In asteptarea lui Smirnov…

Pornim de la ideea ca situatia actuala in procesul solutionarii conflictului transnistrean aminteste de congestiunea din renumita piesa a lui Eugen Ionesco “In asteptarea lui Godot”. Rezultatul final este acelasi – in (ambele) piese solutia nu se mai intrevede si totul se termina cu un… teatru al absurdului.

Vlad Lupan, 17 martie 2009

Autoritatile Republicii Moldova anuntau mai devreme ca pentru ziua de maine este programata vizita Presedintelui Voronin la Moscova, unde urmeaza sa se intalneasca cu liderul transnistrean Smirnov si cu unul din liderii de la Kremlin, eventual Medvedev. Probabil numele liderului va depinde de negocieri, pe care Chisinaul nu le numeste negocieri, dar consultari, dar cu documente care pot fi discutate si semnate, ca si la negocieri, deci albul nu-i alb si negrul nu-i negru, asa cum se cuvine intr-un veritabil teatru al absurdului. In realitate se presupune ca maine se va incerca negocierea unui oarecare document, fie el “Kozak-light”, fie un document intermediar, fie si o simpla declaratie, in dependenta de interesele si capacitatea “actorilor” de a nu-negocia-consulta.

In pofida tuturor aparentelor si nuantelor relatate mai recent pe plan international sau local, recentele cedari, incepute cu jumatate de an inainte de alegeri, printre care si intrevederea de maine, este rodul eforturilor autoritatilor Republicii Moldova si nu al Federatiei Ruse.

Sa vedem ce se intampla si cum reactioneaza diversii actori, inclusiv cum vor reactiona partidele politice, aflate, ca si PCRM in plina campanie electorala.

In august 2008, Presedintele Voronin, a zburat la chemarea lui Medvedev la Soci, declarand ulterior ca va continua sa respecte Legea privind principiile statutului transnistrean din 22 iulie 2005. Unele publicatii din Rusia sugerau ca Medvedev avea pregatit un document intermedia deja pentru luna august, dar le-a incurcat razboiul din Osetia – de parca acest razboi l-a desfasurat altcineva decat Rusia. Insa o astfel de declaratie semnaleaza ca autoritatile de la Chjisinau erau gata sa negocieze un mini-Kozak deja in august 2008. Doar ca Rusia a hotarat sa mearga pe o formula mai serioasa – sa atace Georgia. Astfel, presedintele Moldovei pe de o parte merge la Soci si sustine Rusia dupa atacul sau asupra Georgiei, iar pe de alta, se pare, se ascunde dupa reactia de acasa – atunci cand e nevoie lanseaza un zvon ca se vor face cedari pe conflictul transnistrean, iar societatea civila sau partidele politice reactioneaza si „nu-i da voie”. Cei care urmaresc atent situatia stiu ca sa nu reactionezi nu e bine, ca altfel, fara control, se ajunge si mai departe de Godot.

Astfel de miscare cum este plecarea la Soci se descifreaza ca ascultare fata de Rusia, alergand ca “la picior”, pentru ca a doua zi sa vedem cum neaga cerintele Kremlinului – revitalizarea documentului Kozak. Prin acest document ne-am fi transformat intr-o Transinistei mare si fericita, un protectorat rusesc, un fel de Kaliningrad cu administratie autonoma… transnistreana, sa nu uitam ca si Presedintele actual este originar de acolo. Or in timpurile svietice nici un secretar general al artidului comunist al RSSM nu putea fi decat din Transnistria. Dar in fine – alergatul la Poarta Mare (nu Otomana, ca am schimbat-o pe alta mai la est) si afirmatii care il contrazic pe Ministrul de externe rus, care stia ca totul e deja agreat de Chisinau, chiar este din domeniul teatrului absurdului.

Dar cu toate fluctuatiile de politica externa si interna pe care le-a demonstrat Presedintele actual, provocand ingrijorari sau, uneori, zambete la cei care urmaresc acest spectacol politic, nimic nu se compara cu realitatea. Astfel, PCRM a daruit Kremlinului neutralitatea noastra, care asa si nu ne-a adus nici retargerea trupelor ruse, nici solutionarea conflcitului transnistrean – o alta contradictie demna de maestrul Ionescu – relatia noastra cu NATO deranjeaza Rusia, si logica ne spune ca intelege ca odata intrata in spatiul euro-atlantic Moldova ii va scapa prin degete. Partidul comunsit a abandonat in vara anului 2008 „Pachetul” transnitrean secret, dar „bun” – inca o enigma din teatrul nostru al absurdului – iar in toamna, la Summitul CSI, se zice ca i-a cerut Prim-ministrului Putin sa-l sustina mai deschis in alegeri. Sustinerea a venit – a urmat fotografierea Presedintelui Voronin intre Putin si Timosenko, care acum e mai flexibila fata de Rusia, a urmat intrevederea cu Smirnov unde Presedintele Voronin a cedat si acceptat negocieri in formatul 2+1, drept „rasplata” a urmat fotografierea si filmarea lui Vladimir Voronin intre Medvedev si Putin la inaugurarea noului Patriarh rus, sa nu uitam, astfel de aparitii se fac doar cu invitatia tatucilor Rusiei, adica Voronin a fost singur invitat. In fine, in februarie a venit in vizita de sustinere electorala, Ministrul de externe Lavrov. Membrii delegatiei acestuia spuneau deschis ca daca exista o posibilitate sa influentam situatia electorala, e pacat sa nu utilizam aceasta oportunitate. Presedintele Voronin va trebui sa-si „rasplateasca” sustinatorii rusi, inca o data, pe 18 martie 2009.

Maine, se pare, are loc intrevederea Voronin-Smirnov-Medvedev. Insa voci din mass media moscovita au presupus, inca pe marginea vizitei lui Lavrov, ca se pregateste un progres de spoiala in solutionarea conflictului transnistrean, care nu va duce la reunirea celor doua maluri ale Nistrului, dar ii va permite Moscovei sa se reabiliteze in fata Occidentului pentru atacul sau asupra Georgiei. Se pare ca Presedintele Voronin asista Moscova in aceasta idee, dar ca intr-un teatru al absurdului, se pare ca Occidentul nu va intelege replica Kremlninului, dar si mai putin a Chisinaului.

Chisinaul accepta benevol sa fie parte a acestui spectacol in care pe langa faptul ca exclude din formula de negocieri Occidentul, unicul aliat al Moldovei, dar si accepta se negocieze un document intermediar cum a fost Memorandumul din 1997, pe care Moscova s-ar putea sa-l prezinte ulterior in formatul 5+2 in calitate de fapt implinit, agreat de parti si ep care Occidentul trebuie sa-l accepta,, daca si partile in cponflict l-au acceptat...

Chisinaul este pierdantul si o face cu mana sa – la Moscova se va propune semnarea unui document in defavoarea Moldovei, asa cum s-a intamplat si in 1997. Stiind acest fapt, autoritatile au demonstrat pe parcursul ultimei jumatati de an ca sunt gata sa urmeze Kremlinul aproape cu ochii inchisi. Se pare ca interesul personal, electoral, a prevalat asupra faptului ca majoritatea din noi vrea in Europa.

Rusia construieste un spatiu civilizational euro-asiatic, un sistem de tip autocrat sau eventual totaliar. UE, in schimb construieste un spatiu civilizational european, de propsperitate, bunstare si a statului de drept, in care toti suntem egali in fata legii. Rusia niciodata nu va accepta prezenta noastra in UE, tot asa cum si e cazul NATO. Ei si-au invatat lectia cu Suedia si Finlanda, care acum incep sa discute activ renuntarea la neutralitate si intrarea in NATO – cred ca e clar de ce. Rusia intelegfe si ea – cei care cred ca renuntarea de la cooperarea cu NATO, ne va permite sa mergem spre UE gresesc amarnic.

Cred ca e clar ca miscarea spre Rusia nu e o miscare spre Europa. Mai putin de sase procente din populatia tarii crede solutionarea conflictului transnistrean drept un subiect de importanta majora pentru ei. Populatia Republicii Moldova este ingrijorata de faptul ca sunt saraci si tara la fel, ca rudele lor trebuie sa plece, in Europa, de altfel, in cautarea unei bucati de paine. Actiunile actuale a le guvernarii, vizitele care par sa contina conotatii electorale si nu nationale, ne pot duce la inca o concluzie – guvenrarea incearca sa distraga atentia populatiei de la problemele reale si sa deraieze dezbaterea politica de la faptul ca suntem cea mai saraca tara in Europa, spre pericolul rusesc, pe care, de altfel, tot ei l-au generat.

Un lucru il uita autoriatile comuniste – in aceasta camapnie electorala nu participa doar ei, in aceasta tara locuiesc toti cetatenii Republicii Moldova, mai este un maine. Sunt sigur ca actorii politici responsabili trebuie sa inteleaga aceste evolutii. Ar urma sa vedem cum reactioneaza ei la vizita Presedintelui Voronin, fara ca sa joace pe placul lui. Poate ca si ei ar trebui sa sugereze ca in asteptarea lui Smirnov nu se va intampla nimic, sau cel putin nimic bun.