faptul ca sunt integrationisti europeni pe baricade, asa cum veti vedea si din interviul facut de ei cu mine - il puteti citi in format electronic daca click-ati aici: http://www.timpul.md/Article.asp?idIssue=795&idRubric=8218&idArticle=18661

2 comments:

Anonymous said...

cu cit Moldova Suverana mai tare va tipa "nu atrageti atentia la asa fel de seminare" cu atit va fi mai atractiv!!!, poate de scimbat cum va organizatia, dar asa e tot bun,am citit post la UNIMEDIA, foarte bun:)

Anonymous said...

Ala Mindicanu scrie din Montreal
am avut si eu "onoarea" sa fiu mentionata in articolulcu pricina,asta eMS!
Sa fie sanatosi, canii latra, caravana trece...