http://www.azi.md/ro/story/2202
Declaraţia unui grup de experţi cu privire la escaladarea situaţiei social-politice din R. Moldova
9 aprilie 2009
Exprimându-ne îngrijorarea faţă de agravarea situaţiei social-politice in urma scrutinului din 5 aprilie 2009 si fiind preocupaţi de faptul că interpretările inadecvate ale acestor evenimente servesc drept justificare pentru decizii si acţiuni de natura să polarizeze si mai mult societatea, declarăm următoarele:
In ziua de 7 aprilie, in centrul Chişinăului au avut loc manifestări spontane şi paşnice care au fost folosite pentru a provoca acţiuni violente şi criminale rezultate în distrugerea clădirilor Parlamentului şi Preşedinţiei. Acţiunile întreprinse de forţele de ordine nu au fost de natură să prevină actele de violenţă şi vandalism.
Condamnând in mod categoric acţiunile de violenţă şi de vandalism, considerăm inadmisibilă prezentarea tuturor acţiunilor de protest doar prin prisma acestor acţiuni criminale. In particular, este complet nejustificat transferul de responsabilitate şi de imagine de pe acţiunile grupului violent pe grupul mult mai numeros şi reprezentativ de protestatari paşnici sau pe liderii politici, unii din care, de fapt, au încercat stoparea violenţelor. Protestele paşnice nu au avut un mesaj antistatal.
In timp ce actele de violenta ce s-au produs nu pot avea nici o justificare si trebuie investigate de organele competente, considerăm că protestele paşnice au izbucnit pe fundalul suspiciunilor legate de corectitudinea alegerilor şi neîncrederea in instituţiile publice, inclusiv cele care au administrat procesul electoral, şi, fiind cauzate , în context mai larg, de nemulţumirea tinerilor faţă de situaţia social-economică, de incertitudinea într-un viitor al lor în Republica Moldova.
Declaraţiile post-electorale ale şefului statului doar au contribuit la inflamarea acestor suspiciuni şi au catalizat ieşirea in strada a cetăţenilor.
În prezent aceste acte de violenţă şi vandalism sunt exploatate din plin de către autorităţi pentru a intimida opoziţia şi societatea civilă, pentru a restricţiona libertăţile şi drepturile fundamentale ale cetăţenilor, şi aşa firave; autorităţile au continuat restricţionarea accesului la posturile publice de radio si TV; au restricţionat accesul la Internet, la sursele de informare. Este lansată o campanie masivă de spălare a creierilor, de compromitere a participanţilor la protestele paşnice, a opoziţiei, a purtătorilor de opinii diferite.
Folosirea de către şeful statului a unor acuzaţii extrem de grave la adresa unor lideri politici, şi calificarea acţiunilor acestora drept „puci", „lovitură de stat", „răsturnare anticonsituţională", etc. înainte de orice investigaţii şi decizii ale instanţelor de judecată escaladează şi mai mult situaţia şi polarizează societatea. Prin plasarea responsabilităţii pentru cele întâmplate asupra opoziţiei politice şi a României se creează un duşman intern şi altul extern care ar putea fi utilizaţi pentru îndreptăţirea eşecurilor guvernării.
Considerăm că în Republica Moldova se creează premisele pentru instaurarea unui regim poliţienesc şi dictatorial.
Pentru a evita aprofundarea crizei politice şi economice, a preveni izolarea internaţională a ţării similară celei în care se află astăzi Belarus şi a nu compromite viitorul european al Republicii Moldova, tendinţele actuale trebuie inversate. Ieşirea din criză este imposibilă fără antrenarea unui cerc larg de actori politici, a societăţii civile şi organizaţiilor internaţionale.
Un rol aparte pentru depăşirea crizei le revine autorităţilor cărora le cerem:
- Să se abţină de la orice acţiuni şi declaraţii care vor avea drept efect deteriorarea situaţiei;
- Să renunţe la mesaje virulente în scopul creării unui cadru de dialog politic pentru depăşirea conflictului apărut.
- Să acţioneze strict în limitele legii pentru ca să nu admită noi violenţe;
- Să facă publice listele celor arestaţi şi să asigure accesul la aceştia a avocaţilor şi a organizaţiilor de protecţie a drepturilor omului;
- Să evite persecuţiile pe motive politice;
- Să pornească o investigaţie plenară, transparentă, cu participare internaţională a cauzelor care au condus la declanşarea actelor de vandalism: identificarea persoanelor care au deturnat o parte din masa de protestatari paşnici spre Preşedinţie şi Parlament; identificarea persoanelor care au provocat acţiunile violente si criminale; în ce măsură acţiunile forţelor de ordine au fost adecvate situaţiei şi conforme misiunii acestora.
- Să asigure dreptul cetăţenilor la libera circulaţie.
- Să asigure libertatea opiniei si a exprimării, inviolabilitatea libertăţii individuale şi a siguranţei cetăţenilor.
- Să contribuie activ la eliminarea tuturor suspiciunilor cu privire la corectitudinea rezultatelor alegerilor parlamentare.
Ne adresăm tuturor instituţiilor de presă, dar în mod special Companiei „Tele-Radio Moldova", să reflecte corect şi imparţial evoluţiile social-politice după alegerile din 5 aprilie cu participarea egală şi nediscriminatorie a părţilor implicate.
Chişinău, 9 aprilie 2009
Semnatari:
Arcadie Barbăroşie, Director IPP
Igor Boţan, Director ADEPT
Vitali Catană, expert IPP
Viorel Cibotaru, Director IESP
Victor Chirilă, Director programe APE
Antoniţa Fonari, Director, „ Tineri şi Liberi"
Mircea Eşanu, Alianţa Anticorupţie
Veaceslav Ioniţă, expert, IDIS-„Viitorul"
Vlad Gribincea, avocat
Vlad Lupan, expert independent
Ion Manole, Director Promo-Lex
Igor Munteanu, Director IDIS „Viitorul"
Sergiu Ostaf, expert, CREDO
Iurie Pintea, Director programe IPP
Andrei Popov, Director executiv APE
Valeriu Prohniţchi, expert economic
Eugen Revenco, Director programe APE
Victor Ursu, Director executiv, Fundaţia Soros Moldova
*Persoanele care doresc să subscrie la această declaraţie sunt rugate să trimită un mesaj la adresa: declaratie@alegeliber.md, indicînd numele complet şi datele de contact
2 comments:
ma gandeam ca era buna chestia aia cu "Sustineti Georgia - semnati petitia", poate o facem si pentru R. Moldova?
da, chiar n-ar strica. ma devreme imi suegra cineva sa punem Declaratia pe petition online. o petitie pentru sustinerea moldovei poate chiar ar fi si mai buna.
Post a Comment